la inceput am crezut ca lipseau una sau doua. reprezentative.
nu puteam porni la drum cu o selectie a celor mai frumoase scene de dans din filmele
pe care le-am vazut de cand ma stiu,
zorba the greek
pt anda si dede
mary poppins
pt maria si cinabru
fara a le include si pe acestea doua...
dupa putin timp am realizat ca absentau de la intalnire chiar cele mai mandre - zeci de ochioase, de batzoase :)
the gold rush
pt aky si brumaru
frida
pt trestie si matei
am descoperit (abia acum) ca majoritatea peliculelor care m-au marcat
de-a lungul si de-a latul vietii
contin si cate o melodie sau macar un dans de care imi este greu sa ma despart.
seven brides for seven brothers
pt zuzeta si alexedi
grease
pt runbaby si forestgamp
asaltat de indoieli si ganduri, mai tentante si tot mai tentante,
m-am decis sa arunc grabit in desaga moşului pantacruel o duzina si mai bine de secvente cat sa ajunga tuturor celor din blogroll. :).
my fair lady
pt oana si georgescu
the full monty
pt treidegete si djer
la fetite si la baieti, cate una la fiecare pereche :))
prin urmare, mi-am permis sa va combin putin, fara inspiratie si fara rautacisme,
asa, inainte de revelion.
ca sa fie distractia mai mare...
cabaret
pt small wanders si verbiaj
shree 420
pt anca alexandresu si kolonel
numai sa nu va certati prea tare,
si sa ramaneti colegi de melodie macar pana in noaptea de anul nou.
cand, promit, bagam o perinita din colectia lui tomitza
si schimbam registrul :)
the deer hunter
pt yume si paul dimulescu
once upon a time in america
pt pantacruel si dani, sotia :)
joi, 27 decembrie 2007
duminică, 23 decembrie 2007
da, există moş crăciun!
în urmă cu 110 ani, pe 21 septembrie 1897, o fetiţă de 8 ani pe nume virginia o'hanlon a trimis o scrisoare editorului publicaţiei 'new york sun'.
răspunsul, un text nesemnat, a devenit cel mai publicat editorial de ziar din istorie.
acesta a fost tipărit în zeci de limbi, în ziare, reviste şi cărţi, a fost prezentat în filme, imprimat pe postere şi pe timbre.
redau mai jos scrisorica virginiei şi fragmente din celebrul răspuns adresat micuţei acum mai bine de un secol.
moş crăciun a continuat în tot acest timp să-şi facă datoria şi să nu dezamăgească nici un copil.
(citind aceaste două scrisori, recunosc că aproape mi-au dat lacrimile. şi nu de ciudă că nu mai sunt copil - doar mi-am dorit atât de mult să mă fac mare...:) -, ci pentru că m-am prostit de tot şi nu mai am speranţa şi credinţa copilaşului care aşteaptă miracolul)
scrisorica virginiei:
"dragă d-le director, eu am opt ani. câţiva dintre copiii cu care mă joc spun că nu există moş crăciun. tati spune că doar ce apare în 'the sun' este adevărat. vă rog să îmi spuneţi adevărul. există moş crăciun ? virginia o'hanlon."
scrisoarea editorului 'the sun':
"virginia, micii tăi prieteni greşesc. sunt afectaţi de scepticismul unor vremuri sceptice.
ei cred doar ce văd, şi orice e neînţeles de minţile lor mici nu există.
toate minţile, virginia, indiferent că sunt de adulţi sau de copii, sunt mici. (...)
da, virginia, există moş crăciun. există cu aceeaşi certitudine cu care există dragostea, generozitatea şi dăruirea,
şi tu ştii că ele sunt peste tot, că aduc în fiecare zi atâta frumuseţe şi bucurie vieţii tale.
cât de mohorâtă ar fi lumea fără moş crăciun... ar fi la fel de mohorâtă ca lumea fără virginii!
la fel ca lumea fără speranţa unui copil, fără poezia şi poveştile de dragoste care ne fac existenţa atât de tolerabilă.
nu ne-am mai bucura decât de lucrurile care pot fi demonstrate sau observate cu ochiul liber.
strălucirea eternă cu care copilăria umple lumea ar fi stinsă pentru totdeauna. (...)
nimeni nu îl vede pe moş crăciun, dar nu este nici un semn că el nu ar exista.
cele mai adevărate lucruri din lume sunt cele pe care
nici copiii, şi nici oamenii mari nu le pot vedea. (...)
moş crăciun nu există!? nici vorbă! există şi va exista pentru totdeauna. o mie de ani de acum înainte, virginia, ce o mie, de zece ori zece mii de ani de acum înainte, va continua să aducă bucurie în sufletul fiecărui copil."
răspunsul, un text nesemnat, a devenit cel mai publicat editorial de ziar din istorie.
acesta a fost tipărit în zeci de limbi, în ziare, reviste şi cărţi, a fost prezentat în filme, imprimat pe postere şi pe timbre.
redau mai jos scrisorica virginiei şi fragmente din celebrul răspuns adresat micuţei acum mai bine de un secol.
moş crăciun a continuat în tot acest timp să-şi facă datoria şi să nu dezamăgească nici un copil.
(citind aceaste două scrisori, recunosc că aproape mi-au dat lacrimile. şi nu de ciudă că nu mai sunt copil - doar mi-am dorit atât de mult să mă fac mare...:) -, ci pentru că m-am prostit de tot şi nu mai am speranţa şi credinţa copilaşului care aşteaptă miracolul)
scrisorica virginiei:
"dragă d-le director, eu am opt ani. câţiva dintre copiii cu care mă joc spun că nu există moş crăciun. tati spune că doar ce apare în 'the sun' este adevărat. vă rog să îmi spuneţi adevărul. există moş crăciun ? virginia o'hanlon."
scrisoarea editorului 'the sun':
"virginia, micii tăi prieteni greşesc. sunt afectaţi de scepticismul unor vremuri sceptice.
ei cred doar ce văd, şi orice e neînţeles de minţile lor mici nu există.
toate minţile, virginia, indiferent că sunt de adulţi sau de copii, sunt mici. (...)
da, virginia, există moş crăciun. există cu aceeaşi certitudine cu care există dragostea, generozitatea şi dăruirea,
şi tu ştii că ele sunt peste tot, că aduc în fiecare zi atâta frumuseţe şi bucurie vieţii tale.
cât de mohorâtă ar fi lumea fără moş crăciun... ar fi la fel de mohorâtă ca lumea fără virginii!
la fel ca lumea fără speranţa unui copil, fără poezia şi poveştile de dragoste care ne fac existenţa atât de tolerabilă.
nu ne-am mai bucura decât de lucrurile care pot fi demonstrate sau observate cu ochiul liber.
strălucirea eternă cu care copilăria umple lumea ar fi stinsă pentru totdeauna. (...)
nimeni nu îl vede pe moş crăciun, dar nu este nici un semn că el nu ar exista.
cele mai adevărate lucruri din lume sunt cele pe care
nici copiii, şi nici oamenii mari nu le pot vedea. (...)
moş crăciun nu există!? nici vorbă! există şi va exista pentru totdeauna. o mie de ani de acum înainte, virginia, ce o mie, de zece ori zece mii de ani de acum înainte, va continua să aducă bucurie în sufletul fiecărui copil."
sâmbătă, 22 decembrie 2007
coperţile de odinioară
pentru că maria a mai născocit o leapşă cu miros căldicel de molid, mi-am scos valiza cu poveşti şi am făcut vraişte pe acolo...
...casa era alcătuită din mobilă veche, de obicei moştenită ori cumpărată la preţuri derizorii de pe la diverşi prieteni de familie. la loc de cinste, sus, pe şifonier,
unde iarna se învecina bine cu râvnitele banane prăzulii puse la gălbejit,
odihnea un acordeon bătrân. şi puţin ştirb. nu-i lipseau decât 2 sau 3 clape şi burduful era crăpat. pe alocuri... dar nu mult.
încă mai avea suflu (şi convingere) cât să-i prisosească pentru câtvea doine şi canţonete.
mai eram stapani peste un televizor cu circuite integrate, ‘diamantul’ şi mângîierea familiei, o duzină de bibelouri prăfuite aranjate simetric în vitrina râzătoare
şi, desigur, nelipsitele tablouri de pe pereţi – reproduceri ieftine după grigorescu şi toniţa înrămate cu mult prost gust şi auriu.
ca şi puzderia de milieuri şi broderii, înşirate prin toate încăperile.
nu îmi amintesc însă nimic de vreo bibliotecă. fie ea cât de uzată.
chiar cuvîntul ‘bibliotecă’ avea pentru mine o însemnătate bizară şi solemnă.
urechile mi se ciuleau spontan la auzul 'bibliotecii' în vreo frază căzută din neant şi pe loc intuiam momentul remarcabil al zilei :)
unde se depozitau totuşi cărţile? mă întreb acum. pentru că existau câteva - maculatură măruntă de-a lui taică-miu.
neavând curiozitatea să aflu ce este în spatele coperţilor întunecat jerpelite,
le ştiam după culori şi tiluri.
aveam impresia că m-am apucat să citesc cărţi abia prin clasa a zecea,
dar cîteva amintiri încolţite dintre cearcăne îmi aruncă dinainte imagini în care pantacruel, de bună voie şi nesilit de nimeni
(să-l fi ros, oare, invidia că unii colegi vorbeau despre cărticele?) călca pragul bibliotecii din incinta şcolii şi împrumta...
ba un neghiniţă, ba poveşti de petre ispirescu şi, uneori, cărţi puţin mai grele – din cauza titlurilor frumoase.
entuziasmul dura până pe la pagina 20, după care depăşindu-se teremenul acestea erau aduse înapoi la tovarăşa bibliotecară, care se minuna de... erudiţia haiosului căutător de coperţi.
ţin minte foarte bine două tentaţii ale acelor ani – ’povestiri istorice’ (cu ilustraţii), de dumitru almas şi ’legendele olimpului’.
când mi se citeau fragmente din aceste două cărţi, mi se cam tăia respiraţia.
erau mai frumoase decât orice film pe care îl văsusem până atunci.
în rest... mai nimic nou de pe frontul de (l)est al copilăriei.
ba ma e ceva. în lipsă de lecturi, pantacruel desena toată ziulica şi cânta, fără talent :), la acordeonul cel ciobit până obosea de tot.
iar noaptea, în lipsă de patefon, magnetofon, casetofon, dvd şi... youtube,
fredona cu frac-su, până în zori, melodiile faimoase ale vremurilor :)
...casa era alcătuită din mobilă veche, de obicei moştenită ori cumpărată la preţuri derizorii de pe la diverşi prieteni de familie. la loc de cinste, sus, pe şifonier,
unde iarna se învecina bine cu râvnitele banane prăzulii puse la gălbejit,
odihnea un acordeon bătrân. şi puţin ştirb. nu-i lipseau decât 2 sau 3 clape şi burduful era crăpat. pe alocuri... dar nu mult.
încă mai avea suflu (şi convingere) cât să-i prisosească pentru câtvea doine şi canţonete.
mai eram stapani peste un televizor cu circuite integrate, ‘diamantul’ şi mângîierea familiei, o duzină de bibelouri prăfuite aranjate simetric în vitrina râzătoare
şi, desigur, nelipsitele tablouri de pe pereţi – reproduceri ieftine după grigorescu şi toniţa înrămate cu mult prost gust şi auriu.
ca şi puzderia de milieuri şi broderii, înşirate prin toate încăperile.
nu îmi amintesc însă nimic de vreo bibliotecă. fie ea cât de uzată.
chiar cuvîntul ‘bibliotecă’ avea pentru mine o însemnătate bizară şi solemnă.
urechile mi se ciuleau spontan la auzul 'bibliotecii' în vreo frază căzută din neant şi pe loc intuiam momentul remarcabil al zilei :)
unde se depozitau totuşi cărţile? mă întreb acum. pentru că existau câteva - maculatură măruntă de-a lui taică-miu.
neavând curiozitatea să aflu ce este în spatele coperţilor întunecat jerpelite,
le ştiam după culori şi tiluri.
aveam impresia că m-am apucat să citesc cărţi abia prin clasa a zecea,
dar cîteva amintiri încolţite dintre cearcăne îmi aruncă dinainte imagini în care pantacruel, de bună voie şi nesilit de nimeni
(să-l fi ros, oare, invidia că unii colegi vorbeau despre cărticele?) călca pragul bibliotecii din incinta şcolii şi împrumta...
ba un neghiniţă, ba poveşti de petre ispirescu şi, uneori, cărţi puţin mai grele – din cauza titlurilor frumoase.
entuziasmul dura până pe la pagina 20, după care depăşindu-se teremenul acestea erau aduse înapoi la tovarăşa bibliotecară, care se minuna de... erudiţia haiosului căutător de coperţi.
ţin minte foarte bine două tentaţii ale acelor ani – ’povestiri istorice’ (cu ilustraţii), de dumitru almas şi ’legendele olimpului’.
când mi se citeau fragmente din aceste două cărţi, mi se cam tăia respiraţia.
erau mai frumoase decât orice film pe care îl văsusem până atunci.
în rest... mai nimic nou de pe frontul de (l)est al copilăriei.
ba ma e ceva. în lipsă de lecturi, pantacruel desena toată ziulica şi cânta, fără talent :), la acordeonul cel ciobit până obosea de tot.
iar noaptea, în lipsă de patefon, magnetofon, casetofon, dvd şi... youtube,
fredona cu frac-su, până în zori, melodiile faimoase ale vremurilor :)
miercuri, 19 decembrie 2007
muzichiile lui aky
(material pasat de aky. de fapt este vorba despre o leapşă. aky momentan nu are cuib, dar într-o bună zi...:)
Parintii mei nu mi-au transmis prea multe culturi muzicale,
mai degraba au intinerit odata cu muzicile mele cele mai diverse.
Si totusi...
Engelbert Humperdink
o tot auzeam pe mama dorind sa asculte...
dar si Demis Roussos,
şi
ABBA (prima mea enorma iubire)
ca şi
Tudor Gheorghe (si azi un mare mare drag al meu)
(un mare mare drag al meu)
plus romantele interbelice, desigur..
Parintii mei nu mi-au transmis prea multe culturi muzicale,
mai degraba au intinerit odata cu muzicile mele cele mai diverse.
Si totusi...
Engelbert Humperdink
o tot auzeam pe mama dorind sa asculte...
dar si Demis Roussos,
şi
ABBA (prima mea enorma iubire)
ca şi
Tudor Gheorghe (si azi un mare mare drag al meu)
(un mare mare drag al meu)
plus romantele interbelice, desigur..
luni, 17 decembrie 2007
casa mea-i un cântec cu acorduri ample (leapşă de sărbători)
...casa mea-i un cântec cu acorduri ample
e o caldă melodie casa mea
eu sunt sufletul din ea
ea e însăşi viaţa mea
viaţa mea cu tot ce-i bun în ea
casa mea-i un cântec cu acorduri ample
melancolic şi fierbinte şi curat
şi mă simt ca-ntr-un palat de păduri înconjurat
viaţa mea în cântec s-a mutat...
ispitit de ideea savuroasă a lui marius chivu,
cel care dintr-o joacă nevinovată de duminică a inventat ‘cartea cu bunici’,
m-am agăţat şi eu sfios de mânerul de aburi al ceaunului cu evocări.
scriitorii adunaţi laolaltă de tânărul şi talentatul critic literar,
printre care pleşu, cosaşu, dan c mihăilescu, alex leo şerban, brumaru, paraschivescu, patapievici, mihăeş, etc,
s-au pus pe povestit întâmplări cu mama-mare, tataia, băbuţa sau tăicuţul copilăriei lor
bloggerii pe care am de gând să-i invit la o şuetă,
să le dau o leapşa - cum ar zice somnorosul verbiaj :),
vor trebui să ridice cu haz şi vitejie voalul care le acoperă delicat amintirile despre muzica părinţilor.
despre melodiile pe care, prunci fiind, le-au primit cu bucurie şi le-au prefăcut în fundaţia
casei sunetelor lor,
în care se răsfaţă şi îşi caută tihna astăzi
lista lui pantacruel, cu osândiţii la leapşa, este următoarea:
oana, maria, dede, verbiaj, aky (unde vrea şi unde poate…),
trestie, paul dimulescu, yume, zuzeta, runbaby, djerzinski,
kolonelul, forastgamp, georgescu, alexedi, anda, anca
şi pantacruel (adică eu)
păi, să curgă songurile, atunci
şi mai ales
poveştile :)
(vă aştept cu nerabdare... pe blogurile voastre)
e o caldă melodie casa mea
eu sunt sufletul din ea
ea e însăşi viaţa mea
viaţa mea cu tot ce-i bun în ea
casa mea-i un cântec cu acorduri ample
melancolic şi fierbinte şi curat
şi mă simt ca-ntr-un palat de păduri înconjurat
viaţa mea în cântec s-a mutat...
ispitit de ideea savuroasă a lui marius chivu,
cel care dintr-o joacă nevinovată de duminică a inventat ‘cartea cu bunici’,
m-am agăţat şi eu sfios de mânerul de aburi al ceaunului cu evocări.
scriitorii adunaţi laolaltă de tânărul şi talentatul critic literar,
printre care pleşu, cosaşu, dan c mihăilescu, alex leo şerban, brumaru, paraschivescu, patapievici, mihăeş, etc,
s-au pus pe povestit întâmplări cu mama-mare, tataia, băbuţa sau tăicuţul copilăriei lor
bloggerii pe care am de gând să-i invit la o şuetă,
să le dau o leapşa - cum ar zice somnorosul verbiaj :),
vor trebui să ridice cu haz şi vitejie voalul care le acoperă delicat amintirile despre muzica părinţilor.
despre melodiile pe care, prunci fiind, le-au primit cu bucurie şi le-au prefăcut în fundaţia
casei sunetelor lor,
în care se răsfaţă şi îşi caută tihna astăzi
lista lui pantacruel, cu osândiţii la leapşa, este următoarea:
oana, maria, dede, verbiaj, aky (unde vrea şi unde poate…),
trestie, paul dimulescu, yume, zuzeta, runbaby, djerzinski,
kolonelul, forastgamp, georgescu, alexedi, anda, anca
şi pantacruel (adică eu)
păi, să curgă songurile, atunci
şi mai ales
poveştile :)
(vă aştept cu nerabdare... pe blogurile voastre)
joi, 13 decembrie 2007
scrisoare pentru moş crăciun
am primit o leapşa de la oana,
şi nu am avut ce face, trebuie să o dau mai departe...
lui verbiaj şi lui dede, deci!
cei doi nebuni (cu şoriciul în dinţi) din povestea de demult
dragă moş crăciun (fost gerilă),
stimate domnule, îţi spun aşa pe stil vechi, comunist,
iaca m-au cam năpădit nostalgiile alea cu ninsori lungi şi grele...
că văd că nu se mai întorc odată, înapoi, omul de zăpadă cu nas de morcov şi
derdeluşurile cele bocnă cu pungile şi săniile trase printre degerături
şi şoşetele ude puse la uscat pe calorifer, moşule drag.
no, hai, ca mă faci să mă emoţionez de tot...
nu mai vreau jucării ca pe vremuri şi ciocolată din aia mică chinezească.
atunci eram atât de dornic de un trenuleţ, ţin minte.
niciodată nu mi-ai adus şi mie un trenuleţ... îmi doream şi o cărticică să citesc sau o chitară să zdrăngăn şi eu la ea. nici bicicletă nu ai vrut, nici maşinuţe, nici măcar soldăţei... ce urâcios mai erai pe atunci...
ziceai că nu am fost cuminte, dar eu eram cel mai cuminte şi mai trist băieţel de la bloc ...:(
uite, iară mă emoţionez şi râd colegii ăştia ai mei de pe blog.
şi mai ţin minte că indiferent ce îmi aduceai, sau mai bine zis ce nu îmi aduceai :) eu tot ţineam la dumneata. mi-erai aşa de drag…
dar acum te întreb: de ce erai, domn’le, atît de econom? că văd că nu ai trecut la
bmw roşu,
ci tot la sanie trasă de mârţoage ai rămas...
acum râd când îmi dau seama cum te iubeam eu ca blegu’! ce vrei, minte de copil...
oricum, să ştii că te mai iubesc şi acum. nu mi-a trecut :}
cred că m-am întins cam mult cu scrisoarea...
acum chiar nu-mi mai doresc nimic.
ba nu, mint.
vreau un copilaş
unul blond, cârlionţat, cu ochi mari şi frumoşi, să fie inteligent şi drăgostos.
neapărat să gângure şi să zâmbească mereu cu guriţa lui fără dinţişori când mă vede…
cam atât pentru anul ăsta :)
şi nu am avut ce face, trebuie să o dau mai departe...
lui verbiaj şi lui dede, deci!
cei doi nebuni (cu şoriciul în dinţi) din povestea de demult
dragă moş crăciun (fost gerilă),
stimate domnule, îţi spun aşa pe stil vechi, comunist,
iaca m-au cam năpădit nostalgiile alea cu ninsori lungi şi grele...
că văd că nu se mai întorc odată, înapoi, omul de zăpadă cu nas de morcov şi
derdeluşurile cele bocnă cu pungile şi săniile trase printre degerături
şi şoşetele ude puse la uscat pe calorifer, moşule drag.
no, hai, ca mă faci să mă emoţionez de tot...
nu mai vreau jucării ca pe vremuri şi ciocolată din aia mică chinezească.
atunci eram atât de dornic de un trenuleţ, ţin minte.
niciodată nu mi-ai adus şi mie un trenuleţ... îmi doream şi o cărticică să citesc sau o chitară să zdrăngăn şi eu la ea. nici bicicletă nu ai vrut, nici maşinuţe, nici măcar soldăţei... ce urâcios mai erai pe atunci...
ziceai că nu am fost cuminte, dar eu eram cel mai cuminte şi mai trist băieţel de la bloc ...:(
uite, iară mă emoţionez şi râd colegii ăştia ai mei de pe blog.
şi mai ţin minte că indiferent ce îmi aduceai, sau mai bine zis ce nu îmi aduceai :) eu tot ţineam la dumneata. mi-erai aşa de drag…
dar acum te întreb: de ce erai, domn’le, atît de econom? că văd că nu ai trecut la
bmw roşu,
ci tot la sanie trasă de mârţoage ai rămas...
acum râd când îmi dau seama cum te iubeam eu ca blegu’! ce vrei, minte de copil...
oricum, să ştii că te mai iubesc şi acum. nu mi-a trecut :}
cred că m-am întins cam mult cu scrisoarea...
acum chiar nu-mi mai doresc nimic.
ba nu, mint.
vreau un copilaş
unul blond, cârlionţat, cu ochi mari şi frumoşi, să fie inteligent şi drăgostos.
neapărat să gângure şi să zâmbească mereu cu guriţa lui fără dinţişori când mă vede…
cam atât pentru anul ăsta :)
miercuri, 12 decembrie 2007
ce este dragostea?
ce este dragostea?
un sentiment si nimic mai mult?
este infinit mai mult? poate fi cuprinsă în cuvinte?
e oare un miracol care se întâmplă o singură dată în viaţă? doar de două ori?
de douăzeci şi două de ori?
ce este cu adevărat dragostea şi de ce este...?
am discutat astăzi despre sentimente vreme de vreo două ceasuri cu o femeie îndrăgostită.
o femeie nebună, haioasă, inteligentă şi frumoasă. o femeie ispititoare.
care respiră pasiune şi inspiră voluptate,
care dilată versul si contractă universul.
un... big bang cu infăţişare umană, ce nu poate trăi nici măcar un minut fără iubire şi simte nevoia de a se reîndrăgosti mereu.
mereu de altcineva:)
voi căuta un răspuns.
şi îl voi pune în vitrina.
cum arată o femeie îndrăgostită?
dar un bărbat?
cum arată dragostea înainte şi după?
un sentiment si nimic mai mult?
este infinit mai mult? poate fi cuprinsă în cuvinte?
e oare un miracol care se întâmplă o singură dată în viaţă? doar de două ori?
de douăzeci şi două de ori?
ce este cu adevărat dragostea şi de ce este...?
am discutat astăzi despre sentimente vreme de vreo două ceasuri cu o femeie îndrăgostită.
o femeie nebună, haioasă, inteligentă şi frumoasă. o femeie ispititoare.
care respiră pasiune şi inspiră voluptate,
care dilată versul si contractă universul.
un... big bang cu infăţişare umană, ce nu poate trăi nici măcar un minut fără iubire şi simte nevoia de a se reîndrăgosti mereu.
mereu de altcineva:)
voi căuta un răspuns.
şi îl voi pune în vitrina.
cum arată o femeie îndrăgostită?
dar un bărbat?
cum arată dragostea înainte şi după?
duminică, 9 decembrie 2007
la boheme
’la boheme’, cine eşti tu de m-ai trezit aşa de dimineaţă fredonându-te? eşti desigur o minunăţie franţuzească, un bijou, ca multe altele...
deşi mintea îmi era blocată de trandafirul lui aznavour
m-am lăsat sedus şi de alte mărgăritare de pe malul râului sena.
pot să te iubesc în felul meu? să te mângăi? am pornit în cautarea ta şi am dat de jane birkin şi serge gainsbourg. am redescoperit ‘je t'aime moi non plus’ cum nu îl ştiam.
am întrebat în stânga şi-n dreapta şi am aflat o nebuloasă tandră, romantică, fascinantă... franţa. o ştiam de mult şi desigur uitasem de ea.
vreau să ştiu ce se petrece în sufletul tău, am oare dreptul? m-am indragostit în somn de o melodie. m-am trezit şi am dat peste alte 1001. le vreau pe toate...
şi revin la ‘je t'aime moi non plus’... care mi-a luminat ziua...
...puţini ştiu că cel care a compus în 1967, pentru iubita sa brigitte bardot (la vremea respectivă, un simbol naţional), "cel mai frumos cîntec de dragoste din lume", je t'aime moi non plus, serge gainsbourg vroia să se dedice picturii...
reconvertirea la cîntec - "o artă minoră", spunea el - se produce în 1957. şase ani mai tîrziu scrie piese pentru cele mai în vogă cîntăreţe din franţa, care stauu la coadă pentru o melodie semnata de el.
în 1969 o cunoaşte pe jane birkin, cu care formează un cuplu mitic. birkin reia je t'aime..., cîntecul scris pentru bb, şi face cu serge duetul cunoscut pînă astăzi. birkin a povestit nu de mult cum, aflîndu-se la londra şi luînd un taxi, şoferul a recunoscut-o şi i-a zis: "ah, jane, nu-i aşa? jetaimemoinonplus... trei copii am făcut pe melodia asta!".
după despărţirea de jane, s.g. scrie piese pentru catherine deneuve, isabelle adjani, vanessa paradis - şi pentru fiica sa cu jane, charlotte gainsbourg.
deşi mintea îmi era blocată de trandafirul lui aznavour
m-am lăsat sedus şi de alte mărgăritare de pe malul râului sena.
pot să te iubesc în felul meu? să te mângăi? am pornit în cautarea ta şi am dat de jane birkin şi serge gainsbourg. am redescoperit ‘je t'aime moi non plus’ cum nu îl ştiam.
am întrebat în stânga şi-n dreapta şi am aflat o nebuloasă tandră, romantică, fascinantă... franţa. o ştiam de mult şi desigur uitasem de ea.
vreau să ştiu ce se petrece în sufletul tău, am oare dreptul? m-am indragostit în somn de o melodie. m-am trezit şi am dat peste alte 1001. le vreau pe toate...
şi revin la ‘je t'aime moi non plus’... care mi-a luminat ziua...
...puţini ştiu că cel care a compus în 1967, pentru iubita sa brigitte bardot (la vremea respectivă, un simbol naţional), "cel mai frumos cîntec de dragoste din lume", je t'aime moi non plus, serge gainsbourg vroia să se dedice picturii...
reconvertirea la cîntec - "o artă minoră", spunea el - se produce în 1957. şase ani mai tîrziu scrie piese pentru cele mai în vogă cîntăreţe din franţa, care stauu la coadă pentru o melodie semnata de el.
în 1969 o cunoaşte pe jane birkin, cu care formează un cuplu mitic. birkin reia je t'aime..., cîntecul scris pentru bb, şi face cu serge duetul cunoscut pînă astăzi. birkin a povestit nu de mult cum, aflîndu-se la londra şi luînd un taxi, şoferul a recunoscut-o şi i-a zis: "ah, jane, nu-i aşa? jetaimemoinonplus... trei copii am făcut pe melodia asta!".
după despărţirea de jane, s.g. scrie piese pentru catherine deneuve, isabelle adjani, vanessa paradis - şi pentru fiica sa cu jane, charlotte gainsbourg.
sâmbătă, 8 decembrie 2007
a suivre (coming soon)... 'je t'aime moi non plus'
alexedi, aky, dede, djer, forastgamp, georgescu, kolonelul, maria, oana, paul, runbaby, trestie, verbiaj, yume, zuzeta, etc.
va astept la niste frantuzisme.
asa, de duminica.
ca-mi venira... quelques idees delicieux :))
va astept la niste frantuzisme.
asa, de duminica.
ca-mi venira... quelques idees delicieux :))
joi, 6 decembrie 2007
waiting for the winter
degeaba cântă salvatore adamo 'tombe la neige’. ar trebui să găsească ceva cu umezeala de afară.
ceva despre ploaia asta nesfârşită
care a luat locul zăpezilor de altădată.
eu, unul, nu mai sper deloc la albul iernii. pesemne culoarea cea rece va rămâne doar printre amintiri şi melodii.
în picioarele goale, înfăşurată în sunete de corzi,
umbra mi se strecoară în stradă. waiting for the winter... and the frost.
ce ar mai fredona îmbietorul ‘silent night’ alături de răpitoarea claudine longet. sau de sinead o’connor...
deasupra, luna plină, zemoasă, de decembrie, se scurge picurând.
gândul mă poartă 'once upon a december' spre anastasia.
dar îmi trece repede când udătura îmi ajunge la os.
într-un târziu, prin faţa mea trece o sanie trasă de două mârţoage,
abia scăpată de traficul infernal din centrul bucureştiului. alunecă pe apele asfaltului ca pe zăpadă. aproape.
o fată frumoasă îmi zâmbeşte discret de pe celălalt trotuar. nu e ‘lara’ din ’doctor jivago’, din păcate...
trebuie să mă mulţumesc cu mai puţin.
are umbrelă roşie, ochi mari de veveriţă şi picioare lungi de domniţă. cred că o iubesc:)
însă ea nu o va ştii niciodată.
şi uite aşa, din senin(?), viaţa devine minunată.
visez, lenevesc, beau fierbinte, citesc afundat şi ascult muzică. multă muzică. unicul remediu.
ştiu că numai un dean martin povestindu-mi ’let it snow’...
... ori un frank sinatra fredonându-mi ‘a merry little christmas’ mă mai pot înţelege.
ceva despre ploaia asta nesfârşită
care a luat locul zăpezilor de altădată.
eu, unul, nu mai sper deloc la albul iernii. pesemne culoarea cea rece va rămâne doar printre amintiri şi melodii.
în picioarele goale, înfăşurată în sunete de corzi,
umbra mi se strecoară în stradă. waiting for the winter... and the frost.
ce ar mai fredona îmbietorul ‘silent night’ alături de răpitoarea claudine longet. sau de sinead o’connor...
deasupra, luna plină, zemoasă, de decembrie, se scurge picurând.
gândul mă poartă 'once upon a december' spre anastasia.
dar îmi trece repede când udătura îmi ajunge la os.
într-un târziu, prin faţa mea trece o sanie trasă de două mârţoage,
abia scăpată de traficul infernal din centrul bucureştiului. alunecă pe apele asfaltului ca pe zăpadă. aproape.
o fată frumoasă îmi zâmbeşte discret de pe celălalt trotuar. nu e ‘lara’ din ’doctor jivago’, din păcate...
trebuie să mă mulţumesc cu mai puţin.
are umbrelă roşie, ochi mari de veveriţă şi picioare lungi de domniţă. cred că o iubesc:)
însă ea nu o va ştii niciodată.
şi uite aşa, din senin(?), viaţa devine minunată.
visez, lenevesc, beau fierbinte, citesc afundat şi ascult muzică. multă muzică. unicul remediu.
ştiu că numai un dean martin povestindu-mi ’let it snow’...
... ori un frank sinatra fredonându-mi ‘a merry little christmas’ mă mai pot înţelege.
sâmbătă, 1 decembrie 2007
breakfast (with audrey) at… moon river
‘moon river’ - michael stipe (R.E.M.)
"moon river, wider than a mile,
i'm crossing you in style some day.
oh, dream maker, you heart breaker,
wherever you're going i'm going your way.
two drifters off to see the world
there's such a lot of world to see.
we're after the same rainbow's end
waiting 'round the bend,
my huckleberry friend,
moon river and me."
(moon river - music by henry mancini,
lyrics by johnny mercer)
"am avut întotdeauna nostalgia locurilor
unde am trăit cândva,
a caselor şi a cartierelor acelora"
aşa îşi începe truman capote formidabila povestire
"breakfast at tiffany’s",
al doilea său roman.
"breakfast at tiffany’s" îi aduce scriitorului recunoaşterea deplină a criticii
şi a publicului şi îl transformă într-o celebritate.
suntem abia in anul 1958.
henry mancini, compozitorul, are la activ cateva coloane sonore apreciate pentru armonia si originalitatea lor. i se incredinteaza muzica pentru filmul
"breakfast at tiffany’s" si asa se infiripa ‘moon river’.
mancini va primi premiul oscar pentru aceasta melodie.
trei ani mai târziu
romanul faimosului scriitor este ecranizat.
capote, mondenul, cosmopolitul afectat şi gay,
dar respectat şi foarte temut pentru remarcile sale ascuţite
şi adesea memorabile,
inventează unul dintre cele mai fascinante personaje feminine
din literature americană a secolului 20…
‘moon river’ - louis armstrong
imprevizibila holly golightly.
uşuratica , extravaganta şi misterioasa holly,
despre care admiratorii săi jură că o văd nopţile ploiase
plimbându-se de una singură pe străzile new york-ului.
cea care îi va da viaţă personajului va fi
audrey hepburn.
cea mai delicată siluetă din istoria cinematografiei.
"there was once a very lovely, very frightonde girl.
she lived alone except for a namelss cat"...
‘moon river’ – audrey hepburn
"dacă ar trebui să-mi scriu autobiografia, aş începe aşa:
m-am născut în bruxelles, belgia,
pe 4 mai 1929... şi am murit şase săptămîni mai târziu."
povesteste audrey... .
la vîrsta de şase săptămâni un atac violent de tuse
i-a oprit total respiraţia şi micuţa a scăpat miraculos.
audrey a fost singurul copil al unui bancher anglo-irlandez
şi al unei aristocrate olandeze,
înrudită cu... regii angliei
cu o mama foarte severă şi un tată mai indulgent,
audrey se apropie mai mult de tatal ei.
acesta insă îşi părăseşte familia
când cea care avea să o interpreteze pe holly golightly era foarte mică.
mai tarziu, audrey va cataloga acest eveniment drept
cel mai traumatizant din viaţa ei.
dupa divorţul părinţilor, a rămas cu mama sa în arnhem (olanda),
oraş devastat în timpul raidurilor naziste.
mulţi oameni au murit de foame şi de frig pe străzi.
audrey, pe atunci doar un copil,
a suferit de malnutriţie, de anemie severă şi
de o cruntă depresie.
viitoarea actriţă are 16 ani. războiul încetează. se mută împreună cu mama ei la londra, unde îşi continuă studiile la o şcoală de balet particulară.
‘moon river’ – katie melua
"dacă un copil are strictul necesar asigurat
nu are nici un motiv să nu fie fericit.
în ciuda greutăţilor pe care le-am trăit,
îmi amintesc că ne şi distram foarte tare.
doar nu credeţi că am zăcut 5 ani plângând.",
spunea mai târziu
audrey hepburn.
poate cea mai rafinată actriţă care a existat vreodată.
"moon river, wider than a mile,
i'm crossing you in style some day.
oh, dream maker, you heart breaker,
wherever you're going i'm going your way.
two drifters off to see the world
there's such a lot of world to see.
we're after the same rainbow's end
waiting 'round the bend,
my huckleberry friend,
moon river and me."
(moon river - music by henry mancini,
lyrics by johnny mercer)
"am avut întotdeauna nostalgia locurilor
unde am trăit cândva,
a caselor şi a cartierelor acelora"
aşa îşi începe truman capote formidabila povestire
"breakfast at tiffany’s",
al doilea său roman.
"breakfast at tiffany’s" îi aduce scriitorului recunoaşterea deplină a criticii
şi a publicului şi îl transformă într-o celebritate.
suntem abia in anul 1958.
henry mancini, compozitorul, are la activ cateva coloane sonore apreciate pentru armonia si originalitatea lor. i se incredinteaza muzica pentru filmul
"breakfast at tiffany’s" si asa se infiripa ‘moon river’.
mancini va primi premiul oscar pentru aceasta melodie.
trei ani mai târziu
romanul faimosului scriitor este ecranizat. capote, mondenul, cosmopolitul afectat şi gay,
dar respectat şi foarte temut pentru remarcile sale ascuţite
şi adesea memorabile,
inventează unul dintre cele mai fascinante personaje feminine
din literature americană a secolului 20…
‘moon river’ - louis armstrong
imprevizibila holly golightly.
uşuratica , extravaganta şi misterioasa holly, despre care admiratorii săi jură că o văd nopţile ploiase
plimbându-se de una singură pe străzile new york-ului.
cea care îi va da viaţă personajului va fi
audrey hepburn.
cea mai delicată siluetă din istoria cinematografiei.
"there was once a very lovely, very frightonde girl.
she lived alone except for a namelss cat"...
‘moon river’ – audrey hepburn
"dacă ar trebui să-mi scriu autobiografia, aş începe aşa:
m-am născut în bruxelles, belgia, pe 4 mai 1929... şi am murit şase săptămîni mai târziu."
povesteste audrey... .
la vîrsta de şase săptămâni un atac violent de tuse
i-a oprit total respiraţia şi micuţa a scăpat miraculos.
audrey a fost singurul copil al unui bancher anglo-irlandez
şi al unei aristocrate olandeze,
înrudită cu... regii angliei
cu o mama foarte severă şi un tată mai indulgent,
audrey se apropie mai mult de tatal ei. acesta insă îşi părăseşte familia
când cea care avea să o interpreteze pe holly golightly era foarte mică.
mai tarziu, audrey va cataloga acest eveniment drept
cel mai traumatizant din viaţa ei.
dupa divorţul părinţilor, a rămas cu mama sa în arnhem (olanda),
oraş devastat în timpul raidurilor naziste.
mulţi oameni au murit de foame şi de frig pe străzi.
audrey, pe atunci doar un copil, a suferit de malnutriţie, de anemie severă şi
de o cruntă depresie.
viitoarea actriţă are 16 ani. războiul încetează. se mută împreună cu mama ei la londra, unde îşi continuă studiile la o şcoală de balet particulară.
‘moon river’ – katie melua
"dacă un copil are strictul necesar asigurat
nu are nici un motiv să nu fie fericit. în ciuda greutăţilor pe care le-am trăit,
îmi amintesc că ne şi distram foarte tare.
doar nu credeţi că am zăcut 5 ani plângând.",
spunea mai târziu
audrey hepburn.
poate cea mai rafinată actriţă care a existat vreodată.
duminică, 25 noiembrie 2007
cioburi. 6 (steaua - dinamo)
nimeni nu e perfect.
s-a intamplat ca pantacruel sa fie caine.
si nu de oricare care, ci caine pana la moarte si dincolo de ea
si la bine si rau.
nu suntem asa multi ca altii, dar suntem rai. muscam tare!
si foarte rar. atat de rar ca de multe ori uitam cine suntem...
m-am transformat din om in caine,
pe motiv ca
prea ma enerva aroganta tampa a stelistilor.
aveau, mi se parea, aerul indestulatilor dinainte de '89, afisat de pensionarii care prindeau un kil de portocale portocalii. dupa o zi de stat in ger.
m-am bucurat si eu putin, recunosc,
cand au pus laba pe cupa campionilor, la sevilla.
eram mic si prost, imi cer iertare.
am ranjit insa mefistofelic, cativa ani mai tarziu,
cand 'diavolul milanez' zdrobea steaua ca pe un gandac.
si, apoi, de fiecare data, cand 'ros-albastrii' se faceau de ras prin europa.
in aprilie i-am stalcit in sfarsit! bine de tot. si chiar la ei in ghencea.
ce mai desfatare, ce mai simtaminte de nedescris...
le-am dat decat vreo 4! trecute fix.
acum, cu lacatus al lor, ne-au dat ei la capatana.
una da' buna. ne-au facut de data asta.
ce as mai putea zice fara pic de voce?
s-a intamplat ca pantacruel sa fie caine.
si nu de oricare care, ci caine pana la moarte si dincolo de ea
si la bine si rau.
nu suntem asa multi ca altii, dar suntem rai. muscam tare!
si foarte rar. atat de rar ca de multe ori uitam cine suntem...
m-am transformat din om in caine,
pe motiv ca
prea ma enerva aroganta tampa a stelistilor.
aveau, mi se parea, aerul indestulatilor dinainte de '89, afisat de pensionarii care prindeau un kil de portocale portocalii. dupa o zi de stat in ger.
m-am bucurat si eu putin, recunosc,
cand au pus laba pe cupa campionilor, la sevilla.
eram mic si prost, imi cer iertare.
am ranjit insa mefistofelic, cativa ani mai tarziu,
cand 'diavolul milanez' zdrobea steaua ca pe un gandac.
si, apoi, de fiecare data, cand 'ros-albastrii' se faceau de ras prin europa.
in aprilie i-am stalcit in sfarsit! bine de tot. si chiar la ei in ghencea.
ce mai desfatare, ce mai simtaminte de nedescris...
le-am dat decat vreo 4! trecute fix.
acum, cu lacatus al lor, ne-au dat ei la capatana.
una da' buna. ne-au facut de data asta.
ce as mai putea zice fara pic de voce?
vineri, 23 noiembrie 2007
cioburi. 5
si daca suportati doua cioburi
intr-o singura talpa, intr-o imbietoare
seara de vineri
caci poate nu va fi (fost) doar un cantec...
'forse non sara una canzone
a cambiare le regole del gioco
ma voglio viverla cosi quest' avventura
senza frontiere e con il cuore in gola'
intr-o singura talpa, intr-o imbietoare
seara de vineri
caci poate nu va fi (fost) doar un cantec...
'forse non sara una canzone
a cambiare le regole del gioco
ma voglio viverla cosi quest' avventura
senza frontiere e con il cuore in gola'
cioburi. 4
’e vremea rozelor ce mor,
mor în gradini si mor si-n mine
s-au fost atat de viata pline,
si azi se sting asa usor.
in tot, se simte un fior.
o jale e în orisicine.
e vremea rozelor ce mor
mor in gradini, si mor si-n mine.’
(si cand te gandesti ca macedonski si eminescu
erau nu numai contemporani, erau si rivali...)
bateti-ma (tandru), injurati-ma (crancen),
dar pe mine ma ia cu lacrimoase
si grasa de cotnari,
cu melancolii, cu regrete,
cu amurg,
cu ‘duioase… valmasaguri de suspine’
cand ascult
toata aceasta muzica, toate acele vremuri,
toate…
mor în gradini si mor si-n mine
s-au fost atat de viata pline,
si azi se sting asa usor.
in tot, se simte un fior.
o jale e în orisicine.
e vremea rozelor ce mor
mor in gradini, si mor si-n mine.’
(si cand te gandesti ca macedonski si eminescu
erau nu numai contemporani, erau si rivali...)
bateti-ma (tandru), injurati-ma (crancen),
dar pe mine ma ia cu lacrimoase
si grasa de cotnari,
cu melancolii, cu regrete,
cu amurg,
cu ‘duioase… valmasaguri de suspine’
cand ascult
toata aceasta muzica, toate acele vremuri,
toate…
cioburi. 3 (rocker sau depesar?)
ma uit la o fotografie de grup, o petrecere din timpul liceului. neasemuitele ‘bairamuri’...
o lume fara griji, o lume de regi si sultani, care nu au explicatii de dat.
lucrurile pareau destul de simple, iar lumea era impartita in doua tabere,
in rockeri si depesari.
cat de dezamagiti am fi fost probabil pe atunci, daca am fi aflat adevarul de mai tarziu.
daca am fi intuit macar
ca peste ani
viata va fi ceva mai mult decat muzica, prietenii si petrecerile,
iar pasiunile nebune si firesti ale acelor vremuri
nu vor mai insemna mare branza intr-o buna zi.
ca tot ce a fost ‘depeche mode’,
tot ce a fost
‘metallica’, ‘guns’, ‘nirvana’
si celelalte
se vor pierde in tihna unui ungher tacut,
in discutii si amintiri fragile cu niscaiva colegi de serviciu.
ca se vor topi nu definitiv, dar pentru totdeauna,
odata cu misterul, emotia si sarutarile lacome (sau furate),
odata cu mangaierile tandre din intunericul baladelor atat de asteptate.
o lume fara griji, o lume de regi si sultani, care nu au explicatii de dat.
lucrurile pareau destul de simple, iar lumea era impartita in doua tabere,
in rockeri si depesari.
cat de dezamagiti am fi fost probabil pe atunci, daca am fi aflat adevarul de mai tarziu.
daca am fi intuit macar
ca peste ani
viata va fi ceva mai mult decat muzica, prietenii si petrecerile,
iar pasiunile nebune si firesti ale acelor vremuri
nu vor mai insemna mare branza intr-o buna zi.
ca tot ce a fost ‘depeche mode’,
tot ce a fost
‘metallica’, ‘guns’, ‘nirvana’
si celelalte
se vor pierde in tihna unui ungher tacut,
in discutii si amintiri fragile cu niscaiva colegi de serviciu.
ca se vor topi nu definitiv, dar pentru totdeauna,
odata cu misterul, emotia si sarutarile lacome (sau furate),
odata cu mangaierile tandre din intunericul baladelor atat de asteptate.
joi, 22 noiembrie 2007
cioburi. 2
de unde aceasta pasiune care il fortifica, care il conduce in larg pe cel tanar,
iar pe celalalt il domoleste,
motivandu-l si innobilandu-l cu amintiri grele, placute?
exista multa veselie, multa bucurie pentru lucrurile marunte
care se petrec in jur, exista un minunat simt al umorului,
exista corvoade, amaraciuni, iubiri si desfatari.
de ce nu ar exista toate acestea?
de unde vine aceasta consumanta pasiune de a trai?
iar pe celalalt il domoleste,
motivandu-l si innobilandu-l cu amintiri grele, placute?
exista multa veselie, multa bucurie pentru lucrurile marunte
care se petrec in jur, exista un minunat simt al umorului,
exista corvoade, amaraciuni, iubiri si desfatari.
de ce nu ar exista toate acestea?
de unde vine aceasta consumanta pasiune de a trai?
miercuri, 21 noiembrie 2007
cioburi. 1
nu stiu daca mai pot pretinde ca stiu ce vreau de la viata.
am avut parte de vise, ca oricare altul,
am avut entuziasme usoare si reverii insemnate.
nu cu multi ani in urma, imi intrezaream viitorul
ca pe o vitrina spatioasa si luminata.
toate erau asezate frumos, la locul lor.
este suficient acum sa arunc cate o privire in spate
pentru a recunoaste franturi si aschii din visele dragi.
de demult.
vitrina exista intr-adevar. fiecare dintre noi are cate una.
eu tocmai incep sa adun din cioburile cazute pe asfalt.
‘poate ca eu n-am trait viata mea, poate am trait viata altora, o viata intretesuta din viata tuturor’ (pablo neruda)
am avut parte de vise, ca oricare altul,
am avut entuziasme usoare si reverii insemnate.
nu cu multi ani in urma, imi intrezaream viitorul
ca pe o vitrina spatioasa si luminata.
toate erau asezate frumos, la locul lor.
este suficient acum sa arunc cate o privire in spate
pentru a recunoaste franturi si aschii din visele dragi.
de demult.
vitrina exista intr-adevar. fiecare dintre noi are cate una.
eu tocmai incep sa adun din cioburile cazute pe asfalt.
‘poate ca eu n-am trait viata mea, poate am trait viata altora, o viata intretesuta din viata tuturor’ (pablo neruda)
marți, 20 noiembrie 2007
india
si am mai vazut cateva. fascinante, amuzante, unele emotionante.
ceva diferit de tot ce vazusem pana atunci.
nu sunt ruda cu jean marie boursicot, dar imi place sa vad reclame bune si idei geniale. bijuterii de 1 minut.
cu rabla aia de peugeot a lor mi-au captat atentia. era clar ca aveau potential urias si imaginatie cat toata europa la un loc. doar tara le e nesfarsita, iar populatie infinita :)
i-am tot urmarit de atunci. eu cred ca sunt cei mai buni.
ei si sud-americanii.
ceva diferit de tot ce vazusem pana atunci.
nu sunt ruda cu jean marie boursicot, dar imi place sa vad reclame bune si idei geniale. bijuterii de 1 minut.
cu rabla aia de peugeot a lor mi-au captat atentia. era clar ca aveau potential urias si imaginatie cat toata europa la un loc. doar tara le e nesfarsita, iar populatie infinita :)
i-am tot urmarit de atunci. eu cred ca sunt cei mai buni.
ei si sud-americanii.
luni, 19 noiembrie 2007
jane austen – when a woman loves a man
aşa a început totul.
frumos, în tempo lent, ca o duminică învăluită în roua rece a dimineţii englezeşti.
apoi, din verdele crud al sfarsitului de secol XVIII,
neaşteptat
(aşa cum are prostul obicei să o facă de fiecare dată),
în sufletul gratioasei fecioare isi face loc dragostea taioasa si vioaie cu glas ascutit de clavecin.
prima iubire din viaţa scriitoarei jane austen.
s-a aprins din erupţia nervoasă asupra unui crai arogant, lasându-se să cadă în gol spre a fi brutal acaparată de chipeşul neobrăzat şi inteligent.
a eşuat naprasnic în lacrimă înăbuşită, când nimeni şi nimic nu ar mai fi îndrăznit să-i stea în cale.
o tânără provincială, posedată de un acut (bun) simţ artistic şi puţin mai sclipitoare decât generaţii întregi de minţi şlefuite ale aristocraţiei înalte şi nobilimii pitice, a luminat lumea cu spiritul si cuvintele ei.
umor fin si ironie muscatoare intr-o poveste trista, tandra, cu gust amar
cu puţină imaginaţie, cum le cerea jane celor din jurul său,
aş risca şi un răspuns la întrebarea
’cum ar fi fost, dacă, atunci când găsise dragostea, nu s-ar fi întors?’ :)
eu cred ca… abia atunci ar fi fost!
tot ce a scris austen mai bun, printre care ‘pride and prejudice’ şi ‘sense and sensibility’, a fost conceput în timpul şi imediat după îngheţarea acestei relaţii pasionale. au urmat 10 ani, din cei 42 de viaţă ai autoarei, de tăcere. 10 ani fără nici un rând scris.
epilog
are 36 de ani cînd ii este publicat ‘sense and sensibility’. prima ediţie se vinde în 20 de luni şi îi aduce venituri importante. urmează ‘pride and prejudice’ cu un si mai mare succes, apoi ‘emma’. în sfârşit, jane austen îşi câştigă independenţa financiară. se apucă de ‚perusasion’, dar înainte să îl termine se îmbolnăveşte şi moare.
mergeţi să vedeţi 'becoming jane'.
este o poveste de dragoste ca multe altele, dar s-ar putea să nu mai vreţi să vedeţi şi ‘altele’. nu prea va mai fi loc :)
frumos, în tempo lent, ca o duminică învăluită în roua rece a dimineţii englezeşti.
apoi, din verdele crud al sfarsitului de secol XVIII,
neaşteptat
(aşa cum are prostul obicei să o facă de fiecare dată),
în sufletul gratioasei fecioare isi face loc dragostea taioasa si vioaie cu glas ascutit de clavecin.
prima iubire din viaţa scriitoarei jane austen.
s-a aprins din erupţia nervoasă asupra unui crai arogant, lasându-se să cadă în gol spre a fi brutal acaparată de chipeşul neobrăzat şi inteligent.
a eşuat naprasnic în lacrimă înăbuşită, când nimeni şi nimic nu ar mai fi îndrăznit să-i stea în cale.
o tânără provincială, posedată de un acut (bun) simţ artistic şi puţin mai sclipitoare decât generaţii întregi de minţi şlefuite ale aristocraţiei înalte şi nobilimii pitice, a luminat lumea cu spiritul si cuvintele ei.
umor fin si ironie muscatoare intr-o poveste trista, tandra, cu gust amar
cu puţină imaginaţie, cum le cerea jane celor din jurul său,
aş risca şi un răspuns la întrebarea
’cum ar fi fost, dacă, atunci când găsise dragostea, nu s-ar fi întors?’ :)
eu cred ca… abia atunci ar fi fost!
tot ce a scris austen mai bun, printre care ‘pride and prejudice’ şi ‘sense and sensibility’, a fost conceput în timpul şi imediat după îngheţarea acestei relaţii pasionale. au urmat 10 ani, din cei 42 de viaţă ai autoarei, de tăcere. 10 ani fără nici un rând scris.
epilog
are 36 de ani cînd ii este publicat ‘sense and sensibility’. prima ediţie se vinde în 20 de luni şi îi aduce venituri importante. urmează ‘pride and prejudice’ cu un si mai mare succes, apoi ‘emma’. în sfârşit, jane austen îşi câştigă independenţa financiară. se apucă de ‚perusasion’, dar înainte să îl termine se îmbolnăveşte şi moare.
mergeţi să vedeţi 'becoming jane'.
este o poveste de dragoste ca multe altele, dar s-ar putea să nu mai vreţi să vedeţi şi ‘altele’. nu prea va mai fi loc :)
sâmbătă, 17 noiembrie 2007
a trai pentru a seduce
nu s-a aflat niciodata cum de ajunsese pantacruel un asemenea seducator inzestrat si nici de ce a ramas un simplu blogger, cand avea in fata o cariera tihnita si stralucita de don juan necrutator.
pe la inceputul lui noiembrie, intr-o seara rece, ploioasa, mail-ul lui pantalone cel crud a pornit tiptil, tiptil
catre casuta postala, de turta dulce, a ‘omului care aduce cartea’ (dimineata, pe racoare).
maestrul, rugat condescendent sa daruiasca un interviu pentru o revista se sport, s-a conformat cu amabilitate.
si astfel, mai ceva ca in casablanca,
‘this was the beginning... of a beautiful friendship’ dar si al unui schimb savuros de misive.
care aproape i-au adus sfarsitul sensibilului panta. de atata raset si desfatare.
avand cafeaua si prajiturile in fata, la micul dejun, pantagruel mai ca nu s-a inecat cand carturarul i-a lasat scris
ca fusese ratacit pe drumuri infundate de primul mesaj, care solicita un interviu la revista ‘spot magazin’... fara 'r'.
bineinteles ca, rusinat si dorind sa se revanseze, tanarul interlocutor si-a cerut scuze
si a promis solemn iscusitului erudit ca
‘nu va mai manca niciodata litere’.
la o zi dupa,
sub mrejele unui ceai cald cu lamaie,
inculpatul este facut k.o. de hazul nebun al stimabilului critic literar,
care a dat verdictul:
’nu vreau sa fiu sadic, dar chestia cu ”manac litere" in loc de "mananc" m-a sedus definitiv!’...
pe la inceputul lui noiembrie, intr-o seara rece, ploioasa, mail-ul lui pantalone cel crud a pornit tiptil, tiptil
catre casuta postala, de turta dulce, a ‘omului care aduce cartea’ (dimineata, pe racoare).
maestrul, rugat condescendent sa daruiasca un interviu pentru o revista se sport, s-a conformat cu amabilitate.
si astfel, mai ceva ca in casablanca,
‘this was the beginning... of a beautiful friendship’ dar si al unui schimb savuros de misive.
care aproape i-au adus sfarsitul sensibilului panta. de atata raset si desfatare.
avand cafeaua si prajiturile in fata, la micul dejun, pantagruel mai ca nu s-a inecat cand carturarul i-a lasat scris
ca fusese ratacit pe drumuri infundate de primul mesaj, care solicita un interviu la revista ‘spot magazin’... fara 'r'.
bineinteles ca, rusinat si dorind sa se revanseze, tanarul interlocutor si-a cerut scuze
si a promis solemn iscusitului erudit ca
‘nu va mai manca niciodata litere’.
la o zi dupa,
sub mrejele unui ceai cald cu lamaie,
inculpatul este facut k.o. de hazul nebun al stimabilului critic literar,
care a dat verdictul:
’nu vreau sa fiu sadic, dar chestia cu ”manac litere" in loc de "mananc" m-a sedus definitiv!’...
vineri, 16 noiembrie 2007
‘american splendor’ - un film (si) pentru bloggeri
prin 2004 vedeam la cinematograf un film monumental.
‘american splendor’
se vorbise foarte frumos despre el si aveam asteptari pe masura.
asteptarile mele au fost insa intrecute de ceea ce am vazut pe ecran…
de atunci l-am tot cautat intr-una, dar mi-a fost imposibil sa mai dau de el.
simteam nevoia sa impart aceasta bucurie, sa-l dau mai departe si altora, care din comoditate sau neatentie au lasat sa le scape aceasta bijuterie printre degete.
dar uite ca astazi, am prilejul sa-mi duc la bun sfarsit ‘idea’.
pentru ca diseara la 23.20, pe tvr 1, avem ...
‘american splendor’!
un film despre un om banal (ca noi toti). filmul despre harwey pekar, admirabil jucat de paul giamatti.
despre ‘blogul’ acestuia. inca nu se inventasera blogurile, nici macar videocasetofoanele. existau, in schimb, benzile desenate ,
iar harwey era un scriitor de benzi desenate, care scria despre viata lui de zi cu zi (precum bloggerii omnivori de mai tarziu :)
nici o experienta a vietii sale nu era considerata prea banala, nici-un gand prea incoerent.
totul era numai bun pentru aceste povestiri ale sale. atat de umane, de amuzante si meditative deopotriva.
eroul nostru era mai mult de atat. el avea ce povesti,
pentru ca harwey pekar era un cititor inrait, poet, mare iubitor de jazz, colectionar obsedat si… un mare, mare lenes.
abia astept si discursul lui tocilescu dinaintea filmului. vreau sa-mi spuna maestrul cum a simtit
acest film din categoria ‘a nu se rata!”
vizionare placuta! :)
‘american splendor’
se vorbise foarte frumos despre el si aveam asteptari pe masura.
asteptarile mele au fost insa intrecute de ceea ce am vazut pe ecran…
de atunci l-am tot cautat intr-una, dar mi-a fost imposibil sa mai dau de el.
simteam nevoia sa impart aceasta bucurie, sa-l dau mai departe si altora, care din comoditate sau neatentie au lasat sa le scape aceasta bijuterie printre degete.
dar uite ca astazi, am prilejul sa-mi duc la bun sfarsit ‘idea’.
pentru ca diseara la 23.20, pe tvr 1, avem ...
‘american splendor’!
un film despre un om banal (ca noi toti). filmul despre harwey pekar, admirabil jucat de paul giamatti.
despre ‘blogul’ acestuia. inca nu se inventasera blogurile, nici macar videocasetofoanele. existau, in schimb, benzile desenate ,
iar harwey era un scriitor de benzi desenate, care scria despre viata lui de zi cu zi (precum bloggerii omnivori de mai tarziu :)
nici o experienta a vietii sale nu era considerata prea banala, nici-un gand prea incoerent.
totul era numai bun pentru aceste povestiri ale sale. atat de umane, de amuzante si meditative deopotriva.
eroul nostru era mai mult de atat. el avea ce povesti,
pentru ca harwey pekar era un cititor inrait, poet, mare iubitor de jazz, colectionar obsedat si… un mare, mare lenes.
abia astept si discursul lui tocilescu dinaintea filmului. vreau sa-mi spuna maestrul cum a simtit
acest film din categoria ‘a nu se rata!”
vizionare placuta! :)
joi, 15 noiembrie 2007
tristetea…
nu stiu cum am ajuns de partea cealalta a fericirii.
in bratele lungi, stacojii, ale tristetii.
aseara.
m-am pomenit asa,
poticnit intr-o balta tulbure, intunecata,
iar apa rece ca gheata mi se infiltra cu precizie in pantofi si ciorapi.
picurand in sus printre limbile ceasului si ale focului pana la gura de cer.
odata ajuns in aceasta situatie neprevazuta,
am simtit un fel de fior.
in care ma revarsam cu totul.
bratele imi erau amortite, insa un fir de cantec tanguitor
se ivea timid dintre ganduri,
lovind din aripi ca o pasare biciuita de fulgere.
senzatia m-a insotit pana maine,
cand am pornit-o domol inapoi, pe cararea serpuinda.
inspre stelele cazatoare.
in bratele lungi, stacojii, ale tristetii.
aseara.
m-am pomenit asa,
poticnit intr-o balta tulbure, intunecata,
iar apa rece ca gheata mi se infiltra cu precizie in pantofi si ciorapi.
picurand in sus printre limbile ceasului si ale focului pana la gura de cer.
odata ajuns in aceasta situatie neprevazuta,
am simtit un fel de fior.
in care ma revarsam cu totul.
bratele imi erau amortite, insa un fir de cantec tanguitor
se ivea timid dintre ganduri,
lovind din aripi ca o pasare biciuita de fulgere.
senzatia m-a insotit pana maine,
cand am pornit-o domol inapoi, pe cararea serpuinda.
inspre stelele cazatoare.
luni, 12 noiembrie 2007
despre diavol
sambata ne-a parasit un mare scriitor.
noman mailer.
avea 84 de ani.
supranumit deopotriva ’constiinta americii’ si ’copilul teribil al literaturii americane’, mailer a publicat 11 romane, a fost nominalizat de mai multe ori pentru nobel si a castigat doua premii pulitzer (printre altele, tata a noua copii, si-a injunghiat una dintre cele sase neveste cu un briceag).
in ultimul sau roman, ’castelul din padure’, lansat in ianuarie in state si in curs de aparitie la polirom, mailer vorbeste despre diavol si despre instrumentele sale. despre parintii lui hitler, despre aparitia micutului adolf pe pamant in urma unui dublu incest(!)
despre copilaria viitorului fuhrer, una nefericita, in care acesta a suferit brutalitatile unui tata sever si distant, dar a fost rasfatat de mama sa, klara, pe care o adora.
o carte pe care o asteptam inca de iarna trecuta,
atunci cand citisem ultimul interviu cu norman mailer,
din care redau mai jos un fragment.
imi pare rau ca ’maestrul’ nu a mai apucat sa scrie si despre heinrich himmler,
asa cum isi propusese.
despre ’ singurul om din ierarhia nazista care era genial’.
” (...)
Aflam din roman mai multe despre parintii lui Hitler si despre diavolul Dieter decat despre Hitler. Asta a fost intentia dumneavoastra?
Initial cartea urma sa fie intitulata Mama lui Hitler. Eram fascinat de ideea ca o femeie poate crea un asemenea monstru. Apoi tatal a devenit din ce in ce mai important pentru ca ma simteam mai confortabil cu personajul lui si el s-a dezvoltat. Romanul trebuia sa se termine cand Hitler avea 3 sau 4 ani, dar am decis sa continui pana la 16 ani. Mi s-a parut ca acolo ar fi natural sa se opreasca, inainte sa isi inceapa viata plina de aventuri. Asa ca Hitler s-a dezvoltat pana la un punct, dar nu as zice ca este personajul principal, ci unul dintre cele trei personaje principale: tatal, mama si fiul.
Ce ati aflat despre Adolf Hitler scriind cartea aceasta?
Orice am aflat, sper ca se regaseste in carte. La finalul cartii, viitorul e inca deschis. M-am gandit ca romanul este plauzibil daca este clar ca diavolul nu l-a ales doar pe Hitler. Exista o suta sau o mie de posibili Hitleri in lume, nu doar in Germania, oriunde in lume. Cand se termina cartea, in 1905, Hitler inca asteapta ca partea lui intunecata sa se dezvolte, are in fata marile teste care il vor forma. Dupa aceste teste se va arata adevaratul Hitler. Dar la finalul cartii el e doar un Hitler potential, nu e monstrul, ci doar un baiat diabolic nu prea simpatic.
Va ganditi sa continuati cu un roman asemanator?
O sa implinesc 84 de ani intr-o saptamana. Am vazut cum oamenii care au 84, 85 de ani imbatranesc din ce in ce mai repede. Presupunand ca dureaza 3 ani sa scrii un roman, nu vreau sa promit nimic, s-ar putea sa nu se mai intample. As vrea sa scriu si despre Heinrich Himmler, care este fascinant, singurul om din ierarhia nazista care era genial. Creierul lui Hitler era gol si devine din ce in ce mai neinteresant pe ma sura ce inainteaza in varsta. Goering ar fi si el de interes, insa a ales sportul si aventura si vanitatea, e un personaj interesant, dar nu e profund. Goebbels era briliant si foarte concentrat, dar nu l-as alege. Dar Himmler credea ca va reusi sa imbunatateasca civilizatia. E un amestec de semi-geniu si nebun deplin si ar fi interesant sa scriu un roman despre el. Sa vedem daca pot. Are o dimensiune salbatica, asta imi place la el ca personaj, nu-mi place ca om, avea una dintre cele mai urate fete pe care le-am vazut vreodata.
(...)”
noman mailer.
avea 84 de ani.
supranumit deopotriva ’constiinta americii’ si ’copilul teribil al literaturii americane’, mailer a publicat 11 romane, a fost nominalizat de mai multe ori pentru nobel si a castigat doua premii pulitzer (printre altele, tata a noua copii, si-a injunghiat una dintre cele sase neveste cu un briceag).
in ultimul sau roman, ’castelul din padure’, lansat in ianuarie in state si in curs de aparitie la polirom, mailer vorbeste despre diavol si despre instrumentele sale. despre parintii lui hitler, despre aparitia micutului adolf pe pamant in urma unui dublu incest(!)
despre copilaria viitorului fuhrer, una nefericita, in care acesta a suferit brutalitatile unui tata sever si distant, dar a fost rasfatat de mama sa, klara, pe care o adora.
o carte pe care o asteptam inca de iarna trecuta,
atunci cand citisem ultimul interviu cu norman mailer,
din care redau mai jos un fragment.
imi pare rau ca ’maestrul’ nu a mai apucat sa scrie si despre heinrich himmler,
asa cum isi propusese.
despre ’ singurul om din ierarhia nazista care era genial’.
” (...)
Aflam din roman mai multe despre parintii lui Hitler si despre diavolul Dieter decat despre Hitler. Asta a fost intentia dumneavoastra?
Initial cartea urma sa fie intitulata Mama lui Hitler. Eram fascinat de ideea ca o femeie poate crea un asemenea monstru. Apoi tatal a devenit din ce in ce mai important pentru ca ma simteam mai confortabil cu personajul lui si el s-a dezvoltat. Romanul trebuia sa se termine cand Hitler avea 3 sau 4 ani, dar am decis sa continui pana la 16 ani. Mi s-a parut ca acolo ar fi natural sa se opreasca, inainte sa isi inceapa viata plina de aventuri. Asa ca Hitler s-a dezvoltat pana la un punct, dar nu as zice ca este personajul principal, ci unul dintre cele trei personaje principale: tatal, mama si fiul.
Ce ati aflat despre Adolf Hitler scriind cartea aceasta?
Orice am aflat, sper ca se regaseste in carte. La finalul cartii, viitorul e inca deschis. M-am gandit ca romanul este plauzibil daca este clar ca diavolul nu l-a ales doar pe Hitler. Exista o suta sau o mie de posibili Hitleri in lume, nu doar in Germania, oriunde in lume. Cand se termina cartea, in 1905, Hitler inca asteapta ca partea lui intunecata sa se dezvolte, are in fata marile teste care il vor forma. Dupa aceste teste se va arata adevaratul Hitler. Dar la finalul cartii el e doar un Hitler potential, nu e monstrul, ci doar un baiat diabolic nu prea simpatic.
Va ganditi sa continuati cu un roman asemanator?
O sa implinesc 84 de ani intr-o saptamana. Am vazut cum oamenii care au 84, 85 de ani imbatranesc din ce in ce mai repede. Presupunand ca dureaza 3 ani sa scrii un roman, nu vreau sa promit nimic, s-ar putea sa nu se mai intample. As vrea sa scriu si despre Heinrich Himmler, care este fascinant, singurul om din ierarhia nazista care era genial. Creierul lui Hitler era gol si devine din ce in ce mai neinteresant pe ma sura ce inainteaza in varsta. Goering ar fi si el de interes, insa a ales sportul si aventura si vanitatea, e un personaj interesant, dar nu e profund. Goebbels era briliant si foarte concentrat, dar nu l-as alege. Dar Himmler credea ca va reusi sa imbunatateasca civilizatia. E un amestec de semi-geniu si nebun deplin si ar fi interesant sa scriu un roman despre el. Sa vedem daca pot. Are o dimensiune salbatica, asta imi place la el ca personaj, nu-mi place ca om, avea una dintre cele mai urate fete pe care le-am vazut vreodata.
(...)”
sâmbătă, 10 noiembrie 2007
fericirea…
m-am intrebat si eu asa, sambata dimineata cand viata pare mai frumoasa decat lunea,
ce este... fericirea?
evident, tocmai mestecam un articol (studiu, pe care il redau mai jos) pe aceasta tema, preluat de 'dilemateca'.
am intrebat si cativa dintre carturarii rasati si trecuti,
insa raspunsul acestora nu a reusit decat sa ma nedumireasca si mai strasnic.
“studiile au demonstrat ca posesiunile si realizarile au o putere uimitor de redusa de a spori gradul de fericire pe o perioada lunga de timp:
in mai putin de 3 luni, evenimentele importante (cum ar fi concedierea sau promovarea) isi pierd impactul asupra starii de spirit.
bogatia, care aduce cu siguranta si mai multe posesiuni, conteaza surprinzator de putin cand vine vorba de fericire.
in medie, persoanele bogate sunt doar putin mai fericite decat cele sarace.
venitul net a crescut spectaculos in tarile prospere de-a lungul ultimilor 50 de ani, dar nivelul satisafactiei in viata a ramas exact acelasi, atat in statele unite, cat si in majoritatea celorlalte natiuni bogate.
schimbarile recente de salariu pot produce o oarecare satisfactie la locul de munca pentru respectivele persoane, dar nivelul mediu pe economie al salariului nu are legatura cu gradul de satisfactie.
frumusetea fizica (si aceasta, ca si bogatia, avand un mare numar de avantaje) nu prea are efect asupra fericirii.
sanatatea fizica, probabil cea mai valoroasa dintre toate resursele, abia daca are vreo legatura cu fericirea”
- fericirea este alcătuită dintr-un şir de plăceri mărunte. (baudelaire)
- fericirea este dorul de repetare. (kundera)
- fericirea este plăcere fără regret. (tolstoi)
- fericirea înseamnă să ai o scărpinare pentru fiecare mâncărime. (ogden nash)
- fericirea... un episod trecător în marea dramă a durerii. (dostoievski)
- fericirea este poezia femeilor. (balzac)
- fericirea este o recompensă dată celui care nu a căutat-o. (cehov)
- fericirea înseamnă să ai o familie mare, iubitoare, grijulie, închegată, care să locuiască într-un alt oraş. (george burns)
joi, 8 noiembrie 2007
filme soc
mi-am continuat pranzul dezgolit cu alte portii de rele dintre cele mai rele (le aveam de multa vreme la cuptor, la foc molcom). doua bucate bine rumenite, imbietoare, putin crocante si stropite cu pinot noir.
am muscat cu pofta mai intai din 'taxidermia'
pelicula maghiarului gyorgy palfi care a socat cannes-ul in 2006. filmul soc-sic al anului. nebun, insuportabil, obligatoriu.
trei generatii (din tata in fiu), trei barbati si povestile lor. primul este asistent la spital, urmasul sau - sportiv de performanta (mancaul mancailor), iar nepotul (rusinea familiei) este taxidermist. adica impaiaza animale. unul ravneste la dragoste, altul la succes si ultimul la nemurire.
am fost prevenit inainte de vizionare sa imi leg centurile de siguranta. ca sa rezist
asa am facut. si am supravietuit
mai grav a fost cu felul doi,
o specialitate frantuzeasca - 'irreversible'.
dar am avut noroc.
am scapat teafar si de aceasta data.
alt scandal de proportii si tot la cannes.
un film si mai socant si... mai crud (in sange propriu) si brutal cum rar am mai vazut.
gandit de francezul argentinan gaspar noe
si cu o monica bellucci in zi de gratie, dar batuta mar!
o noapte traumatizanta din paris,
care curge in ordine cronologica inversa.
mesajul acestui film cutremurator - ‘timpul distruge totul’.
90 şi de minute în care vedem, printre altele, cum unui individ i se crapa teasta timp de 2 minute cu un extinctor
sau cum monica bellucci, insarcinata, este sodomizată si snopita alte 10 minute din 'timpul regulamentar de joc'. de catre o bestie
‘irreversible’ (gaspar noe, 2002)
m-am sters pe bot si am asteptat
sa se digere totul.
ca sa o pot lua de la capat... :)
am muscat cu pofta mai intai din 'taxidermia'
pelicula maghiarului gyorgy palfi care a socat cannes-ul in 2006. filmul soc-sic al anului. nebun, insuportabil, obligatoriu.
trei generatii (din tata in fiu), trei barbati si povestile lor. primul este asistent la spital, urmasul sau - sportiv de performanta (mancaul mancailor), iar nepotul (rusinea familiei) este taxidermist. adica impaiaza animale. unul ravneste la dragoste, altul la succes si ultimul la nemurire.
am fost prevenit inainte de vizionare sa imi leg centurile de siguranta. ca sa rezist
asa am facut. si am supravietuit
mai grav a fost cu felul doi,
o specialitate frantuzeasca - 'irreversible'.
dar am avut noroc.
am scapat teafar si de aceasta data.
alt scandal de proportii si tot la cannes.
un film si mai socant si... mai crud (in sange propriu) si brutal cum rar am mai vazut.
gandit de francezul argentinan gaspar noe
si cu o monica bellucci in zi de gratie, dar batuta mar!
o noapte traumatizanta din paris,
care curge in ordine cronologica inversa.
mesajul acestui film cutremurator - ‘timpul distruge totul’.
90 şi de minute în care vedem, printre altele, cum unui individ i se crapa teasta timp de 2 minute cu un extinctor
sau cum monica bellucci, insarcinata, este sodomizată si snopita alte 10 minute din 'timpul regulamentar de joc'. de catre o bestie
‘irreversible’ (gaspar noe, 2002)
m-am sters pe bot si am asteptat
sa se digere totul.
ca sa o pot lua de la capat... :)
miercuri, 7 noiembrie 2007
cei mai răi dintre cei răi
pana la ‘vocile’ care au reprezentant ceva (si inca mai aprind nostalgii printre pietrele de la rinichi) sau ‘femeile’ coborate de pe pelicula in zbaterea inimilor si a mintilor noastre alambicate
(am fost somat sa le introduc in randul temelor pentru acasa, nu de alta...)
trebuie ca a sosit vremea
‘răilor’.
răii de pe ecran sau din carti
a celor mai RĂI dintre cei răi!
(evident, ii excludem pe porcul mailat, pe bombonel, taricean si basesc, pe jos iliescu si ceausescu)
aici ne ocupam numai de lucruri serioase…
de ‘oameni’ şi brute, de aceia pe care i-am urat cu intreaga noastra fiinta,
de personaje carora le-am fi tras cu cea mai mare placere si pofta un pumn şi vreo 30 de picioare in moaca aia nenorocita. mereu si mereu si mereu.
se face intuneric, reflectorul se aprinde, praful s-a involburat dansand in lumina,
si pe ecran apare timid
ultimul dintre ‘eroii’ negativi, sositi din infern, direct din cazanul cu smoala,
in vietilor noastre de cititori si cinefili aprigi, inraiti,
apare,
spuneam...
theodore bagwell.
uluitorul, scabrosul, seducatorul, cumplitul, tandrul, pedofil-uciagsul, infectul, melancolicul, indestructibilul, sangerosul, sclipitorul, josnicul, genialul
pe scurt 't-bag’.
cum 'prison break' este unul dintre serialele momentului (din patagonia pana in bulgaria), am facut un sondaj (pe cativa cobai)
astfel, la intrebarea: 'ce personaj are cel mai bun rol', cine este, adica, cel mai tare din serial,
toti, dar absolut toti, au avut acelasi raspuns
- t-bag,
ala fara mana!
peste toate, robert knepper, actorul devenit star dupa acest rol, a primit si cele mai destepte si delicioase replici din film...
...('cause every con in here is gonna know about your little escape, before one drop of my blood hits the floor. so, you see, friends, either i'm through that hole with you, or i'm gonna sing like johnny cash.')
teddy... micutul teddy bear.
interesant este ca inainte de 'prison break' knepper, aproape falit si considerat un actor de duzina, se gandea sa isi mai ia un serviciu pentru a-si putea intretine familie.
a venit sa dea probe pentru rolul lui t-bag.
care 't-bag', initial, trebuia sa fie 'mare si monstrous' şi nicidecum ucigasul mic si ironic
care se linge pe buze si ranjeste spre ingretosarea si fiorul nostru
nu numai ca a fost ales imediat pentru rol, dar personajul sau a suferit modificari majore
tocmai pentru a i se potrivi si mai bine...
acum, cica,
t-bag, cel din viata reala,
nu mai poate iesi pe strada, nu mai poate bea o bere
fara ca oamenii sa nu il injure si blesteme (americani... ce stiu ei?) sau sa-l sfredeleasca cu priviri dusmanoase.
cat despre gandul ca cineva sa ramana singur in lift cu dumnealui...
este exclus.
knepper spune, insa, ca tocmai asta si-a dorit.
si ca atitudinea semenilor sai nu demonstreaza decat ca el a reusit sa intre bine in pielea
tandrului teddy...
cu celelalte personaje cruele,
cele mai rele,
voi reveni in curand intr-o epopee scurta,
completa si revizuita,
asa cum v-am obsinuit
TO BE CONTINUED
(am fost somat sa le introduc in randul temelor pentru acasa, nu de alta...)
trebuie ca a sosit vremea
‘răilor’.
răii de pe ecran sau din carti
a celor mai RĂI dintre cei răi!
(evident, ii excludem pe porcul mailat, pe bombonel, taricean si basesc, pe jos iliescu si ceausescu)
aici ne ocupam numai de lucruri serioase…
de ‘oameni’ şi brute, de aceia pe care i-am urat cu intreaga noastra fiinta,
de personaje carora le-am fi tras cu cea mai mare placere si pofta un pumn şi vreo 30 de picioare in moaca aia nenorocita. mereu si mereu si mereu.
se face intuneric, reflectorul se aprinde, praful s-a involburat dansand in lumina,
si pe ecran apare timid
ultimul dintre ‘eroii’ negativi, sositi din infern, direct din cazanul cu smoala,
in vietilor noastre de cititori si cinefili aprigi, inraiti,
apare,
spuneam...
theodore bagwell.
uluitorul, scabrosul, seducatorul, cumplitul, tandrul, pedofil-uciagsul, infectul, melancolicul, indestructibilul, sangerosul, sclipitorul, josnicul, genialul
pe scurt 't-bag’.
cum 'prison break' este unul dintre serialele momentului (din patagonia pana in bulgaria), am facut un sondaj (pe cativa cobai)
astfel, la intrebarea: 'ce personaj are cel mai bun rol', cine este, adica, cel mai tare din serial,
toti, dar absolut toti, au avut acelasi raspuns
- t-bag,
ala fara mana!
peste toate, robert knepper, actorul devenit star dupa acest rol, a primit si cele mai destepte si delicioase replici din film...
...('cause every con in here is gonna know about your little escape, before one drop of my blood hits the floor. so, you see, friends, either i'm through that hole with you, or i'm gonna sing like johnny cash.')
teddy... micutul teddy bear.
interesant este ca inainte de 'prison break' knepper, aproape falit si considerat un actor de duzina, se gandea sa isi mai ia un serviciu pentru a-si putea intretine familie.
a venit sa dea probe pentru rolul lui t-bag.
care 't-bag', initial, trebuia sa fie 'mare si monstrous' şi nicidecum ucigasul mic si ironic
care se linge pe buze si ranjeste spre ingretosarea si fiorul nostru
nu numai ca a fost ales imediat pentru rol, dar personajul sau a suferit modificari majore
tocmai pentru a i se potrivi si mai bine...
acum, cica,
t-bag, cel din viata reala,
nu mai poate iesi pe strada, nu mai poate bea o bere
fara ca oamenii sa nu il injure si blesteme (americani... ce stiu ei?) sau sa-l sfredeleasca cu priviri dusmanoase.
cat despre gandul ca cineva sa ramana singur in lift cu dumnealui...
este exclus.
knepper spune, insa, ca tocmai asta si-a dorit.
si ca atitudinea semenilor sai nu demonstreaza decat ca el a reusit sa intre bine in pielea
tandrului teddy...
cu celelalte personaje cruele,
cele mai rele,
voi reveni in curand intr-o epopee scurta,
completa si revizuita,
asa cum v-am obsinuit
TO BE CONTINUED
luni, 5 noiembrie 2007
povestea porcului mailat si a bocitoarelor isterice de la bucuresti
cica 'era odata o baba si un mosneag'. tigani sadea, ca doar traisera in romania. hodorogul de-o suta de ani si ramolita de nouazeci, plecati din sibiu inapoi la mama lor, la lupoaica. adica la rim (de unde, de altfel, ne tragem). cu toata satra plus purcel si catel. şi amandoi babacii erau negri ca taciunele, de suparare, aveau dinti de aur si un singur copil. mai lat la trup si mai focos la inima.
inca un porc, in fapt, pe nume mailat.
mai avura sarmanii si o copila naiva care a sfarsit sub privirile puradeilor ei numerosi in putele goale, dar mai ales sub pumnii apasati ai concubinului zborsit, zbanghiu si zdrentaros (pesemne ca lui ii placea mult de zorro)
dar sa intram odata (fara pasaport) in poveste...
mai intai vedem un tigan bocciu roman, cum altu nu-i,
cu mustacioara lui, pana corbului. ni se descriu amanuntit parfumul lui natural
si copilaria-i chinuita pe acest picior de plai. prin urmare vom fi martorii unei tragedii care va sfasia sufletele telespectatorilor din lumea larga. si, desigur, va umfla ametitor ratingul. apoi, se poate observa o stimabila doamna, giovanna, duios trecand pe poteca ingusta de la periferia romei. urmeaza un jaf in stil italian, un viol haiducesc in maniera rahova-ferentari, nereusit insa, şi fuga sanatoasa, romaneasca, de la fata locului. (pentru mai mult dramatism s-a plusat cu o bataie rupta din rai, cu picioarele cele murdare ale... boratului, desigur). cateva minute mai tarziu muribunda zace in santul intunecat si rece.
asa cum era firesc, abia acum incepe partea emotionanta a istorisirii.
in toate ziarele, la toate televiziunile si radiourile, toate blogurile si casele din romania vorbesc numai despre mailat.
(nu se poate, totusi, sa o abandonam asa brutal pe elodia. povestea ei chiar avea potential, mai putea fi mulsa...)
de la cartarescu, c.t. popescu si turcescu pana la tolontan si vlad petreanu si la restul celorlalti mai mititei,
toti bocesc, moralizeaza si se vaicaresc...
numai despre rusinea de a fi roman(!),
numai despre disocierea de tigani si organizarea de mitinguri in care sa ne cerem musai scuze in fata europei(!!)
numai si numai despre aprinderea lumanarilor si depunerea florilor in fata simbolurilor italiene din tara(!!!).
ceva imi spune insa ca suntem un popor usor emotional, de ginta lat(r)ina.
carevasazica, bagajul nostru moral si spiritual este de o imprescriptibila frumusete. motiv pentru care avem cele mai frumoase femei, paduri, vai, munti si manele, cei mai multi infractori, curve si olimpici.
ultimele secvente ale filmului ni-l prezinta pe numitul romulus mailat (aici mi-a scapat un mic hohot) incatusat si rapciugos.
acest raj kapoor modern al uniunii europene, alunecand pentru ultima oara, aidoma unei lebede vii,
catre puscaria sa cea de toate zilele. si in urma lui carduri de bocitoare de la bucuresti pana la roma.
efluvii patetice (si poietice), isterie in masa, snobism, multe lacrime si proteste umorale, trancaneala goala si solutii extremiste, cinice, lagare de concetrare si exterminare. c-asai codrul, frate cu romanul.
CIAO!
inca un porc, in fapt, pe nume mailat.
mai avura sarmanii si o copila naiva care a sfarsit sub privirile puradeilor ei numerosi in putele goale, dar mai ales sub pumnii apasati ai concubinului zborsit, zbanghiu si zdrentaros (pesemne ca lui ii placea mult de zorro)
dar sa intram odata (fara pasaport) in poveste...
mai intai vedem un tigan bocciu roman, cum altu nu-i,
cu mustacioara lui, pana corbului. ni se descriu amanuntit parfumul lui natural si copilaria-i chinuita pe acest picior de plai. prin urmare vom fi martorii unei tragedii care va sfasia sufletele telespectatorilor din lumea larga. si, desigur, va umfla ametitor ratingul. apoi, se poate observa o stimabila doamna, giovanna, duios trecand pe poteca ingusta de la periferia romei. urmeaza un jaf in stil italian, un viol haiducesc in maniera rahova-ferentari, nereusit insa, şi fuga sanatoasa, romaneasca, de la fata locului. (pentru mai mult dramatism s-a plusat cu o bataie rupta din rai, cu picioarele cele murdare ale... boratului, desigur). cateva minute mai tarziu muribunda zace in santul intunecat si rece.
asa cum era firesc, abia acum incepe partea emotionanta a istorisirii.
in toate ziarele, la toate televiziunile si radiourile, toate blogurile si casele din romania vorbesc numai despre mailat.
(nu se poate, totusi, sa o abandonam asa brutal pe elodia. povestea ei chiar avea potential, mai putea fi mulsa...)
de la cartarescu, c.t. popescu si turcescu pana la tolontan si vlad petreanu si la restul celorlalti mai mititei,
toti bocesc, moralizeaza si se vaicaresc...
numai despre rusinea de a fi roman(!),
numai despre disocierea de tigani si organizarea de mitinguri in care sa ne cerem musai scuze in fata europei(!!)
numai si numai despre aprinderea lumanarilor si depunerea florilor in fata simbolurilor italiene din tara(!!!).
ceva imi spune insa ca suntem un popor usor emotional, de ginta lat(r)ina.
carevasazica, bagajul nostru moral si spiritual este de o imprescriptibila frumusete. motiv pentru care avem cele mai frumoase femei, paduri, vai, munti si manele, cei mai multi infractori, curve si olimpici.ultimele secvente ale filmului ni-l prezinta pe numitul romulus mailat (aici mi-a scapat un mic hohot) incatusat si rapciugos.
acest raj kapoor modern al uniunii europene, alunecand pentru ultima oara, aidoma unei lebede vii,
catre puscaria sa cea de toate zilele. si in urma lui carduri de bocitoare de la bucuresti pana la roma.
efluvii patetice (si poietice), isterie in masa, snobism, multe lacrime si proteste umorale, trancaneala goala si solutii extremiste, cinice, lagare de concetrare si exterminare. c-asai codrul, frate cu romanul.
CIAO!
miercuri, 31 octombrie 2007
dive si muze
cu oricat sarg scormonesc prin frunzisul tomnatec al amintirilor mele,
nu gasesc nimic mai ademenitor,
mai ispititor,
nimic care sa ma tulbure si sa ma atraga deopotriva
precum rasfatul din timpul dupa-amiezelor de sambata
cand pentru cateva minute
imi suspendam orice activitate si,
fascinat,
ma strecuram in lumea magica a desenelor animate
printre personajele mele preferate
ma uitam ieri la doua dintre divele zilelor noastre,
la cele doua mahalagioace sadea
cu veleitati de zane si sanziene
(una era invitata la un post tv,
cealalta la alt post, in acelasi timp,
balacarindu-se reciproc.
a intrat chiar si sotul… lor in direct,
iar reclamele din pauza
erau acaparate tot de cele doua
- cu sampoane, asigurari de pensii, etc. - f. frumos...)
ar fi fost de scris
de ras, de barfit,
de plans,
de (mult) prost gust autohton, sanatos…
cu cele doua dive, muze, ispite
sau ce s-or mai crede ele pe acolo.
am preferat insa, sa abandonez fierbintele
pentru caldutul unor suveniruri
cu adevarata 'diva' si 'muza' a acelor vremuri apuse.
pentru acea tanti blanda, viorica bucur,
cu a ei
'gala a desenului animat'.
si sa ma las cuprins inca o data de splendoarea
universului imaginat de walt disney
(dar nu numai...)
sa fiu din nou
strengarul surazator in pantaloni scurti de odinioara
popey
jungle book
the aristocats
woody
flinstone
swingdance in jungle book
oblio
cruella devil, ah cruella...
si piticii - hi, ho...
si un tandru epilog,
doamna mea si vagabodul dumneavoastra
si 'someday my prince will come' cu
alba ca zapada.
ps
din lipsa de spatiu,
secventele video
au fost inlaturate
ulterior... :)
nu gasesc nimic mai ademenitor,
mai ispititor,
nimic care sa ma tulbure si sa ma atraga deopotriva
precum rasfatul din timpul dupa-amiezelor de sambata
cand pentru cateva minute
imi suspendam orice activitate si,
fascinat,
ma strecuram in lumea magica a desenelor animate
printre personajele mele preferate
ma uitam ieri la doua dintre divele zilelor noastre,
la cele doua mahalagioace sadea
cu veleitati de zane si sanziene
(una era invitata la un post tv,
cealalta la alt post, in acelasi timp,
balacarindu-se reciproc.
a intrat chiar si sotul… lor in direct,
iar reclamele din pauza
erau acaparate tot de cele doua
- cu sampoane, asigurari de pensii, etc. - f. frumos...)
ar fi fost de scris
de ras, de barfit,
de plans,
de (mult) prost gust autohton, sanatos…
cu cele doua dive, muze, ispite
sau ce s-or mai crede ele pe acolo.
am preferat insa, sa abandonez fierbintele
pentru caldutul unor suveniruri
cu adevarata 'diva' si 'muza' a acelor vremuri apuse.
pentru acea tanti blanda, viorica bucur,
cu a ei
'gala a desenului animat'.
si sa ma las cuprins inca o data de splendoarea
universului imaginat de walt disney
(dar nu numai...)
sa fiu din nou
strengarul surazator in pantaloni scurti de odinioara
popey
jungle book
the aristocats
woody
flinstone
swingdance in jungle book
oblio
cruella devil, ah cruella...
si piticii - hi, ho...
si un tandru epilog,
doamna mea si vagabodul dumneavoastra
si 'someday my prince will come' cu
alba ca zapada.
ps
din lipsa de spatiu,
secventele video
au fost inlaturate
ulterior... :)
marți, 30 octombrie 2007
lebada din utrecht – MARCO UNICO
‘oamenii au spus dintotdeauna povesti. cu mult inainte ca omenirea sa fi invatat sa scrie, se spuneau si se ascultau povesti. in aceasta epoca a scrisului, pastram inca amintirea originilor orale ale literaturii. iar acesta este un lucru bun, pentru ca, daca rostirea ar cadea in uitare, povestile noastre ar fi uscate ca praful’
gunter grass
aceasta este o poveste adevarata.
o poveste care s-a intamplat, pe care am trait-o. multi dintre noi…
dupa trista risipire a lui dobrin, a ‘printului din trivale’ (pe care nu l-am vazut niciodata jucand) probabil nu se mai potrivea o alta alaturare.
insa cu doar cateva zile inainte de disparitia marelui fotbalist roman, gandisem un elogiu dedicat lui van basten, idolul adolescentei mele.
astazi, ‘lebada din utecht’, ‘olandezul zburator’ sau ‘marco unico’ implineste 43 de ani.
au trecut, nu prea imi vine sa cred, 15 ani de cand marco nu mai joaca fotbal.
avea doar 28 de ani…, se afla la apogeul fabuloasei sale cariere, era cel mai mare, mai complet şi mai iubit fotbalist pe care l-am vazut vreodata.
si pentru ca eu nu sunt un stralucit mester in palavre, il las pe t.r.u.
sa spuna cate ceva despre inimitabilul marco van basten. fotbalistul.
'Socul a venit in 1982 imediat dupa debutul la Ajax. Marco a marcat inca din primul sau meci doua goluri de adolescent miop la sisteme defensive.
Apoi a functionat fara incetare 10 ani, cu aceeasi figura usor detasata de student exceptional la drept.
Lumea s-a oprit brusc si a remarcat
usor incantata, usor ingrozita,
ca Marco nu poate fi oprit,
ca Marco nu poate fi blocat,
ca Marco e pur si simplu cel mai mare atacant al vremurilor noastre.
Cultul a izbucnit delirant in ziua de 25 iunie 1988 la München.
Olanda-URSS, finala Campionatului European a fost practic anihilata in minutul 54. Meciul ar fi trebuit rejucat.
Inregistrarile au demonstrat fara dubiu o tulburare grava de camp magnetic, in urma careia, vreme de cateva secunde, constantele fizice terestre au fost suspendate.
Era 1-0 pentru Olanda si Arnold Muhren a centrat lung peste apararea sovietica in zona moarta din preajma fanionului de corner.
Marco van Basten se afla acolo si era de asteptat o preluare, urmata de o pasa sau o noua centrare. Cei 72.000 de oameni din tribuna si zecile de milioane care se uitau la televizor nu terminasera inca acest gand,
cand Marco van Basten a lovit din volé.
La reluare s-a putut vedea spasmul necontrolat al marelui portar rus Rinat Dasaev.
Voleul lui van Basten a plecat ca un proiectil spre Bagdad, a planat o secunda la o inaltime ridicola si s-a infipt apoi in vinclu.
Asa a izbucnit cultul.
Putin cam tarziu, dupa gustul lui Johann Cruyff, care vestise lumea inca din 1982 ca s-a nascut "al doilea Cruyff".
Cand profetia s-a adeverit, prea putini au mai laudat profetul.
Urgenta era cu totul alta.
Van Basten trebuia adjudecat.
Pironit in fata televizorului, Silvio Berlusconi a murmurat:
"Gasiti-l pe acest om si aduceti-l!".
Van Basten a venit la A.C. Milan, unde a fost fericit si a jucat cel mai frumos fotbal de atac post-Cruyff.
Sentinta a fost pronuntata de adversari, la 26 mai 1993.
Olympique Marseille a castigat,
la München,
finala Ligii Campionilor contra lui A.C Milan,
dar in minutul 86 Basile Boli a adjudecat cazul van Basten.
Un atac oribil din spate a zdrobit glezna olandezului,
care a petrecut urmatorii doi ani pe mai toate mesele de operatie ale Europei.
Zadarnic.
Sfarsitul fusese dictat la München, acolo unde se nascuse si cultul'
traian radu ungureanu
multumesc t.r.u.
exact asta am vrut si eu sa spun :)
la multi ani marco!
gunter grass
aceasta este o poveste adevarata.
o poveste care s-a intamplat, pe care am trait-o. multi dintre noi…
dupa trista risipire a lui dobrin, a ‘printului din trivale’ (pe care nu l-am vazut niciodata jucand) probabil nu se mai potrivea o alta alaturare.
insa cu doar cateva zile inainte de disparitia marelui fotbalist roman, gandisem un elogiu dedicat lui van basten, idolul adolescentei mele.
astazi, ‘lebada din utecht’, ‘olandezul zburator’ sau ‘marco unico’ implineste 43 de ani.
au trecut, nu prea imi vine sa cred, 15 ani de cand marco nu mai joaca fotbal.
avea doar 28 de ani…, se afla la apogeul fabuloasei sale cariere, era cel mai mare, mai complet şi mai iubit fotbalist pe care l-am vazut vreodata.
si pentru ca eu nu sunt un stralucit mester in palavre, il las pe t.r.u.
sa spuna cate ceva despre inimitabilul marco van basten. fotbalistul.
'Socul a venit in 1982 imediat dupa debutul la Ajax. Marco a marcat inca din primul sau meci doua goluri de adolescent miop la sisteme defensive.
Apoi a functionat fara incetare 10 ani, cu aceeasi figura usor detasata de student exceptional la drept.
Lumea s-a oprit brusc si a remarcat
usor incantata, usor ingrozita,
ca Marco nu poate fi oprit,
ca Marco nu poate fi blocat,
ca Marco e pur si simplu cel mai mare atacant al vremurilor noastre.
Cultul a izbucnit delirant in ziua de 25 iunie 1988 la München.
Olanda-URSS, finala Campionatului European a fost practic anihilata in minutul 54. Meciul ar fi trebuit rejucat.
Inregistrarile au demonstrat fara dubiu o tulburare grava de camp magnetic, in urma careia, vreme de cateva secunde, constantele fizice terestre au fost suspendate.
Era 1-0 pentru Olanda si Arnold Muhren a centrat lung peste apararea sovietica in zona moarta din preajma fanionului de corner.
Marco van Basten se afla acolo si era de asteptat o preluare, urmata de o pasa sau o noua centrare. Cei 72.000 de oameni din tribuna si zecile de milioane care se uitau la televizor nu terminasera inca acest gand,
cand Marco van Basten a lovit din volé.
La reluare s-a putut vedea spasmul necontrolat al marelui portar rus Rinat Dasaev.
Voleul lui van Basten a plecat ca un proiectil spre Bagdad, a planat o secunda la o inaltime ridicola si s-a infipt apoi in vinclu.
Asa a izbucnit cultul.
Putin cam tarziu, dupa gustul lui Johann Cruyff, care vestise lumea inca din 1982 ca s-a nascut "al doilea Cruyff".
Cand profetia s-a adeverit, prea putini au mai laudat profetul.
Urgenta era cu totul alta.
Van Basten trebuia adjudecat.
Pironit in fata televizorului, Silvio Berlusconi a murmurat:
"Gasiti-l pe acest om si aduceti-l!".
Van Basten a venit la A.C. Milan, unde a fost fericit si a jucat cel mai frumos fotbal de atac post-Cruyff.
Sentinta a fost pronuntata de adversari, la 26 mai 1993.
Olympique Marseille a castigat,
la München,
finala Ligii Campionilor contra lui A.C Milan,
dar in minutul 86 Basile Boli a adjudecat cazul van Basten.
Un atac oribil din spate a zdrobit glezna olandezului,
care a petrecut urmatorii doi ani pe mai toate mesele de operatie ale Europei.
Zadarnic.
Sfarsitul fusese dictat la München, acolo unde se nascuse si cultul'
traian radu ungureanu
multumesc t.r.u.
exact asta am vrut si eu sa spun :)
la multi ani marco!
sâmbătă, 27 octombrie 2007
po dealo o buciumo sunil jealaia
pentru ca amicul verbiaj mi-a facut pofta
de niste delicatesuri tiganesti la micul dejun
imi voi obloji astazi sufletul cu o portie zdravana,
ca sa ma satur odata de... rromanes.
pentru inceput o inmormantare cu staif,
minunata,
batraneasca
doi puradei,
viitori tinichigii auto
o zi trista din din viata unor caldarari veseli,
tigani cu inima mare
altii insa au fost loviti de tehnologie.
si s-au... updatat la noua viata.
daca nu stiu sa cante (se intampla rar),
macar danseaza bine!
iar un abba,
in drum spre casa,
nu strica niciodata
si pe final
doua... jealanii celebre,
premiate
'dom za vesanje' al lui kusturica (cannes,1989)
si 'satra' (1976, emil loteanu),
dupa o nuvela a lui maxim gorky
p.s.
se dedica, evident,
magului verbiaj
si
prietenului sau din toate cosmarurile,
'chiti'!
p.s.2
majoritatea secventelor video
au fost inlaturate ulterior
pentru a nu se bloca blogul :)
de niste delicatesuri tiganesti la micul dejun
imi voi obloji astazi sufletul cu o portie zdravana,
ca sa ma satur odata de... rromanes.
pentru inceput o inmormantare cu staif,
minunata,
batraneasca
doi puradei,
viitori tinichigii auto
o zi trista din din viata unor caldarari veseli,
tigani cu inima mare
altii insa au fost loviti de tehnologie.
si s-au... updatat la noua viata.
daca nu stiu sa cante (se intampla rar),
macar danseaza bine!
iar un abba,
in drum spre casa,
nu strica niciodata
si pe final
doua... jealanii celebre,
premiate
'dom za vesanje' al lui kusturica (cannes,1989)
si 'satra' (1976, emil loteanu),
dupa o nuvela a lui maxim gorky
p.s.
se dedica, evident,
magului verbiaj
si
prietenului sau din toate cosmarurile,
'chiti'!
p.s.2
majoritatea secventelor video
au fost inlaturate ulterior
pentru a nu se bloca blogul :)
vineri, 26 octombrie 2007
‘printul din trivale’. secvente.
nascut aproape de malul drept al argesului cel navalnic, pe o strada stramta, într-o casa de caramida si paianta cu multi copii, un slabanog mic, pe nume gicu dobrin, obisnuia sa fenteze scoala cu dese popasuri pe la vestita maracana a pitestiului.
acolo, cu picioarele goale pe nisipul fierbinte, viitorul 'print din trivale’ isi face ucenicia printre driblinguri, printre sprinturi si pase repezi jucand mingea cu baietii. viseaza sa ajunga un fotbalist mare.
’in clipa in care il vedeam langa minge, infometat de joc, ne cresteau trandafiri in palme’ (fanus neagu)
nu are nici 13 ani cand, pe maidan, apar din senin idolii acelor vremuri, jucatorii de la dinamo pitesti, aflati in drum spre casa. vedete precum florin halagian, lovin matache si zgardan se opresc pentru a-i admira pe pustii care rupeau mingea de carpa.
la fel ca in povesti, fotbalistii le acorda sansa unei miute strengarilor. juniorii inving cu 12-2(!), 6 goluri venind din piciorul magic al blondului cu lipici la balon. dobrin este luat de-o parte de leonte ianovschi, care il roaga sa vina a doua zi la club cu buletinul. acesta ii raspunde dezarmant slefuitorului de talente ca... nu are buletin.
’am lucrat în viata mea cu mii de copii, dar un asemenea talent ca dobrin, atat de exceptional inzestrat, nu mi-a fost dat sa întâlnesc. era uimitor, la varsta aia frageda ne lasa pe toti cu gura cascata.’ (leonte ianovschi)
la 15 ani, in echipa cu cei enumarati mai sus, halagian, lovin, zgardan, gicu dobrin debuteaza in divizia a. in linia de atac. inscrie un gol si de atunci nimeni nu l-a mai scos din echipa. la doar 17 ani ajunge si la nationala intr-un meci impotriva vicecampioanei lumii, r.f.g. adversarul sau direct este szymaniak, un mijlocas langa care nici iarba nu crestea. in primele 10 minute ale meciului dobrin ii strecoara nonsalant balonul printre picioare. szymaniak se fereste sa-l mai atace, multumindu-se sa-l urmareasca respectuos de la distanta. romania pierde cu 1-0, dar cel remarcat de spectatori si specialisti este ’gascanul’
’dobrin asta al vostru este un jucator superb. are o tehnica rara, care te incanta si te subjuga’ (sepp herberger, selectionerul r.f.germania)
’gascanul’ este deja un idol. marcheaza golul decisiv in meciul contra portugaliei lui eusebio si califica romania dupa 32 de ani de asteptare la un turneu final. incepea mondialul mexican. tricolorii sunt repartizati in grupa mortii si cuplul dobrin - dumitrache se pregateste sa taie respiratia spectatorilor de la guadalajara.
dar destinul ’printului din trivale’ a fost unul fabulos... intra in dizgratia dinamovistilor din echipa (dinu, ghergheli, radu nunweiller, mircea lucescu, mai putin... dumitrache) si nu va fi nici macar rezerva... spre disperarea sutelor de mii de romani. care asteptau in fata televizoarelor si radiourilor sa vada sau sa asculte cascadele de driblinguri ale lui dobrin in fata celor mai buni jucatori din lume.
'dobrin, acest crai descins pe un ring de rock este un gentleman al gazonului. el nu stie (sau nu întelege) sa loveasca. el nu stie sa-si franga linia printr-un efort inestetic. el nu stie sa arunce o minge în tribune. el nu accepta, din pudoare, gandul ca spectatorii l-ar vedea schimonosit de durere, cu glezna între maini" (ioan chirila)
dinamo bucuresti - fc arges, 22 iunie 1979, ultima etapa a campionatului, echipele clasate pe primele doua locuri. pitestenii au un punct avans si le este suficient un egal pentru a cuceri titlul. un meci thriller. argesul conduce la un moment dat cu 3-1, dinamo ajutata de arbitrul otto anderco egaleaza la 3. partida este prelungita cu 6 minute! ceva nemaiauzit la vremea aceea... dobrin, coautor la doua dintre cele 3 goluri ale echipei sale, se apropie de arbitru si ii sopteste: ’daca nu fluieri mai dau un gol’. se tine de promisiune si la faza urmatoare inscrie. se termina 4-3 pentru fc arges , care devine noua campioana a romaniei.
’domnule, eu la paispe ani eram cat azi de mare. jucam 3 meciuri pe zi. pe un teren de baschet, cu copiii, apoi la juniorii pitestiului si seara, pe malul argesului, cum ii zicem noi... prin '62, am jucat si un ’amical’ cu steaua. le-am dat doua goluri. dupa joc, oprim la o carciuma. la o bere. vin si baietii de la steaua. unul dintre ei întreaba: - ba, cati ani are pustiul?’. ‚cinspe’, zice careva... ’cum, ba, cinspe, ca e cu berea si tigara-n gura!?'
*****
p.s.
se dedica amicului dede,
unul dintre suporterii adevarati ai argesului
si ai lui dobrin
acolo, cu picioarele goale pe nisipul fierbinte, viitorul 'print din trivale’ isi face ucenicia printre driblinguri, printre sprinturi si pase repezi jucand mingea cu baietii. viseaza sa ajunga un fotbalist mare.
’in clipa in care il vedeam langa minge, infometat de joc, ne cresteau trandafiri in palme’ (fanus neagu)
nu are nici 13 ani cand, pe maidan, apar din senin idolii acelor vremuri, jucatorii de la dinamo pitesti, aflati in drum spre casa. vedete precum florin halagian, lovin matache si zgardan se opresc pentru a-i admira pe pustii care rupeau mingea de carpa.
la fel ca in povesti, fotbalistii le acorda sansa unei miute strengarilor. juniorii inving cu 12-2(!), 6 goluri venind din piciorul magic al blondului cu lipici la balon. dobrin este luat de-o parte de leonte ianovschi, care il roaga sa vina a doua zi la club cu buletinul. acesta ii raspunde dezarmant slefuitorului de talente ca... nu are buletin.
’am lucrat în viata mea cu mii de copii, dar un asemenea talent ca dobrin, atat de exceptional inzestrat, nu mi-a fost dat sa întâlnesc. era uimitor, la varsta aia frageda ne lasa pe toti cu gura cascata.’ (leonte ianovschi)
la 15 ani, in echipa cu cei enumarati mai sus, halagian, lovin, zgardan, gicu dobrin debuteaza in divizia a. in linia de atac. inscrie un gol si de atunci nimeni nu l-a mai scos din echipa. la doar 17 ani ajunge si la nationala intr-un meci impotriva vicecampioanei lumii, r.f.g. adversarul sau direct este szymaniak, un mijlocas langa care nici iarba nu crestea. in primele 10 minute ale meciului dobrin ii strecoara nonsalant balonul printre picioare. szymaniak se fereste sa-l mai atace, multumindu-se sa-l urmareasca respectuos de la distanta. romania pierde cu 1-0, dar cel remarcat de spectatori si specialisti este ’gascanul’
’dobrin asta al vostru este un jucator superb. are o tehnica rara, care te incanta si te subjuga’ (sepp herberger, selectionerul r.f.germania)
’gascanul’ este deja un idol. marcheaza golul decisiv in meciul contra portugaliei lui eusebio si califica romania dupa 32 de ani de asteptare la un turneu final. incepea mondialul mexican. tricolorii sunt repartizati in grupa mortii si cuplul dobrin - dumitrache se pregateste sa taie respiratia spectatorilor de la guadalajara.
dar destinul ’printului din trivale’ a fost unul fabulos... intra in dizgratia dinamovistilor din echipa (dinu, ghergheli, radu nunweiller, mircea lucescu, mai putin... dumitrache) si nu va fi nici macar rezerva... spre disperarea sutelor de mii de romani. care asteptau in fata televizoarelor si radiourilor sa vada sau sa asculte cascadele de driblinguri ale lui dobrin in fata celor mai buni jucatori din lume.
'dobrin, acest crai descins pe un ring de rock este un gentleman al gazonului. el nu stie (sau nu întelege) sa loveasca. el nu stie sa-si franga linia printr-un efort inestetic. el nu stie sa arunce o minge în tribune. el nu accepta, din pudoare, gandul ca spectatorii l-ar vedea schimonosit de durere, cu glezna între maini" (ioan chirila)
dinamo bucuresti - fc arges, 22 iunie 1979, ultima etapa a campionatului, echipele clasate pe primele doua locuri. pitestenii au un punct avans si le este suficient un egal pentru a cuceri titlul. un meci thriller. argesul conduce la un moment dat cu 3-1, dinamo ajutata de arbitrul otto anderco egaleaza la 3. partida este prelungita cu 6 minute! ceva nemaiauzit la vremea aceea... dobrin, coautor la doua dintre cele 3 goluri ale echipei sale, se apropie de arbitru si ii sopteste: ’daca nu fluieri mai dau un gol’. se tine de promisiune si la faza urmatoare inscrie. se termina 4-3 pentru fc arges , care devine noua campioana a romaniei.
’domnule, eu la paispe ani eram cat azi de mare. jucam 3 meciuri pe zi. pe un teren de baschet, cu copiii, apoi la juniorii pitestiului si seara, pe malul argesului, cum ii zicem noi... prin '62, am jucat si un ’amical’ cu steaua. le-am dat doua goluri. dupa joc, oprim la o carciuma. la o bere. vin si baietii de la steaua. unul dintre ei întreaba: - ba, cati ani are pustiul?’. ‚cinspe’, zice careva... ’cum, ba, cinspe, ca e cu berea si tigara-n gura!?'
*****
p.s.
se dedica amicului dede,
unul dintre suporterii adevarati ai argesului
si ai lui dobrin
miercuri, 24 octombrie 2007
decojind ceapa
traim spre a ne povesti viata
si spre a ne aminti.
ne plac cuvintele si vorbele
imaginile, cantecele,
miresmele si gusturile
de demult
ca si cum am decoji ceapa
foaie cu foaie,
printre lacrime,
evocare dupa evocare
si tinerete fara de batranete,
si viata fara de moarte, ca daca n-ar fi nu s-ar mai povesti
si daca nu s-ar mai povesti, de ce am mai trai...
peste cateva ore
ma voi claustra intre copertile utlimului 'gunter grass'- decojind ceapa,
(controversatului si minunatului)
o carte pe care
o astept cu incordare de cateva saptamani - nu mai venea
salariul asta o data :) -
iar dumneavoastra am sa va las
(asa cum i-am promis amicului aky
si cum am remarcat, dealtfel,
ca va place :) )
o alta lume minunata
o alta
'tema de weekend',
o sama de... dulci suplicii,
care sper sa va afunde si mai abitir,
in negurile reci si abundente ale simturilor,
sa mai declanseze niscaiva vibratii
pe coardele prafoshate ale sufletului.
ceva ce nici cu gandul nu ghiciti...
(si nu e film, nici muzica, nici altceva,
ci e cu totul si cu totul altceva!)
si spre a ne aminti.
ne plac cuvintele si vorbele
imaginile, cantecele,
miresmele si gusturile
de demult
ca si cum am decoji ceapa
foaie cu foaie,
printre lacrime,
evocare dupa evocare
si tinerete fara de batranete,
si viata fara de moarte, ca daca n-ar fi nu s-ar mai povesti
si daca nu s-ar mai povesti, de ce am mai trai...
peste cateva ore
ma voi claustra intre copertile utlimului 'gunter grass'- decojind ceapa,
(controversatului si minunatului)
o carte pe care
o astept cu incordare de cateva saptamani - nu mai venea
salariul asta o data :) -
iar dumneavoastra am sa va las
(asa cum i-am promis amicului aky
si cum am remarcat, dealtfel,
ca va place :) )
o alta lume minunata
o alta
'tema de weekend',
o sama de... dulci suplicii,
care sper sa va afunde si mai abitir,
in negurile reci si abundente ale simturilor,
sa mai declanseze niscaiva vibratii
pe coardele prafoshate ale sufletului.
ceva ce nici cu gandul nu ghiciti...
(si nu e film, nici muzica, nici altceva,
ci e cu totul si cu totul altceva!)
sâmbătă, 20 octombrie 2007
cum am devenit telenovelist. ay, ay, ay...
nu este un film, nici un episod dintr-un serial de succes. este povestea unei (unor) generatii in secvente. in flashback-uri si in etape.
oameni diferiti, din categorii, locuri si varste variate au fost interconectati – inainte de aparitia internetului – in acelasi timp.
ani la rand.
au avut senzatii si temeri comune, si-au pus intrebari asemantoare si au impartasit pasiuni colective.
au trait captivi, au fost dependenti, s-au inrobit din proprie dorinta.
din cate imi amintesc, primele mele ‘lumini si umbre’ au aparut undeva pe la sfarsitul anilor 70, inceputul lui 80, cand inca nu deprisesem tainele buchisitului. il puneam pe tata sa ‘imi citeasca scrisul’.
blestematul si afurisitul de jr ewing zambea cinic pe intreg ecranul alb si negru si toata lumea era ingrijorata de soarta lui bobby. atunci a inceput totul…
a urmat, apoi,
nu mai conteaza ordinea,
nenorocire dupa nenorocire…
escrava isaura
omul din atlantis
planetata na maimunite
muppets
columbo
m.a.s.h.
star treck
lassie
highlander
doctor quinn
baywatch
midnight caller
melroce place
ally mcbeal
si beverly hills 90210
apoi… cheers
maddie si david
mostenirea familiei guldenburg
capcana timpului
la piovra,
twin peaks
cracker
clanul soprano
profiler
the x files
familia bundy
friends
seinfeld
lost
prison break
etc
etc
(si cate or mai veni...)
oameni diferiti, din categorii, locuri si varste variate au fost interconectati – inainte de aparitia internetului – in acelasi timp.
ani la rand.
au avut senzatii si temeri comune, si-au pus intrebari asemantoare si au impartasit pasiuni colective.
au trait captivi, au fost dependenti, s-au inrobit din proprie dorinta.
din cate imi amintesc, primele mele ‘lumini si umbre’ au aparut undeva pe la sfarsitul anilor 70, inceputul lui 80, cand inca nu deprisesem tainele buchisitului. il puneam pe tata sa ‘imi citeasca scrisul’.
blestematul si afurisitul de jr ewing zambea cinic pe intreg ecranul alb si negru si toata lumea era ingrijorata de soarta lui bobby. atunci a inceput totul…
a urmat, apoi,
nu mai conteaza ordinea,
nenorocire dupa nenorocire…
escrava isaura
omul din atlantis
planetata na maimunite
muppets
columbo
m.a.s.h.
star treck
lassie
highlander
doctor quinn
baywatch
midnight caller
melroce place
ally mcbeal
si beverly hills 90210
apoi… cheers
maddie si david
mostenirea familiei guldenburg
capcana timpului
la piovra,
twin peaks
cracker
clanul soprano
profiler
the x files
familia bundy
friends
seinfeld
lost
prison break
etc
etc
(si cate or mai veni...)
joi, 18 octombrie 2007
coming soon...
lume, lume...
fac un anunt foarte important pentru tara,
pentru bloggeri
si blogosfera.
in cateva ore(!),
in acest loc,
se va declansa o furtuna de proportii.
(...)
COMING SOON!
fac un anunt foarte important pentru tara,
pentru bloggeri
si blogosfera.
in cateva ore(!),
in acest loc,
se va declansa o furtuna de proportii.
(...)
COMING SOON!
miercuri, 17 octombrie 2007
un scuipat. pentru cantidat
scriu aceste rînduri în puţinul timp care mi-a mai rămas pînă cînd iscoadele lui nea gigi, sau chiar însuşi marele cavaler al adevărului, luminii (licht, mehr licht) şi al sifoanelor, mă vor da în gît şi pe mine. ce dacă nu sunt “rege”. si nici măcar bufon.
(- Aveam, la Opera, o prietena, era cea mai frumoasa de acolo. Ea avea o prietena si i-am facut cunostinta lui Hagi cu ea. Dar el o voia si pe prietena mea. I-am zis: Ba, nebunule, asta ma iubeste pe mine, esti nebun? Cum sa ti-o dau? Adica eu l-am combinat, ca el avea cantonamente, meciuri... )
mă vor lăsa şi pe mine în curul gol. lumea întreagă şi în special nevastă-mea, victor piţurcă şi tovarăşii de pahar ai lui patapievici vor afla cum m-am scăpat eu prin clasa a 4-a în pantaloni, chinuit dinspre şcoală spre casă de o navalnică diaree.
( - S-a indragostit el de o balerina, de la "Melody". Fata asta venea cand termina programul la Cabaret, statea pana la 1 noaptea, se pupa cu el si apoi pleca acasa. Doua saptamani, seara de seara, ne distram.)
sau cum m-am ascuns, curios nevoie mare, pe la 4 sau 5 anişori, într-un loc ferit împreună cu fetiţa femeii de servici şi... sau cum am furat o eugenie, şi cîte şi mai cîte.
( - El m-a innebunit, ca aia doar il pupa si pleca acasa. Asta avea un prieten mai barosan ca el pe vremea aia, de aia nu statea cu Hagi. Mama, ce il injura Hagi pe ala, dar nu cu rautate. Iti dai seama ca lesinam de ras.)
tipul e oricum bine informat, dar şi bine intenţionat.
important este că nu doreşte să facă ce face şi nici să spună ce spune. dar le face şi le spune.
(- I-am zis: Gica, nu-i da doar tigari, da-i bani, 2.000 de lei, ca data viitoare te combini cu ea. Daca ii dai bani, se considera ca o intretii. El: Gigi, mi-e rusine, cum sa-i dau?. Eu i-am zis: Bă, da-i banii! I-a dat. )
se împute pe zi ce trece, putrezeşte de viu, mirosul lui pestilenţial la ore de maximă audienţă ne intră în case (cine ne pune să ne uităm în gura lui?)
(- Mie nu imi convenea ca aia isi batea joc de el, ca timp de doua saptamani doar il pupa... Eu am avut grijă de el, pentru că la 20-21 de ani, nu ştia să meargă pe stradă, iar eu, care eram mai mare, eram amfitrionul Bucureştiului.)
insă e şi normal să se împută în acest fel, de la cap spre coadă (unii dintre noi încă mai au coadă). de abia a recunoscut (cu sinceritate) că este... peşte. tipar.
(- Tata avea pachete cu bani şi eu eram o vedeta a high-life-ului bucureştean. Păi, dacă la ora 3 noaptea Hagi mă suna, să-mi zică faptul că s-a certat cu Balint sau cu Belodedici... Îmi spunea că-l făceau ăia pitic. Mie mi-era milă de el.)
un tipar lung şi subţirel, alunecos şi agil, care se hrăneşte cu hoituri. probabil la un ”ţipar” ca el s-a gîndit gunter grass cînd a scris ’toba de tinichea’ - după care numai cînd aud de acest cuvînt îmi vine să-mi vărs maţele...
****
la cata mizerie si flegma am adunat in toti acesti ani din partea oierului cantidat la presedintie ar cam fi timpul sa o redam inapoi beneficiarului de drept. cu dedicatie.
daca are cineva pofta de un scuipat, este invitatul meu. aici. si acum.
(- Aveam, la Opera, o prietena, era cea mai frumoasa de acolo. Ea avea o prietena si i-am facut cunostinta lui Hagi cu ea. Dar el o voia si pe prietena mea. I-am zis: Ba, nebunule, asta ma iubeste pe mine, esti nebun? Cum sa ti-o dau? Adica eu l-am combinat, ca el avea cantonamente, meciuri... )
mă vor lăsa şi pe mine în curul gol. lumea întreagă şi în special nevastă-mea, victor piţurcă şi tovarăşii de pahar ai lui patapievici vor afla cum m-am scăpat eu prin clasa a 4-a în pantaloni, chinuit dinspre şcoală spre casă de o navalnică diaree.
( - S-a indragostit el de o balerina, de la "Melody". Fata asta venea cand termina programul la Cabaret, statea pana la 1 noaptea, se pupa cu el si apoi pleca acasa. Doua saptamani, seara de seara, ne distram.)
sau cum m-am ascuns, curios nevoie mare, pe la 4 sau 5 anişori, într-un loc ferit împreună cu fetiţa femeii de servici şi... sau cum am furat o eugenie, şi cîte şi mai cîte.
( - El m-a innebunit, ca aia doar il pupa si pleca acasa. Asta avea un prieten mai barosan ca el pe vremea aia, de aia nu statea cu Hagi. Mama, ce il injura Hagi pe ala, dar nu cu rautate. Iti dai seama ca lesinam de ras.)
tipul e oricum bine informat, dar şi bine intenţionat.
important este că nu doreşte să facă ce face şi nici să spună ce spune. dar le face şi le spune.
(- I-am zis: Gica, nu-i da doar tigari, da-i bani, 2.000 de lei, ca data viitoare te combini cu ea. Daca ii dai bani, se considera ca o intretii. El: Gigi, mi-e rusine, cum sa-i dau?. Eu i-am zis: Bă, da-i banii! I-a dat. )
se împute pe zi ce trece, putrezeşte de viu, mirosul lui pestilenţial la ore de maximă audienţă ne intră în case (cine ne pune să ne uităm în gura lui?)
(- Mie nu imi convenea ca aia isi batea joc de el, ca timp de doua saptamani doar il pupa... Eu am avut grijă de el, pentru că la 20-21 de ani, nu ştia să meargă pe stradă, iar eu, care eram mai mare, eram amfitrionul Bucureştiului.)
insă e şi normal să se împută în acest fel, de la cap spre coadă (unii dintre noi încă mai au coadă). de abia a recunoscut (cu sinceritate) că este... peşte. tipar.
(- Tata avea pachete cu bani şi eu eram o vedeta a high-life-ului bucureştean. Păi, dacă la ora 3 noaptea Hagi mă suna, să-mi zică faptul că s-a certat cu Balint sau cu Belodedici... Îmi spunea că-l făceau ăia pitic. Mie mi-era milă de el.)
un tipar lung şi subţirel, alunecos şi agil, care se hrăneşte cu hoituri. probabil la un ”ţipar” ca el s-a gîndit gunter grass cînd a scris ’toba de tinichea’ - după care numai cînd aud de acest cuvînt îmi vine să-mi vărs maţele...
****
la cata mizerie si flegma am adunat in toti acesti ani din partea oierului cantidat la presedintie ar cam fi timpul sa o redam inapoi beneficiarului de drept. cu dedicatie.
daca are cineva pofta de un scuipat, este invitatul meu. aici. si acum.
definitia batranetii
as vrea sa stiu definitia batranetii.
cine o are cumva la indemana sa mi-o spuie.
dau somatii!
ca sa mearga mai bine(!), ud cu o muzica. cu un... 'in the mood for love'
revenind la batranete...
posibil sa mi se traga de la 'manualul inchizitorilor' al lui antunes.
si putin de la 'prison break', serialul pentru care nu mai pot dorm de o buna bucata de vreme si devreme. 'prison break' in care am vazut, intr-un episod, o casa blindata (locuita) a carei usa se deschidea numai din afara.
puteai doar sa intri. nu puteai sa mai iesi, insa.
"(...)nu cunosc aproape pe nimeni aici cu exceptia batranelor, nu persoane in varsta, batrane, batrane foarte batrane, batrane batrane, cu sal negru si sal care a fost negru si acum e roscat, cu gatul sus pe ferestruica, banuitoare, suparate pe lumea intreaga, aratandu-si micul canin furios spre nepasarea de pe strada, batrane care nu-mi vorbesc si cu care nu vorbesc, un sir de batarne la un sir de ferestruici, toate la fel, toate crude, toate in alerta, fiecare cu colivia ei cu papagal, batrane ca maica-mea daca ar mai fi trait, batrane ca mine peste putin timp daca mai traiesc, batrane prin care aerul traverseaza caverne prafuite, in interiorul plamanilor, pana sa iasa afara transformat in cuvinte, in discursuri scuipate pe care nu le asculta nimeni, in plangeri manioase carora nu le da nimeni curs, batrane care isi dau pensia minuscula pe mere viermanoase si halci de tipar, pensia numarata banut zgarcit cu banut zgarcit in saculete de panza, cu scapari de memorie si accese de furie intre timp, schiopatand in grupuri strambe spre liturghia de la sapte, cocosate de parca s-ar cara pe ele insele in spinare, batrane care isi duc papagalii la culcare, papagali care seamana cu ele la bombaneli, la ciocurile incarligate si la pasii mici si greoi, batrane la casa de amanet desfasurand cate o bucata de cearsaf gaurita in care se gasesc furculite desperecheate, batrane care viseaza la proteze dentareca sa poata visa la o vizita la macelarie si 150 de capac de vaca ambalat in hartie cenusie pentru Craciun, batrane ca somnul bolovanos luptand cu protestele articulatiilor , cu buretele astmului, cu inima slabita, indepartandu-si piciorusele de sicriu cu tresariri de frica, batrane agatate de viata cu o tenacitate zbarcita, si in afara de batrane si papagali nu cunosc pe nimeni aici(...)
manualul inchizitorilor (antonio lobo antunes)
as avea si eu o definitie a batranetii, totusi.
dar nu stiu cat de exacta e...
batranetea este o casa la care usa se deschide doar din afara.
si doar o singura data.
cine o are cumva la indemana sa mi-o spuie.
dau somatii!
ca sa mearga mai bine(!), ud cu o muzica. cu un... 'in the mood for love'
revenind la batranete...
posibil sa mi se traga de la 'manualul inchizitorilor' al lui antunes.
si putin de la 'prison break', serialul pentru care nu mai pot dorm de o buna bucata de vreme si devreme. 'prison break' in care am vazut, intr-un episod, o casa blindata (locuita) a carei usa se deschidea numai din afara.
puteai doar sa intri. nu puteai sa mai iesi, insa.
"(...)nu cunosc aproape pe nimeni aici cu exceptia batranelor, nu persoane in varsta, batrane, batrane foarte batrane, batrane batrane, cu sal negru si sal care a fost negru si acum e roscat, cu gatul sus pe ferestruica, banuitoare, suparate pe lumea intreaga, aratandu-si micul canin furios spre nepasarea de pe strada, batrane care nu-mi vorbesc si cu care nu vorbesc, un sir de batarne la un sir de ferestruici, toate la fel, toate crude, toate in alerta, fiecare cu colivia ei cu papagal, batrane ca maica-mea daca ar mai fi trait, batrane ca mine peste putin timp daca mai traiesc, batrane prin care aerul traverseaza caverne prafuite, in interiorul plamanilor, pana sa iasa afara transformat in cuvinte, in discursuri scuipate pe care nu le asculta nimeni, in plangeri manioase carora nu le da nimeni curs, batrane care isi dau pensia minuscula pe mere viermanoase si halci de tipar, pensia numarata banut zgarcit cu banut zgarcit in saculete de panza, cu scapari de memorie si accese de furie intre timp, schiopatand in grupuri strambe spre liturghia de la sapte, cocosate de parca s-ar cara pe ele insele in spinare, batrane care isi duc papagalii la culcare, papagali care seamana cu ele la bombaneli, la ciocurile incarligate si la pasii mici si greoi, batrane la casa de amanet desfasurand cate o bucata de cearsaf gaurita in care se gasesc furculite desperecheate, batrane care viseaza la proteze dentareca sa poata visa la o vizita la macelarie si 150 de capac de vaca ambalat in hartie cenusie pentru Craciun, batrane ca somnul bolovanos luptand cu protestele articulatiilor , cu buretele astmului, cu inima slabita, indepartandu-si piciorusele de sicriu cu tresariri de frica, batrane agatate de viata cu o tenacitate zbarcita, si in afara de batrane si papagali nu cunosc pe nimeni aici(...)
manualul inchizitorilor (antonio lobo antunes)
as avea si eu o definitie a batranetii, totusi.
dar nu stiu cat de exacta e...
batranetea este o casa la care usa se deschide doar din afara.
si doar o singura data.
duminică, 14 octombrie 2007
maestrii si margareta
exceptional.
la emisiunea de cultura (nu generala**) de pe 'realitatea',cea moderata de plesu si liiceanu si avand un invitat de acelasi calibru, dan c mihailescu...
(ce tripleta!!! - comparabila in alt 'sport' numai cu tripleta de aur a milanului de la inceputul anilor 90, gullit, van basten, rijkaard,
... cu tema 'ce (ne) facem cu inteligenta'
a reiesit ca
vanghelie este (absolut) genial.
un singur geniu si o puzderie de invatati...
**apropo de emisiunile de 'cultura generala' (si toate accesoriile si derivatele, de pilda 'conquistadorul'!/ integramele si sudoku or intra aici?)
acestea au devenit exclusiv destinate semidoctilor incurabili.
si inca ceva - e greu de inteles de ce sunt ahtiati, infometati, incurabilii cu pricina dupa atatea concursuri si clasamente.
la emisiunea de cultura (nu generala**) de pe 'realitatea',cea moderata de plesu si liiceanu si avand un invitat de acelasi calibru, dan c mihailescu...
(ce tripleta!!! - comparabila in alt 'sport' numai cu tripleta de aur a milanului de la inceputul anilor 90, gullit, van basten, rijkaard,
... cu tema 'ce (ne) facem cu inteligenta'
a reiesit ca
vanghelie este (absolut) genial.
un singur geniu si o puzderie de invatati...
**apropo de emisiunile de 'cultura generala' (si toate accesoriile si derivatele, de pilda 'conquistadorul'!/ integramele si sudoku or intra aici?)
acestea au devenit exclusiv destinate semidoctilor incurabili.
si inca ceva - e greu de inteles de ce sunt ahtiati, infometati, incurabilii cu pricina dupa atatea concursuri si clasamente.
4,3,2, ultima strigare
revin cu o parere (un pic) mai ampla (si intarziata) despre pelicula noastra premiata la cannes.
nu as fi facut-o, dar pentru ca am fost rugat de unul (una) dintre vizitatorii blogului, si ca sa nu par nepoliticos (ca sa nu mai spun ca oaspetii nostri sunt stapanii nostri – zic bine, verbiaj?) si colturos, am mai adaugat cate ceva.
ce sa mai spun?
4, 3, 2 nu este unul dintre cele mai originale filme romanesti.
fiindca mungiu are grija sa ne serveasca o delicatesa atat de usoara (dar cat de greu digerabila!), o poveste simpla, comuna. pe care am auzit-o de atatea si de atatea ori.
banalul avort (interzis).
o poveste spusa cu finete, dar care, sa zicem, unui diletant celebru, acru-amarui, ranced, de pilda unui sergiu nicolaescu batran dar vesnic in puteri (dede, stai la locul tau!, nu o sa zic nimic rau de 'osanda' - 1976…), i s-ar fi parut... 'subiect lesinat, o basina trasa de par, fara priza la public(-ul lui tinta)'.
imi ingadui sa nu improsc si eu cu superlative acest film.
care a cucerit cel mai ravnit premiu cinematografic al anului,
care a starnit valuri de controverse si discutii cat studioul alexandru sahia,
care a fost cantat (si aplaudat in picioare), laudat sau dimpotriva blamat de toti cei care i-au calcat pragul.
doresc doar sa enumar doua, trei lucruri dintre cele care mi-au placut.
la un film realizat intr-un moment in care cinematografia romaneasca, la 20 de ani dupa cotitura istorica, inca se hraneste abundent cu extractii de sub daramaturile revolutiei. sau in cazurile mai fericite cu amintiri si evocari sententioase dinainte de…
4,3,2 se porneste domol, alb ca o o ninsoare moale, in relanti,
ca primele acorduri
din...
4,3,2, fara sa-si propuna, este o fresca uimitoare a acelor vremuri. atat fotografic (unde o mai fi gasit toate accesoriile, 'uneletele' acelea si vopseaua timpului. pana si aerul statut este cel de atunci!) cat si faptic.
mungiu in 4,3,2
nu incearca sa faca nimic pentru a-si castige publicul.
nu si-a pus in cap sa-l emotioneze, dar nu se sfieste sa il oripileze vizual cateva secunde bune(imaginea cu fetusul avortat placid pe cimentul baii)
si psihic (cateva luni dupa...)
nu cauta efecte si aplauze la scena deschisa.
si nici nu umbla cu metafore ori cu manusi de catifea, dar scurma cinic cu manusi de plastic in viscerele fiintei noastre
mungiu in 4,3,2
nareaza fluent, cu talent (cum ii e felul), una din numeroasele poveri pe care le-a purtat cu el de-a lungul timpului.
este ajutat de niste actori exceptionali,
anamaria marinca, vlad ivanov şi laura vasiliu,
condusi magistral de regizorul iesan.
profunzimea si stralucirea acestei capodopere a lui mungiu este data de observatiile de detaliu aproape c(l)inice si in special de personajele marunte.
personajele marunte pe care autorul le lasa sa se dezvolte monstruos, pana ce spectatorului i se declanseaza refelexul de autoconservare.
filmul s-a terminat si oamenii vorbesc in continuare despre el(e). desi inca nu isi dau seama, tocmai s-au recunoscut in acei 'simplii cetateni' de pe ecran.
nu as fi facut-o, dar pentru ca am fost rugat de unul (una) dintre vizitatorii blogului, si ca sa nu par nepoliticos (ca sa nu mai spun ca oaspetii nostri sunt stapanii nostri – zic bine, verbiaj?) si colturos, am mai adaugat cate ceva.
ce sa mai spun?
4, 3, 2 nu este unul dintre cele mai originale filme romanesti.
fiindca mungiu are grija sa ne serveasca o delicatesa atat de usoara (dar cat de greu digerabila!), o poveste simpla, comuna. pe care am auzit-o de atatea si de atatea ori.
banalul avort (interzis).
o poveste spusa cu finete, dar care, sa zicem, unui diletant celebru, acru-amarui, ranced, de pilda unui sergiu nicolaescu batran dar vesnic in puteri (dede, stai la locul tau!, nu o sa zic nimic rau de 'osanda' - 1976…), i s-ar fi parut... 'subiect lesinat, o basina trasa de par, fara priza la public(-ul lui tinta)'.
imi ingadui sa nu improsc si eu cu superlative acest film.
care a cucerit cel mai ravnit premiu cinematografic al anului,
care a starnit valuri de controverse si discutii cat studioul alexandru sahia,
care a fost cantat (si aplaudat in picioare), laudat sau dimpotriva blamat de toti cei care i-au calcat pragul.
doresc doar sa enumar doua, trei lucruri dintre cele care mi-au placut.
la un film realizat intr-un moment in care cinematografia romaneasca, la 20 de ani dupa cotitura istorica, inca se hraneste abundent cu extractii de sub daramaturile revolutiei. sau in cazurile mai fericite cu amintiri si evocari sententioase dinainte de…
4,3,2 se porneste domol, alb ca o o ninsoare moale, in relanti,
ca primele acorduri
din...
4,3,2, fara sa-si propuna, este o fresca uimitoare a acelor vremuri. atat fotografic (unde o mai fi gasit toate accesoriile, 'uneletele' acelea si vopseaua timpului. pana si aerul statut este cel de atunci!) cat si faptic.
mungiu in 4,3,2
nu incearca sa faca nimic pentru a-si castige publicul.
nu si-a pus in cap sa-l emotioneze, dar nu se sfieste sa il oripileze vizual cateva secunde bune(imaginea cu fetusul avortat placid pe cimentul baii)
si psihic (cateva luni dupa...)
nu cauta efecte si aplauze la scena deschisa.
si nici nu umbla cu metafore ori cu manusi de catifea, dar scurma cinic cu manusi de plastic in viscerele fiintei noastre
mungiu in 4,3,2
nareaza fluent, cu talent (cum ii e felul), una din numeroasele poveri pe care le-a purtat cu el de-a lungul timpului.
este ajutat de niste actori exceptionali,
anamaria marinca, vlad ivanov şi laura vasiliu,
condusi magistral de regizorul iesan.
profunzimea si stralucirea acestei capodopere a lui mungiu este data de observatiile de detaliu aproape c(l)inice si in special de personajele marunte.
personajele marunte pe care autorul le lasa sa se dezvolte monstruos, pana ce spectatorului i se declanseaza refelexul de autoconservare.
filmul s-a terminat si oamenii vorbesc in continuare despre el(e). desi inca nu isi dau seama, tocmai s-au recunoscut in acei 'simplii cetateni' de pe ecran.
sâmbătă, 13 octombrie 2007
mungiu. palahniuk. palme d'or.
4,3,2, camin, epoca de aur, 2 fete, 1/2 prunc, 1 bebe intreg (domn pana la capat), 3000 de lei, cerere-oferta, kent, dacia, romanii e descurcareti, societate-rebut-ghena, traume multiple (si in sala), palme d'or.
miercuri, 10 octombrie 2007
forever suede, forever MUSE
nu stiu cu ce sa incep. darmite cum sa continui... cum sa spun atat de multe despre muzica pe care am simtit-o atunci. acolo.
cum sa exprim prin cuvinte putine, boante, uzate, goale, prin intermediul tinichelelor ruginite ce din coada au sa sune vraja de pe stadionul arcul de triumf imbibat de lume, de noapte, de frig si patima. cum as putea sa vorbesc despre ce s-a intamplat in acea noapte de octombrie.
dupa ce s-au stins ultimele ecouri ale vocii lui brett anderson, fostul solist al trupei suede,
dupa concertul muse.
voi spune doar atat. voi fi sincer.
am mers acolo chinuit de prejudecati (cat coada de un kilometru si jumatate pe care am suportat-o fara cracnire).
imi doream sa il ascult live un suede, o minune a tineretilor mele.
nu intelegeam prin ce ironie a sortii, brett anderson ajunsese sa deschida reprezentatia unei trupe (destul de bune, ma gandeam) in voga.
aveam sa ma dumiresc cateva ore mai tarziu.
ei bine, maestrul s-a intrecut pe sine.
a rascolit sufletele miilor de fani stransi ciorchine la picioarele lui.
am cantat impreuna, am trait cateva zeci de minute de neuitat.
am baut o bere, ma simteam epuizat, putin innorat, ca la capatul unui ultim revelion.
si exact atunci au aparut pe scena ei...
muse
au adus cu ei, vorba lui salieri, o muzica din ceruri.
altcineva mai inalt canta prin muzica lor.
ce patetic sunt. dar cum sa fiu altfel? am spus, cuvintele nu inseamna nimic pe langa muzica.
au facut rispia de tot ce 'alternativii' reusisera sa extraga ani si ani de zile cu truda din adancuri.
muse
cei pe care ii ignorasem atata vreme.
ce ignorant!
cei trei baieti, in frunte cu uimitorul matthew bellamy, au reusit sa ma treaca prin atatea stari, m-au purtat prin radiohead si queen, prin smashing pumpkins, nirvana si coldplay, incat...
incat orice spun acum,
cuvintele imi sunt prea colturoase si elogiile prea sterile.
atata prospetime (si deja au implinit 10 ani!), potential si splendoare...
cuvintele sunt de prisos, cum ziceam.
cum sa exprim prin cuvinte putine, boante, uzate, goale, prin intermediul tinichelelor ruginite ce din coada au sa sune vraja de pe stadionul arcul de triumf imbibat de lume, de noapte, de frig si patima. cum as putea sa vorbesc despre ce s-a intamplat in acea noapte de octombrie.
dupa ce s-au stins ultimele ecouri ale vocii lui brett anderson, fostul solist al trupei suede,
dupa concertul muse.
voi spune doar atat. voi fi sincer.
am mers acolo chinuit de prejudecati (cat coada de un kilometru si jumatate pe care am suportat-o fara cracnire).
imi doream sa il ascult live un suede, o minune a tineretilor mele.
nu intelegeam prin ce ironie a sortii, brett anderson ajunsese sa deschida reprezentatia unei trupe (destul de bune, ma gandeam) in voga.
aveam sa ma dumiresc cateva ore mai tarziu.
ei bine, maestrul s-a intrecut pe sine.
a rascolit sufletele miilor de fani stransi ciorchine la picioarele lui.
am cantat impreuna, am trait cateva zeci de minute de neuitat.
am baut o bere, ma simteam epuizat, putin innorat, ca la capatul unui ultim revelion.
si exact atunci au aparut pe scena ei...
muse
au adus cu ei, vorba lui salieri, o muzica din ceruri.
altcineva mai inalt canta prin muzica lor.
ce patetic sunt. dar cum sa fiu altfel? am spus, cuvintele nu inseamna nimic pe langa muzica.
au facut rispia de tot ce 'alternativii' reusisera sa extraga ani si ani de zile cu truda din adancuri.
muse
cei pe care ii ignorasem atata vreme.
ce ignorant!
cei trei baieti, in frunte cu uimitorul matthew bellamy, au reusit sa ma treaca prin atatea stari, m-au purtat prin radiohead si queen, prin smashing pumpkins, nirvana si coldplay, incat...
incat orice spun acum,
cuvintele imi sunt prea colturoase si elogiile prea sterile.
atata prospetime (si deja au implinit 10 ani!), potential si splendoare...
cuvintele sunt de prisos, cum ziceam.
vineri, 5 octombrie 2007
apel catre lichele
acest apel este adresat marilor lichele,
nu lichelelor marunte, liliputanilor, efemeridelor.
este adresat voua, tuturor celor care mi-ati raspuns pe blog si v-ati deconspirat dosarele cele ticsite de comori.
comori furate, ca si focul, din ceruri si daruite oamenilor pe pamant.
cum tainele voastre au iesit la iveala (mai ales in posturile trimise magului verbiaj) si din ele ne-am si neam indulcit cu toti,
cum pandora, trimisa de zei, ne-a patruns in suflete cu a ei cutie grea drept dar, tot asa fac apel catre excelentele voastre sa inapoiati, sa eliberati o parte din ‘relele’ voastre. din perlele voastre
un bob de nisip doar ( nu o sa saraciti, va asigur, ba dimpotriva…) pe care l-ati sidefat cu abnegatie si sudoare de-a lungul a mii de ore de viata.
carevasazica.
dragi lichele simticioase si simandicoase,
prietenilor,
ce vreau eu sa spui? o nimica toata...
doar ca…
duminica e ziua lui dede. (prietenul nostru de pe blog)
face vreo 34 de toamne, de sticle de must, de muraturi. se desfrunzeste de tot, dar tot nu se lasa. (desi lenea e una dintre calitatile sale!) merge mai departe.
dede este unul dintre prietenii mei cei mai buni (nu oi fi eu zorba grecu’, dar nici kaiser sose)
iar acest dede...
acest dede iubeste mai mult ca orice pe lume 3 lucruri (pe langa familie, nevasta, slujba, fotbal si filme)
unu – cartile
doi – femeile
trei – muzica.
ordinea mai variaza in functie de varsta (cum insasi ‘menestrelul’ recunsotea cu sinceritate in ultimele intreventii pe… domeniul sau)
excelentele voastre,
va conjur sa ii recomandam (daruim) amicului dede
o carte,
o femeie
si o melodie.
sa fie pentru sufletul lui mare…
incep chiar eu
- 'toba de tinichea' (gunter grass)
- catherine zeta-jones (cea din... 'intolerable cruelty')
- yesterday when i was young (charles aznavour)
fiti lichele adevarate pana la capat. n-aveti mila!
nu lichelelor marunte, liliputanilor, efemeridelor.
este adresat voua, tuturor celor care mi-ati raspuns pe blog si v-ati deconspirat dosarele cele ticsite de comori.
comori furate, ca si focul, din ceruri si daruite oamenilor pe pamant.
cum tainele voastre au iesit la iveala (mai ales in posturile trimise magului verbiaj) si din ele ne-am si neam indulcit cu toti,
cum pandora, trimisa de zei, ne-a patruns in suflete cu a ei cutie grea drept dar, tot asa fac apel catre excelentele voastre sa inapoiati, sa eliberati o parte din ‘relele’ voastre. din perlele voastre
un bob de nisip doar ( nu o sa saraciti, va asigur, ba dimpotriva…) pe care l-ati sidefat cu abnegatie si sudoare de-a lungul a mii de ore de viata.
carevasazica.
dragi lichele simticioase si simandicoase,
prietenilor,
ce vreau eu sa spui? o nimica toata...
doar ca…
duminica e ziua lui dede. (prietenul nostru de pe blog)
face vreo 34 de toamne, de sticle de must, de muraturi. se desfrunzeste de tot, dar tot nu se lasa. (desi lenea e una dintre calitatile sale!) merge mai departe.
dede este unul dintre prietenii mei cei mai buni (nu oi fi eu zorba grecu’, dar nici kaiser sose)
iar acest dede...
acest dede iubeste mai mult ca orice pe lume 3 lucruri (pe langa familie, nevasta, slujba, fotbal si filme)
unu – cartile
doi – femeile
trei – muzica.
ordinea mai variaza in functie de varsta (cum insasi ‘menestrelul’ recunsotea cu sinceritate in ultimele intreventii pe… domeniul sau)
excelentele voastre,
va conjur sa ii recomandam (daruim) amicului dede
o carte,
o femeie
si o melodie.
sa fie pentru sufletul lui mare…
incep chiar eu
- 'toba de tinichea' (gunter grass)
- catherine zeta-jones (cea din... 'intolerable cruelty')
- yesterday when i was young (charles aznavour)
fiti lichele adevarate pana la capat. n-aveti mila!
joi, 4 octombrie 2007
boy happy
regret, dar nu pot fi altfel.
mi-am zis, pantacruele, gata, iti tragi blog...
(ca tot e la moda, iar snobismul daca nu doare este la fel de suportabil, de neaos, ca un gratarel banal la iarba verde. sau, de ce nu, ca un revelion... sublim la 5 stele - pe la bulgaroi ori in 'parisul vesel', numai la tudor gheorghe acasa si la neamul lui cel romanesc nu )
... te faci baiat de comitet, socializezi si tu cu oamenii. ca zici c-a dat strechea-n tine.
toata ziluica, catu-i de ingusta, tu numai cu cu cartea-n mana si cu ochii bulbucati dupa filme. ca un nesatul ce sunt.
nu tu o rugaciune
(si te mai dai rotund ca simpatizezi cu tarkovski si dostoievski),
nu tu o fapta buna, nu tu o initiativa sanatoasa macar acolo la voi pe blog.
nimic.
asta sunt, nu ma mai pot eradica. nici tiptil, nici cu vorba buna.
mi-am imaginat, mai ceva ca john lennon, ca voi aborda teme actuale, 'telectuale, subiecte grave si grase, oltence fierbinti si dantele fine.
da' de unde? eu si actualitatea... baba si mitraliera.
asa ca ma dedau, din nou, la lucrurile simple, celea care ma emotioneaza si ma aprind, celea care ma apasa, sometime, monstruos.
ma intorc, asadar,
la desfatarile gradinilor mele rubiconde de trandafiri galbeni, margelate cu roua calda a diminetilor pastelate de altadata,
la piesele lui elvis soptite fetelor fericite din las vegas,
convins fiind, desigur, ca cineva acolo sus ma iubeste.
si ca fram, ursul din povestea de demult, va reveni. impreuna cu baiatul (luke skywalker), cu piedone si john wayne intr-o diligenta prafuita.
doar ca sa ma-napoieze pret de cateva clipite lumilor mele dragi demult apuse.
inca de duminica seara stiam ce film va rula in noua saptamana la cinematograful de la parterul blocului. pe la ora 18.00, un nene inlocuia panoul cu titlul noii pelicule.
emotia ma furnica cu ore bune inainte de aflarea sentintei - comedie sau cu batai?
e... ELVIS!!! se intampla mai rar, dar se intampla.
de obicei intram la prioectii de vreo 3 sau 4 ori pe zi indiferent ce 'joe limonada' sau 'seriful din tennesse' rula, caci aveam noi o portita secreta. si timp berechet in buzunare.
(mai simt in nari cateodata, dar atat de rar, mirosul unic al salii pline pana la refuz. si in urecehe inca imi scanteie murmurul publicului la scenele de suspans. al publicului de atunci.)
cand se nimerea elvis, insa...
cand se nimerea regele generatiei noastre,
cand la 'cultural' bagau un film cu el, toata 'carne tremula' era pe mine.
oricum, ii stiam cantecele ca pe primul 11 al lui dinamo(!). iar versurile alea pocite erau, vorba lui verbiaj, infinit mai frumoase decat astea bune si reale.
cand se nimerea vreun elvis, ziceam, nimic nu mai conta.
intreaga lumea era a mea.
si mai ales fetele...
pe toate le mai iubeam cu tandrete, cum spune rapsodul. in plasmuirile mele.
si atat de usor le cuceream... fredonandu-le la urechisele lor moi melodiile dulci ale elvisului meu, cu tot cu vocea-i guturala si suvita rebela, pe care, fara pic de jena, mi le-am insusit .
acum, la 20 de ani distanta (deja?!), ma simt la fel de slab in fata acestor songuri si imagini. sunt strabatut de aceleasi fioruri si voluptati ca si atunci. sunt un boy happy.
mi-am zis, pantacruele, gata, iti tragi blog...
(ca tot e la moda, iar snobismul daca nu doare este la fel de suportabil, de neaos, ca un gratarel banal la iarba verde. sau, de ce nu, ca un revelion... sublim la 5 stele - pe la bulgaroi ori in 'parisul vesel', numai la tudor gheorghe acasa si la neamul lui cel romanesc nu )
... te faci baiat de comitet, socializezi si tu cu oamenii. ca zici c-a dat strechea-n tine.
toata ziluica, catu-i de ingusta, tu numai cu cu cartea-n mana si cu ochii bulbucati dupa filme. ca un nesatul ce sunt.
nu tu o rugaciune
(si te mai dai rotund ca simpatizezi cu tarkovski si dostoievski),
nu tu o fapta buna, nu tu o initiativa sanatoasa macar acolo la voi pe blog.
nimic.
asta sunt, nu ma mai pot eradica. nici tiptil, nici cu vorba buna.
mi-am imaginat, mai ceva ca john lennon, ca voi aborda teme actuale, 'telectuale, subiecte grave si grase, oltence fierbinti si dantele fine.
da' de unde? eu si actualitatea... baba si mitraliera.
asa ca ma dedau, din nou, la lucrurile simple, celea care ma emotioneaza si ma aprind, celea care ma apasa, sometime, monstruos.
ma intorc, asadar,
la desfatarile gradinilor mele rubiconde de trandafiri galbeni, margelate cu roua calda a diminetilor pastelate de altadata,
la piesele lui elvis soptite fetelor fericite din las vegas,
convins fiind, desigur, ca cineva acolo sus ma iubeste.
si ca fram, ursul din povestea de demult, va reveni. impreuna cu baiatul (luke skywalker), cu piedone si john wayne intr-o diligenta prafuita.
doar ca sa ma-napoieze pret de cateva clipite lumilor mele dragi demult apuse.
inca de duminica seara stiam ce film va rula in noua saptamana la cinematograful de la parterul blocului. pe la ora 18.00, un nene inlocuia panoul cu titlul noii pelicule.
emotia ma furnica cu ore bune inainte de aflarea sentintei - comedie sau cu batai?
e... ELVIS!!! se intampla mai rar, dar se intampla.
de obicei intram la prioectii de vreo 3 sau 4 ori pe zi indiferent ce 'joe limonada' sau 'seriful din tennesse' rula, caci aveam noi o portita secreta. si timp berechet in buzunare.
(mai simt in nari cateodata, dar atat de rar, mirosul unic al salii pline pana la refuz. si in urecehe inca imi scanteie murmurul publicului la scenele de suspans. al publicului de atunci.)
cand se nimerea elvis, insa...
cand se nimerea regele generatiei noastre,
cand la 'cultural' bagau un film cu el, toata 'carne tremula' era pe mine.
oricum, ii stiam cantecele ca pe primul 11 al lui dinamo(!). iar versurile alea pocite erau, vorba lui verbiaj, infinit mai frumoase decat astea bune si reale.
cand se nimerea vreun elvis, ziceam, nimic nu mai conta.
intreaga lumea era a mea.
si mai ales fetele...
pe toate le mai iubeam cu tandrete, cum spune rapsodul. in plasmuirile mele.
si atat de usor le cuceream... fredonandu-le la urechisele lor moi melodiile dulci ale elvisului meu, cu tot cu vocea-i guturala si suvita rebela, pe care, fara pic de jena, mi le-am insusit .
acum, la 20 de ani distanta (deja?!), ma simt la fel de slab in fata acestor songuri si imagini. sunt strabatut de aceleasi fioruri si voluptati ca si atunci. sunt un boy happy.
luni, 1 octombrie 2007
432 de muzici
initial intentionam sa spun ceva despre 432. bijuteria noastra (si a lui mungiu), premiata la cannes.
am esuat gratie unor cumpliti noctambuli (cum sa le zic altfel?),
unul aky, altul alexedi,
care m-au luat la tinta cu niscaiva bucate pentru suflet. desfatatoare.
mai pe sleau, m-au lovit cu peliculele lui almodovar in cap (si nu numai).
m-au tinut intr-un derutant tangou de demult
pana n-am mai rezistat tentatiei.
asa ca le-am adunat de pe jos, am mai scos si cate ceva de la seif si le-am pus pe toate frumos in vitrina (s-a strans un buchet intreg de dedicatii, recomandari).
(...)
am esuat gratie unor cumpliti noctambuli (cum sa le zic altfel?),
unul aky, altul alexedi,
care m-au luat la tinta cu niscaiva bucate pentru suflet. desfatatoare.
mai pe sleau, m-au lovit cu peliculele lui almodovar in cap (si nu numai).
m-au tinut intr-un derutant tangou de demult
pana n-am mai rezistat tentatiei.
asa ca le-am adunat de pe jos, am mai scos si cate ceva de la seif si le-am pus pe toate frumos in vitrina (s-a strans un buchet intreg de dedicatii, recomandari).
(...)
duminică, 30 septembrie 2007
volver
multe zile dupa aceea, in fata batranilor tovarasi din lumea virtuala, pantagruel avea sa-si aminteasca de dupa-amiaza indepartata cand verbiaj (magul) si dede(menestreleul) l-au osandit sa faca cunsotinta cu blogul.
incep cu o tristete. o despartire. o farama de murire.
nu sunt un bun credincios. ma duc rar pe la biserica. atunci cand ma urnesc (cu greu), prefer manastirea darvari. acolo staret este parintele eftimie, un om (calugar tanar) cum altul nu-i. bun, generos, smerit, intelept, harazit, prietenos, destoinic, agreabil, stralucitor, desavrasit - sunt cuvinte marunte pentru acest om cu deosebit.
nu este un sfant si nici un inger. este un simplu om, ca noi toti.
cine a avut insa ocazia sa-l asculte macar o data, sa schimbe o vorba cu el, a ramas virusat. acela stie acum ce infatisare au sfintii si ingerii.
de astazi, el nu mai este. nu a murit, dar nu mai este.
a plecat putin. pentru 3 ani nemarginiti... cu o bursa de studii in germania.
enoriasii darvarilor au aflat trista veste cu cateva zile in urma. au suferit un soc. spontan au izbucnit in lacrimi. printre ei si sotia mea si alti cativa cunoscuti.
mi s-a parut putin exagerata purtarea lor. pana la urma parintele eftimie avea datoria sa-si valorifice potentialul urias pe care l-a primt de la Dumnezeu. tocmai de aceea era necesara aceasta specializare pentru care ne-a parasit. trebuia sa-si urmeze propriul drum.
de capacitatile si energiile sale infinite au dreptul sa se bucure mult mai multi romani. nu doar cei care au avut norocul sa-l descopere si sa-l "confiste" de timpuriu.
duminica am participat si eu la ultima lui slujba la darvari. la slujba de adio. atata tristete si iubire pe metru patrat ca in acest coltisor de rai (darvariul este conceput ca o gradina) nu mi-a mai fost dat sa vad. slujba s-a terminat la ora 12.00, dar oamenii nu se indurau sa plece nici pe la 14.00. emotia, intensa, acuta, m-a biruit inca din prima clipa. oamenii se rugau si plangeau.
parintele eftimie a promis ca se va intoarce. si-a cerut iertare mai intai. intamplator sau nu predica din acesata duminica (aceeasi predica pentru toate bisericile ortodoxe) a fost despre iubire si iertare. si despre despartire.
inchei cu o alta tristete.
volver (intoarcerea).
almodovar.
o farama de nemurire.
incep cu o tristete. o despartire. o farama de murire.
nu sunt un bun credincios. ma duc rar pe la biserica. atunci cand ma urnesc (cu greu), prefer manastirea darvari. acolo staret este parintele eftimie, un om (calugar tanar) cum altul nu-i. bun, generos, smerit, intelept, harazit, prietenos, destoinic, agreabil, stralucitor, desavrasit - sunt cuvinte marunte pentru acest om cu deosebit.
nu este un sfant si nici un inger. este un simplu om, ca noi toti.
cine a avut insa ocazia sa-l asculte macar o data, sa schimbe o vorba cu el, a ramas virusat. acela stie acum ce infatisare au sfintii si ingerii.
de astazi, el nu mai este. nu a murit, dar nu mai este.
a plecat putin. pentru 3 ani nemarginiti... cu o bursa de studii in germania.
enoriasii darvarilor au aflat trista veste cu cateva zile in urma. au suferit un soc. spontan au izbucnit in lacrimi. printre ei si sotia mea si alti cativa cunoscuti.
mi s-a parut putin exagerata purtarea lor. pana la urma parintele eftimie avea datoria sa-si valorifice potentialul urias pe care l-a primt de la Dumnezeu. tocmai de aceea era necesara aceasta specializare pentru care ne-a parasit. trebuia sa-si urmeze propriul drum.
de capacitatile si energiile sale infinite au dreptul sa se bucure mult mai multi romani. nu doar cei care au avut norocul sa-l descopere si sa-l "confiste" de timpuriu.
duminica am participat si eu la ultima lui slujba la darvari. la slujba de adio. atata tristete si iubire pe metru patrat ca in acest coltisor de rai (darvariul este conceput ca o gradina) nu mi-a mai fost dat sa vad. slujba s-a terminat la ora 12.00, dar oamenii nu se indurau sa plece nici pe la 14.00. emotia, intensa, acuta, m-a biruit inca din prima clipa. oamenii se rugau si plangeau.
parintele eftimie a promis ca se va intoarce. si-a cerut iertare mai intai. intamplator sau nu predica din acesata duminica (aceeasi predica pentru toate bisericile ortodoxe) a fost despre iubire si iertare. si despre despartire.
inchei cu o alta tristete.
volver (intoarcerea).
almodovar.
o farama de nemurire.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)