2009-le lui pantacruel

p.s.
chiar mă săturasem de acest an năuc.

l'année dernière à fribourg

am intalnit si ierni (mai ales nevasta-mea) fericite... :)

unii cu mos gerila, altii cu gagicile...

'Draga Mos Gerila,
daca vrei tu si daca crezi ca merit, te rog frumos sa imi aduci ce ai din urmatoarele jucarii:as dorii o clepsidra, ori o locomotiva electrica la care i se aprinde farurile, sau o masinuta de fier. Daca nu ai nimic din toate dorite, imi aduci ce crezi ca merit orcare alta jucarie frumoasa. As mai dorii si o felicitare de la tine. De sarbatori iti urez "La multi ani!"
cu bine, Dragos'

un 'amic' virtual, dragos, a descoperit o scrisoare adevarata si personala, o vechitură gălbejită de un sfert de secol, trimisă lui moș crăciun & mos gerila (la un loc).

scrisoarea, care este pur si simplu MORTALA, m-a intristat intrucâtva, căci mie, în acele vremuri, nici prin gând nu-mi trecuse să-i scriu moșului scrisori. ci doar gagicilor.
ah, dac-as gasi si eu, pe undeva prin debara, o scrisoare d'aia compromitatoare...

happy xmas-ul meu preferat

de când, la începutul anilor 90, mi-am cumpărat o casetă audio cu john lennon si am descoperit 'happy xmas (war is over)', acesta a devenit, cred,
cântecul meu preferat de Crăciun.
'happy xmas (war is over)'
varianta mix-pantacruel
(carreras, pavarotti, domingo & damien rice & bono
& john lennon)

schizo-patetoidul umanoid ct popescu recomandă 'avatar'

"cu mai bine de un veac în urmă, vreo 30 de inşi se trăgeau înapoi ţipând în faţa unei loco­motive care venea spre ei de pe pânză. astăzi, o sală plină de ochelari roşii mestecă pop-corn şi suge cola netulburată în faţa monstrului aerian cât patru b-52 puse cap la cap care vine tridimensional spre ea urlând dolby digital ca fiara apocalipsei. moving picture, imaginea mişcătoare a atins limitele imaginaţiei umane.(...)

n-a fost să fie însă şi avatarul meu, al spectatorului popescu. nu am reuşit să mă identific nici cu na'avi, băştinaşii planetei pandora, nici cu star troopers americani care îi atacă. n-am tresărit, nu m-am înfuriat, nu m-am înduioşat. am privit doar cu admiraţie rece efectele computerizate, întrebându-mă ce mai urmează.

fiul meu, în vârstă de 17 ani, îmi explică de ce. pentru că james cameron nu a reuşit să-mi suspende neîncrederea.
the suspension of disbelief este miza oricărei opere de artă - să te facă să te pierzi voluntar în lumea ei, trecând peste orice. (...)

cică a fost nevoie de 10 ani pentru elaborarea scenariului "avatar". de ce, nu ştiu. ca să rescrii nu "dansând cu lupii", ăsta e relativ recent, ci "winnetou", cu old shatterhand în rolul lui jake sully, manitou pe post de eywa mama supremă a naturii, şi apaşii ca avatar al nativilor na'avi îţi ia câteva ore. (...)

subsemnatul însă, ca un veteran ce mă aflu, rămân din milioanele de dolari şi milioanele de spectatori ale "avatarului" doar cu întrebarea care m-a tulburat şi la episcopul berkeley şi la philip k. dick: "eu, acum, aici, trăiesc cu adevărat, tot ce simt există, se mişcă, mă atinge, mă vede, sau zac într-o raclă de cleştar, cu electrozi pe tâmple şi totul e doar în mintea mea?"
- cristian tudor popescu, 24 decembrie 2009

asteptandu-l pe 'invictus'

de Craciun da bine la public sa mai ierti pe cate unul de care-ti aduci aminte.
eu m-am gandit sa-l iert pe clint eastwood.

il iert (si) pentru c-am vazut, aseara, ‘changeling’, care m-a convins ca moșul chiar stie meserie.
alearga el, sărăcuțul, ca nemâncatu’ dupa premii (de parca n-ar avea destule) si steaguri pline de glorie, mai scapă (că-i trecut bine de 79 si n-ai ce-i face...) cate-un gran’ pârțino, dar, per total, batranul clint scoate bunăciuni pe bandă rulantă.

așa că nu-mi rămâne decât să aștept cuminte ‘invictus’-ul cu morgan freeman si matt damon, in care, se spune, ca freeman face cel mai bun rol al său.
iar asta chiar ma intriga... adică omul asta negru, dar bun la suflet, despre care credeam ca este ca nadia,
'mister perfect 10',
poate si mai mult de atat?! abia astept sa vad cat de mult.

'inamici publici' (avatar-isme)

pentru ca 'inamicul public' djerzinski, un veritabil cinesseur, a desființat 'avatar', după ce eu l-am lăudat aproape obscen, m-am gândit să deschid un... areal avatar, unde 'moftul' lui cameron să poată fi dezbătut în voie.

carevasăzică,
'avatar' poate parea, in functie de umori sau asteptari,
* cinemadreaming, stranepot 3D bolnav (de imaginatie) al cinematografului mut ori 'cyber-basm' - (pantacruel)
dar și...
* cavou luxos cu spume, ubertehnologizat (ca al maneliștilor mioritici), un 'puțoism', un nonfilm, un discurs cuperotic și atât - (djerzinski)

*****
domnule djerzinski (și nu numai),
primul pas il fac eu, la comment-uri,
condițiile dezbaterii fiind astfel întrunite... :)

holly golightly a mai adaugat sare pe rana

'îndeletnicirea' nu este chiar atat de simpla pe cât imi imaginam. dar nu dezarmez, abia m-am apucat.
abia m-am apucat sa recitesc 'don quijote'. intre timpi, am (re)vazut 'the shawshank redemption' si (pt prima data) 'intacto'-ul spaniolului fresnadillo. am mai fost la 'avatar', mai pe seară am râs amar la 'nunta' lui pavel lungin (o comedie tristă cum n-am mai vazut de pe vremea lui chaplin, lloyd, keaton si langdon!) si, totodată, m-am apucat de alt paul auster, 'cartea iluziilor'. carte pe care am primit-o cadou în urmă cu o lună de la o necunoscută ('o crăciuniță de modă veche', cum s-a recomandat aceasta)...

găsisem, cum spuneam, un titlu (provizoiriu) - 'domnul Q',
si chiar o frază de început, 'holly golightly a mai adăugat sare pe rană', la care am renuntat.

mă prinde Crăciunul viitor!
nu mai am nici un dubiu... :)

am vazut AVATAR

dar asta nu mai este film...
e deja cinemadreaming.
e visul vechii role de celuloid de a-si lua zborul, cu aripile lui icar, din labirintul fratilor lumière,
e stranepotul 3D bolnav (de imaginatie) al cinematografului mut. un stranepot care te lasa mut (de tot), of course.

iar basmul din capul lui cameron nu mi-a placut doar mie. specialistii (de la nasa) au gasit 5 motive pentru care, cica, n-aveti voie sa ratati chestia asta:
- you've never seen anything like it before.
- it's the first time 3D has actually felt important.
- the love story really works.
- james cameron shoots action better than anyone else.
- it is the movie of the decade.'

have fun! ;)

*****
p.s.
cat despre proiectul romanului pop,
care are acum și un titlu(!) - 'domnul Q',
pot spune că n-a murit din fașă, ci, dimpotrivă,
'povestea' e în plin travaliu și așteaptă cu emoție chinurile nașterii.

roman pop (cronica unei carti anuntate)

gata cu prostiile, mă apuc de treabă.
blogul de față se va transforma (pentru o perioada de timp destul de lungă) într-un fel de jurnal al romanului la care încep, de astăzi, să lucrez.
nu știu ce va ieși, însă momentan am o idee destul de limpede - un 'roman pop'.

12 capitole, 12 stiluri diferite - de la borges si hemingway pănă la joyce și john kennedy toole - personaje împrumutate din film și literatură care interacționează cu personaje reale,
un colaj sinistru, trist, comic, siropos, tragic, kitsch, joy, megaJoy,
vreau o poveste simplă & comună despre lumea actuală,
un pic de kubrick, un pic de fellini și niște andy warhol.
vreau sa spun f PUTIN cu un EXCES de mijloace, un fel de tril de ciocarlie interpretat de filarmonica din londra.

chiar nu știu ce va ieși și nici măcar nu-mi (mai) pasă.

scurta si minunata viata...

'scurta si minunata viata a lui oscar wao' de junot diaz a fost desemnat cel mai bun roman al ultimilor 10 ani de catre the new york magazine.
o veste care (nu stiu prea bine de ce) ma bucura f mult.
am citit cartea lui junot la inceputul anului si mi s-a parut cel putin geniala, cand, probabil, am si laudat-p pe blog ca un turbat.


'(...) la inceput oscar a crezut ca aceasta puicuta micuta, usor durdulie, care topaia intotdeauna in pantofii ei cu toc inalt pana la automobilul pathfinder, era doar in vizita. in cele doua dati cand oscar s-a ciocnit de ea - in timpul pauzelor de scris iesea sa se plimbe de-a lungul stradutelor fierbinti, impersonale, sau sa stea la cafeneaua locala - ea i-a zambit. si a treia oara cand s-au vazut - aici, oameni buni, incepe minunea - ea s-a asezat la masa lui si a spus: ce citesti? prima data el n-a stiut ce se intampla, dar apoi si-a dat seama: sfinte sisoe! o femeie vorbea cu el! era o rasturnare a norocului fara precedent (...)'
junot diaz - scurta si minunata viata a lui oscar wao

fervor de buenos aires. ('cosas')

'prima parte a filmului se numeşte, aşadar, 'cosas' (lucruri). tot felul de lucruri - de la inscripţii, firme, felinisme, carlosgardelisme etc. şi pînă la minunăţia că magazinul cu cele mai celebre poze ale lui marilyn se află pe strada borges!'
alex leo șerban

fervor de buenos aires. 'cosas'
by a.l.s. & astor piazzolla & pantacruel

'am gasit aici un oraş miraculos şi multiplu, în care niciun cartier nu seamănă cu celălalt:
- puerto madero (unde se afla hotelul în care am locuit la-nceput) e un fel de la défense combinat cu salonic (zona docurilor),
- san telmo (unde locuiesc acum) este un amestec de new orleans, lisabona & istanbul,
-recoleta este un paris (s-a mai zis), mai precis parc monceau (dar un parc monceau de 20 de ori mai mare),
- palermo (viejo, unde se află casa copilăriei lui borges şi plazoleta cortàzar) nu seamănă cu nimic (eventual cu un oraş de cîmpie de pe la noi în care clădirile vechi, micile prăvălii, farmacii, tinichigerii etc. ar fi fost bine restaurate, învecinîndu-se cu baruri & boutique-uri & hoteluri-boutique chic), iar avenidele
-còrdoba & corrientes sînt precum avenues a, b, 1, 2, 8, 9 de la new york.

'planeta bs. as.', cum zice o firmă. 'fervor de buenos aires', cum a zis - şi scris - borges. în ce mă priveşte, recunosc că sînt deja bolnav de buenos aires'
alex leo șerban

*****
p.s.
vor urma "oameni", "case", "parcuri" (cred că buenos aires-ul este oraşul cu cele mai multe şi mai mari parcuri), "maşini" (maşini mai vechi ca aici nu vezi, probabil, decît la havana!). (als - liternet)

iarna, vazuta de la etajul 8

de pantacruel

delicatesse(n) cinefile

sărăcia are savoare și poezie chiar și atunci cand oamenii ajung să se mănânce între ei de foame, ca-n filmul lui jeunet & caro.
e nevoie doar de-un strop de imaginație, un actor formidabil (dominique pinon), un satâr greu și musai un vârf de cuțit ascuțit de 'delikat', condiment nu tocmai cunoscut pe la hollywood.

extinderea domeniului luptei

unii fac dragoste in fiecare zi; altii de cinci-sase ori intr-o viata, sau niciodata.
unii fac dragoste cu zeci de femei; altii cu niciuna.
e ceea ce se cheama 'legea pietei'.
intr-un sistem economic in care concedierea este prohibita, toti izbutesc, mai mult sau mai putin, sa-si gaseasca un loc.
intr-un sistem sexual in care adulterul este prohibit, toti izbutesc, de bine de rau, sa-si gaseasca un tovaras de pat.
intr-un sistem economic suta la suta liberal, unii aduna averi uriase; altii lancezesc in somaj si mizerie.
intr-un sistem sexual suta la suta liberal, unii au o viata erotica variata si pasionanta; altii sunt condamnati la masturbare si singuratate.

liberalismul economic reprezinta extinderea domeniului luptei, extinderea sa la toate varstele vietii si la toate clasele societatii.
la fel, liberalismul sexual este extinderea domeniului luptei, extinderea sa la toate varstele vietii si la toate clasele societatii.
unii castiga la amandoua mesele de joc; altii pierd la amandoua.
intreprinderile isi disputa anumiti tineri specialisti;
femeile isi disputa anumiti barbati tineri;
barbatii isi disputa anumite femei tinere;
confuzia si agitatia sunt enorme.

'extinderea domeniului luptei' (rezumat)

8½ to nine

intre 8pt½ si 9ine e juma' de pas, un sfert de pirueta, un crac de spagat. si ce spagat, tata!,ce crac!, ce femei... penélope, nicole, sophia, marion
of, 0f, 000f, viata mea!
of, de-as fi fost daniel day-lewis pentru o zi (intreaga)...
dar uite ca nu prea sunt.

'nine', un film pe care-l astept cu ochii larg zgâiti si cu toate celelalte zbarlite.
daniel day-lewis, nicole kidman, penélope cruz, sophia loren, marion cotillard, judi dench, kate hudson, fergie, anthony minghella & michael tolkin (scenariul), rob marshall (regia).

ce-ar fi fost, daca n-ar fi existat?

ma gandeam eu ca nu sunt singurul care are umor pe aici.
baietii de la 'apropo tv' au facut cateva promo-uri pe tema pâinicii si circului. circa (vreo) 4.
cum mi-au placut, le-am ingropat intr-un buchet frumos.

si apropo...
ce-ar fi fost daca tara asta n-ar fi existat? (vezi video)

aselenizarea in direct, 2009

unul a dat palme la copii – asta e cusurul lui, e violent,
celalalt s-a tarat in genunchi pe presul lui vantu, exact cand ii era lumea mai draga – asa-i el, mai prostanac,
unul le-a inselat increderea romanilor, i-a mintit pe fata, i-a dezamagit crunt si i-a scarbit 5 ani de zile,
celalalt (cu tot cu partidul si moastele politice ale trecutului) le-a insultat inteligenta, i-a manipulat in tristul stil bolsevic pana in ultima clipa (si dincolo de ea) cu aproape intreaga medie - aservita mogulilor, și nu conteneste sa-i scarbeasca de mai bine de 65 de ani incoace.
ambii au incercat sa fraudeze alegerile, sa cumpere voturile, sa puna mana pe tara asta (inca) de cacat.

a fost palpitant.
jocul previziunilor si procentelor a tinut romania cu sufletul la gura mai ceva ca aselenizarea din urma cu 40 de ani sau revolutia de acum 20 de ani.

sunt convins ca, inafara fanaticilor si a celor direct interesati (material), mai nimeni nu s-a bucurat cu adevarat de succesul lui basescu. nici n-ar fi avut motive intemeiate.
insa toti cei care l-au votat pe basescu s-au bucurat sincer ca au scapat (inca o data) ca prin minune de... ideea de comunism.

caci, indiferent cat de neo-comunism sau de neo-socialist-liberal(!) este acest om de paie (este doar vina lui ca este astfel perceput), mircea geoana nu a reusit sa ma convinga nici o secunda ca ar fi mai mult decat un buton plapand, ca sa nu spun o gura catifelata, in fata pumnilor si prohaburilor de miliarde.

tocmai de aceea prefer sa mai merg 5 ani de zile pe contrasens, alaturi de un sofer beat, grobian si bataus, decat sa ma odihnesc chiar si o singura zi la un picnic festivist, ascultand ode de bucurie (si de multumire), cu gandul ca de 20 de ani ma tot invart pe loc.

moon

clint mansell - memories (someone we'll never know)

se ia un actor, unul singur (sam rockwell), se creeaza pe computer un decor selenar celest si se lasa la foc mic, pe muzica deprimanta a lui clint mansell, pana cand ‘moon’, povestea gandita si regizata de debutantul duncan jones, se incheaga bine.

(sam rockwell, intr-un rol de compozitie senzational)

la cald,
cu fiorii bine infipti in carne, as spune ca rar mi-a fost dat sa vad ceva atat de trist si de frumos. in plus, intotdeauana am stiut ca se poate face un film mare cu un singur actor.

la rece,
cu muzica lui mansell in urechi (nu o mai pot opri...), performanta tanarului regizor britanic – habar n-aveam ca este baiatul lui david bowie, la fel cum porumboiul nostru este fiul celebrului agricultor arbitru – mi se pare formidabila. si nu atat pt minimalismul (minimalism american !?) nespecific filmelor mari de peste ocean, cat mai ales pt intrebarile in casacada pe care acest film extraordinar ne forteaza sa ni le punem – cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptăm? de unde emana egoismul nostru si puterea de sacrificiu, de ce simtim ceea ce credem ca simtim, de ce conteaza ceea ce nu conteaza, de ce nu ne putem opri niciodata, pentru ce, de ce ?

contextul (povestea de pe ecran) nu are prea multa relevanta, ci doar creeaza un cadru perfect pentru punerea in scena a acestei cumplite ‘viziuni a sentimentelor’...

... aflat de vreo trei ani de zile pe luna, sam bell extrage ‘helium 3’, un gaz f important pentru solutionarea crizei energetice. acompaniat de un robot loial (vocea inconfundabila a lui kevin spacey), sam tine legatura cu sotia si cu fiica sa prin intermediul unor inregistrari video. (son & father)

mai are doar doua saptamani pana la expirarea contractului si mult asteptata intoarcere acasa. sam insa nu stie ca el n-a fost niciodata sam (originalul).


si tot la cald,
mai cred ca extraordinara odisee imaginata de duncan jones n-are nici o legatura cu solaris-ul lui soderbergh (nici cu cel al lui tarkovski), cu 'alien'-ul lui ridley scott sau 'a space odyssey'-ul lui kubrick, dar are (sau macar ar putea avea) ceva din ‘dead ringers’-ul (inseparabilii) lui cronenberg sau chiar din legendarul ‘star wars’.
din primul inteligenta si impactul emotional, din al doilea indelebilitatea si creativitatea.

te-ai curvit la bătrânete... / ‘futantii’ lui radu afrim

nu apuci sa intri in sala ca deja auzi muzica schizo & infricosatoare a lui vlaicu golcea. bajbai pe intuneric ca un orb, ghidat de sunete si ajungi direct pe scena (sala este goala, inecata in bezna), unde spectatorii vor locui timp de 130 de minute si vor sufla in ceafa actorilor. artificiile acestea minore nu te mai pot surprinde insa, cand este vorba despre radu afrim.

imediat intelegi ca ai nimerit intr-un tablou de-al lui goya, viu si sinistru, in mijlocul ceremonei din ‘eyes wide shut-ul’ lui kubrick si asisti la o cina cea de taina in care cele douasprezece personaje poarta masti, stand la masa ori dansand - nu-ti mai dai seama, pentru ca, oricum, esti prea derutat.

in cele din urma incepe si piesa...
mascatii (fantomele) nu sunt altceva decat o gasca de batrani decrepiti (babe cufurite, foste curvete triste, țațe de lux, nicadori alvarado expirati si mosi gorioti hapsani) plus cativa tineri, blocati intre etajele trecutului rectiliniu si viitorului spiroidal, fara sens.

un text extraordinar semnat de unguroaica katalin thuroczy (tineretea, batranetea, nostalgiile, comunismul, nebunia – toti suntem la fel, avem acelasi nazuinte) care i se potriveste lui radu afrim ca o manusa. sau ca un prezervativ, intr-o piesa marca afrim in care au disparut travestitii (de necrezut!), dar se vorbeste despre lesbiene (martina navratilova si restul) si despre... futanții rodicai mandache (absolut ULUITOARE in acest rol).

de fapt toti actorii sunt perfecti aici - desi nu fac nimic altceva decat sa barfeasca toata ziulica, sa se indoape cu piftie, supa cu taitei si varza si caltabos, sa se cace, sa danseze si sa tanjeasca dupa... - in frunte cu acest constantin cojocaru fabulos (pentru ca asa ceva nu poate fi povestit) a carui prestatie, vorba noului limbaj de lemn, iti taie respiratia.

nu vreau sa ma lungesc aiurea cu extazieri deșănțate, insa in
‘joi. megajoy’
exista momente in care ajungi sa crezi ca esti un spectator schziofrenic. altfel nu prea poti sa-ti explici cum, aflat pe marginea prapastiei emotionale te chinui sa-ti inghiti lacrimile, iar zece secunde mai tarziu razi ca un dement si te abtii cu greu sa nu te ridici de pe scaun si sa dansezi pe ritmurile unui cantecel pe cat de cretin, pe atat de haios...

...te-ai curvit la batranete, vrei sa recuperezi din tinerete / te-ai curvit la batranete, cu ambele manute recuperezi, timpul nu ti-l pierzi...

in the mood for woody (74)

in the mood for woody

in adolescenta,
woody allen, care a implinit 74 de ani, ieri, scria glume pentru principalele ziare newyorkeze...

...’cu multi ani in urma am fost in europa cu ernest hemingway. acesta scrisese primul său roman, iar eu si gertrude stein i l-am citit. i-am spus că este un roman bun, dar nu unul foarte mare si ca ar mai fi nevoie de ceva munca ca sa iasa o carte grozava.
am ras cu totii dupa aceea si dintr-o data hemingway m-a plesnit peste gura.

in aceeasi iarna, picasso locuia pe rue d'barque şi pictase un stomatolog dezbracat în mijlocul deşertului gobi. gertrude stein a spus că era o pictura bună, dar nu una mare, iar eu am remarcat că ar putea fi, totusi, un desen bun.
am râs dupa aceea si hemingway m-a plesnit peste gura.

tot cam atunci, francis scott şi zelda fitzgerald s-au intors acasă de la o petrecere nebuna. era aprilie. scott tocmai scrisese ‘marile sperante’. eu si gertrude stein am citit-o şi am spus că este o carte buna, dar n-ar fi trebuit sa se mai chinuie s-o scrie pentru ca aceasta fusese scrisa deja de charles dickens.
am râs cu totii dupa aceea si hemingway m-a plesnit peste gura.

mai tarziu ne-am dus în spania pentru a-l vedea pe manolete, faimosul toreador. acesta arata de optsprezece ani, chiar daca avea doar optsprezece ani şi gertrude stein a spus ca arata ca si cand ar avea nouăsprezece. eu i-am zis ca uneori un băiat de optsprezece ani poate arata de nouăsprezece, la fel cum alteori unul de nouăsprezece pare de optsprezece. pentru ca asa sunt spaniolii adevarati, am completat.
am râs dupa aceea si dintr-o data gertrude stein m-a plesnit peste gura.’
woody allen

nu am chef azi, ne vedem joi!

(montaj pantacruel
muzica tudor chirila)

nea traian si domnu' mircea se vor intalni, joi, la palat (nu pe bric), chiar daca geoana n-avea chef ieri, nici azi (si nicicand) de prostii d-astea, ba nici măcar de vodca sau de gin, tequila, rom sau vin... deci, cica, s-or vedea joi, a urlat dupa el. i-a mai spus si ca a fost un mare fraier, ca-l uraste, da' ii lasa banii si sapca pe calorifer.

coada

cum ar fi sa te asezi la o coada, la tacamuri la pui, o coada care inconjoara un orasel ceausist de cateva ori si care dureaza 12 luni sau poate chiar o viata intreaga, timp in care, astepti sa-ti vina randul, sa se miste ceva in jurul tau, iti faci prieteni noi precum

- nea marin, magazioner la combinatul chimic, care mananca doar slanina si untura pe paine cu ceapa - transpira abundent si miroase urat, iar din cand in cand mai scapa si cate un part
- nea costel, fost sculer matriter la intreprinderea de masini grele, priceput la table si la fotbal – asculta meciurile la sfarsit de saptamana si-si noteaza in registre groase (are cel putin vreo 20) rezultatele, marcatorii si minutele
- domnul georgescu, profesor de matematica la scoala nr 10 – are ochelari ca fundul sticlei de sifon si scrie poezii si povestiri pe care apoi le face ghemotoc si le arunca pe trotuar
- tanti nuți, filatoare la fabrica de textile, o moldoveanca cu un cap cat burta lui nea marin si tanti florica, care lucreaza la fabrica de zahar si tanti zina cu țâțele ei mari care se iubeste cu baieti tineri dimineata la ora 7 langa pod
- sau domnisoara calomfirescu, profesoara de romana, care are rand mai in față, dar pana la urma va ramane mai la coada, langa domnul georgescu, care-i va dedica poezii sensibilicioase si o va lua de nevasta in asteptarea tacamurilor de pui, la coada, unde se va tine si nunta si ziua de nastere a elevului ionut, povestitorul taraseniei si inmormantarea lui nea marin?

ar fi foarte mișto, va spun eu, care am stat la coada aproape toata copilaria si am citit acum micro-romanul de mai sus.

ideea lui dragos voicu (un tanar absolvent al academiei tehnice militare) de a repovesti pe repede inainte totalitarismul printr-o nesfarsita si alegorica coada (romanul a fost distins cu premiul pt proza la concursul de debut al editurii cartea romaneasca) este apetisanta, daca nu chiar sclipitoare.

si daca dupa excelentul 'baiuteii’ ai fratilor florian din urma cu cativa ani, credeam ca nu se va mai scrie curand ceva atat de spumos despre epoca de aur, iata ca m-am ins(t)elat.
cu toate ca nu are nici pe departe talentul si farmecul lui filip florian, d.v. are mai multe amintiri (cu detalii de-a valma, aproape uitate de mine) decat cei doi celebri frati la un loc,
cu toate ca romanul pare pe alocuri un oracol de clasa a 8-a ori, si mai rau, o insiruire constiincioasa de cantecele si amintiri pionieresti.

romanul lui dragos voicu are destule slabiciuni – un ton pedant si cam didactic (lumea vazuta prin ochii unui copil silitor), zeci de pagini de umplutura intr-un roman (mai degraba nuvela prelungita cu sifon) de 170 de pagini, maniera de a povesti naiva si expeditiva, personaje schitate sumar

are insa si destule calitati – umor, dialoguri formidabile, magie, putin suprarealism (si de bun simt), lipici, ironie, delicatete. in plus nu cade deloc in patetic si capata consistenta prin cateva scene memorabile (episodul cu iepurele mort si militienii, cel in care copilul si parintii cauta formula perfecta pentru a-i plasa banii de meditatii domnului georgescu sau lectia de viata data puștiului de catre nea marin, trecut deja in lumea celor drepti)

finalul, mai exact epilogul, este superb. puternic, condensat si surprinzator. iti lasa un zambet amar pe buze (si prelung) exact in clipa in care te pregateai sa spui... 'ce vremuri faine am trait, domle!'

ultimul cartus (candidat, adjectiv)

video by pantacruel

semne si insemne (apulitice)

photo (tel mobil): pantacruel

conditia umana

‘qu’on s’imagine un nombre d’hommes dans le chaînes, et tous condamnes a la mort, dont les uns etant chaques jour egorges a la vue des autres, ceux qui restent voient leur propre condition dans celle de leur sembable, et se regardent les uns les autres avec douleur et sans esperance, attandent leur tour. c’est l’image de condition des hommes.’
blaise pascal


‘sa ne imaginam un numar de oameni in lanturi, si toti condamnati la moarte, fiecare fiind sugrumat pe rand in fața celorlalti; cei lasati la urma isi vad propria conditie in aceea a semenilor lor, privindu-se unii pe altii indurerati, fara speranta, asteptandu-si randul. aceasta este imaginea conditiei umane.’
blaise pascal

natalie

de ieri sunt mai bogat cu o nepotica. cu o natalie.
acum, că e mititică și-abia a ieșit din găoace, aduce putin cu un crin adumbrit de o geoană 'ntunecoasă sau mai degraba cu james woods bătut măr, cu un lemn, de woody allen.
cand se va face mare însă, sunt convins că va avea ceva din natalie wood.

romania alege

cristian nemescu (sfarsit)

și uit' așa mi s-a făcut dor de cristi nemescu. de povestile lui de cartier, de 'elvis prisli', de marilena de la p7, de gabriel spahiu - șoferul de troleu, de domnișoara petronela - din dedicație, de andi vasluianu - proxenetul, de troleibuzul 76 care trece pe la mine pe la bloc, de toate cele si mai ales de un sfârșit. neaoș, pătimaș, subit.

(nemescu. sfarsit)

saracia

ieri am vizualizat saracia. pulsa de entuziasm, dospea, era vie.
oameni de rand - posesori de salariu (pensie sau ajutor de somaj), de familie (restransa), de pat (de la ikea), de computer si frigider (in rate). si de biblioteca, sa nu uit, cu carti cartonate de la adevarul si jurnalul national - zeci, daca nu sute de presedinti si vicepresedinti ai sectiilor de votare din sectorul 4, desemnati, se adunasera pentru un prim instructaj la palatul copiilor.

(tramvai trist din bucuresti in timpul unei greve vesele la metrou)

m-am numarat si eu printre ei (presedinte al sectiei 801) mai mult sau mai putin intamplator - lipsa unui loc de munca, lipsa unei directii in viata si alte lipsuri. maruntisuri...

am ascultat plictisit toate prostiile debitate de organizatori (vreo doua ore) si am aflat ca aproape toti erau recidivisti. oamenii facusera o pasiune pentru aceste meschine ciubucuri binecuvantate, picate din cer de doua sau trei ori intr-un deceniu. desigur, cei mai multi se cunosteau intre ei, legasera prietenii trainice...
mai frumos ca-n romanele conferentiare ale lui david lodge, ce sa mai.

am aflat, intr-un final, si premiul pentru care toti acesti cetateni onesti accepta sa-si petreaca 24 de ore legate (de la 6 dimineata cand deschid sectia de votare pana a doua zi la ora 5 pe holurile aglomerate ale bec) - in plus raspund pentru orice neglijenta sau ilegalitate si mai risipesc cateva ore bune cu organizarea in ante-preziua si preziua alegerilor.
320 de lei.
impozabili! si care vin mai spre Craciun, incolo.
in turul 2 castigul se diminueaza, desigur

cum n-am ajuns chiar atat de disperat si n-am rate sau restante la banci/intretinere, am renuntat la ademenitorul chilipir. pentru un scurt moment (f scurt!) m-am simtit ca un miliardar printre cete compacte de saracani.

m-am tot intrebat apoi.
cat de necajiti trebuie sa fi fost toti acei oameni?
cat de impinsi de saracie pot fi toti acei tineri cu salarii mizere, pensionari acriti de viata, mame obosite, fete elegante, incat sa traga atata nadejde dintr-un ajutor atat de neinsemnat?
si nu cred ca exagerez, pe chipurile multora am citit bucuria (sincera) unui Craciun un pic mai ’imbelsugat’.

p.s.
eu, unul, prefer un Craciun auster
(poate am noroc si de vreo carte noua de paul auster)

invidia

mi-a placut foarte gandul asta al lui houellebecq: 'nu invidiezi la altii decat ceea ce iti inchipui ca vei putea obtine tu insuti candva'.

s-a lasat cu (intrin)sec

in jurul meu. ('sweeney todd: the demon barber of fleet street')

(foto pantacruel)
* sweeney todd & panta cruel in wonderland... by pantacruel - click aici

joi (la pranz)
21 de puncte la sala. aveam 21 inaintea ultimelor 3 intrebari si nici prin gand nu-mi trecea ca pic. am dat 3 rateuri monumentale, am ramas cu 21 de puncte si la final, iar inimiora, saraca, era sa-mi explodeze de rusine. nu-i venea a crede in pieptul cui se zbate ea cu 200 de batai de arama pe minut.
marti imi pot exersa din nou proverbialul ghinion

joi (seara)
'sweeney todd: the demon barber of fleet street', un poem vizual pictat in sange marca tim burton.
johnny depp (la a sasea colaborare cu t.b.) e perfect in toate aceste roluri gotic-inerte. canta, incanta si aduce aminte, pe alocuri, de tristetea barbierului evreu din dictatorul lui chaplin.
'sweeney todd...'-ul, filmul, e frumos ca o tragedie greaca, are ceva din shakespeare si ceva din byron, dar si putin 'perfume' (the story of a murderer) din 'ratatouille'.
la final toata lumea moare. se moare frumos in filmele lui tim burton. si foarte senin, aproape mioritic.

vineri (ziua)
bulgaria din nou. de data asta ruse, un oras cenusiu si saracacios (inecacios). te astepti ca frigul, foametea si cativa tovarasi bineintentionati sa-ti taie calea cu o dubita sigura (lada sau moskvich).
mai apoi ne-am abatut cateva ore pe la manastirea basarabov. chilii sapate in stanca, liniste nemaiauzita si soare albicios, timid. peisaje de wonderland...

vineri (seara)
am jucat fotbal la branesti pe sintetic. un gol, primul al meciului, un autogol si un fault grosolan, disperat.
pantacruel nu-i totuna cu banel.

sambata
lasata secului, doi cocosi decapitati, mititei, carnaciori, mustar, aripioare sau picior, bere si vin, tiramisu, scrabble si un somn bun. greu, apasat.

s-a lasat cu (intrin)sec in jurul meu.
in plus, azi e ziua nevesti-mi (din nou). la multi ani dani!

jim jarmusch. no limits, no control

observ că timpul nu trece chiar degeaba pe lângă mine și nu-mi dau seama cum devin un om mai înțelept. aș fi putut pune aici și ceva din rimbaud: ‘comme je descendais des fleuves impassibles, je ne me sentis plus guide par les haleurs’, dar zic să-l păstrez pentru un eventual film de-al meu.

căci dacă văd un jarmusch nou nouț (merci djerzinski!), ca aseară (am cam adormit de oboseală pe final, dar îl mai reiau o dată astăzi), un film așteptat de patru ani de zile, nu mai fac nazuri, fițe, socoteli. nu mai caut povești bine spuse ori ticluite și, promit, nu mai despic firul în patruzecișipatru. dimpotrivă, las tăvălugul să vină peste mine, să mă surprindă, să mă abrutizeze. îl las pe meșter - cu condiția să fie genial & vizionar, iar jarmusch intră în această breaslă pe cale de dispariție – să se desfășoare. în plus sunt dispus să-i trag în piept (ca pe țigări) și să-i sorb (ca pe cafea) toate ideile și trucurile, ca și cum acestea ar fi fost ale mele.
deja cred că sunt ale mele.

la un moment dat (in clipul de mai jos) - sunt formidabile și nelimitate 'momentele date' în ‘the limits of control’ - tilda swinton se apropie de masuța la care odihnea cu două expresso în cești separate isaach de bankole. ca să ne-țelegem, isaach de bankole ia întotdeauna two espressos in two separate cups. tilda, albă din cap până-n picioare, se pune la masă și cere chelnerului o sticlă cu apă fără pahar. între timp își mută în dreptul ei o ceașcă dintre cele două ale lui isaach. vine chelnerul cu apa, vede drăcovenia, pune cafeaua înapoi în dreptul lui isaach, lasă apa (cu pahar) în fața tildei căreia îi spune ‘for the beautiful senorita’ și pleacă. tilda schimbă din nou ceștile și-i șoptește printre dinți lui isaach ‘suspicion’. acesta (ca de obicei sau ca un demn urmaș al lui buster keaton, deși e negru la față) nu schițează nici o reacție pentru care tilda se vede obligată să completeze – ‘hitchcock’.
ei bine, dintr-o dată râsul (meu) devine surâs. jarmusch are chef de joacă, iar ‘the limits of control’, ca toate filmele bune(!), e plin de referințe cultural-cinematografice.

(apropo, cinematograful de la parterul blocului la care am vazut un milion de filme se numește 'cultural'. se numea că acum se construiește altceva în locul lui)

menuetul a plecat in patagonia

cel mai frumos articol al săptămânii se poate citi în dilema (veche), unde 'menuetul' (a.l.s.) isi ia rămas bun de la cititori, iar celelalte 'dansuri' din ograda lui pleșu fac o reverentă în fața fostului lor coleg.


‘la lansarea dilemei, în ianuarie 1993, cosaşu a spus că o revistă se face dansînd. ei bine, tot ce mai pot adăuga este că am dansat – dilematic – cît să schimb vreo zece perechi de pantofi. (...)
spun, aici, „sfîrşit“ pentru că simt că, în ce mă priveşte, am ajuns la un fel de finiş. cheful de a dansa mi-a pierit. (...)
m-aş preface că jurnalismul e ceea ce-mi place mai mult să fac, că lumea e foarte interesată de opiniile mele, că statutul pe care mi l-am dorit e la fel de prestigios ca atunci cînd mi l-am dorit, că nimic nu s-a schimbat (...)
dar, tocmai pentru că întrebările pe care mi le pun sînt mai numeroase decît răspunsurile pe care le-aş putea da, am decis să mă opresc aici. o experienţă se încheie, dar căutarea continuă, căci lumea e mare.’
a.l.ş.

'ne-a plecat menuetul. căci menuet era dansul asortat lui alex. leo serban în viziunea lui andrei pleşu de la începuturile dilemei. și nu a plecat în ţara de origine a menuetului, în franţa adică, ci mult mai departe, tocmai acolo unde domneşte tangoul şi unde, după cum spune o vorbă din redacţie, nu mai e nici extrădare, nici suspin. (...)
a luat cu el şi poza de pe birou a lui marilyn monroe pe care o iubeşte nespus (poate chiar mai tare decît pe woody allen) . dar, ce putem face dacă, după ce-a văzut toate filmele din lume, a ales lumea mare? ' (...)
redacţia (dilema veche)

intregul aici

in sfarsit (dar nu așa... cu lacrimi! ca cainii turbati!)

in sfarsit a murit maestrul... de aproape 20 de zile poporul roman asteapta cu sufletul la gura acest moment inaltator-lacrimogen. in sfarsit multimea, norodul (care l-a iubit, se intelege) poate sa-si deverse inepuizabila compasiune, apetitul ieftin pentru melodrama.
iata, an de an avem noroc si mai dispare cate unul baban si foarte popular. iar asta, cel care a sfeclit-o acum, a a fost unul dintre ei (noi), unul care, al naibii!, parca nu mai vroia sa se duca; tot mai tragea de viata 'ca un caine turbat, in nemernicia lui'...

acum, ca s-a (mai) facut (putina) dreptate, putem deschide televizoarele (si-au asigurat ratingul pentru o saptamana) si gazetele (maine toate vor epuiza intreg tiraj) si blogurile (va creste traficul) si telefoanele (se duc minutele gratuite) si usile (traiasca țațele și bocitoarele!), avem ce vedea, ce povesti, ce lacrima.
e paine de mancat pentru toata lumea. uraaaa!

(bietul dinica, turbatul) - asa, ca sa-mi mai creasca si mie traficul...

emotie (LES INDOMPTES)

găsesc tot mai puțină emoție în jurul meu și cred că unul dintre motive este estomparea frumosului.
superficialitatea galopantă, dispersia, derularea pe repede înainte, agitația, deadline-urile, rutina, rugina, toate tâmpeniile astea produc orbirea în fața frumosului.

sâmbătă seară, la gala internațională de balet, am descoperit LES INDOMPTES - ceva năucitor (cehii jiri și otto bubenicek, frați gemeni), o muzică nemaiînchipuită de urechile mele (neamțul wim mertens) și o coregrafie tulburătoare (claude brumachon). sânge dansând prin vene, vene mușcând din carne, 'carne trémula', o sală întreagă sufocată de emoție, poem magic fără cuvinte.
sunt uneori patetic, știu, dar chiar nu-mi amintesc de câtă vreme n-am mai resimțit frumusețea cu atâtă intensitate. frumusețe de-a dreptul orbitoare. inhibitoare.

(jiri & otto bubenicek - les indomptes.
din păcate doar primul minut și jumătate al reprezentației)

*****
mai mult aici (les indomptes... 'avec angelo vergari', nu la fel de expresiv ca dansul cehilor)

revederi. underground

m-am revăzut aseară cu kusturica, în ’underground’. ne-am împăcat, ne-am tras un cap în gură ca-ntre neamuri și ne-am adus aminte de vremurile bune. el era lovit de geniu și de dambla, eu spărgeam semințe și îmi oblojeam un genunchi rănit.
în locul lui m-aș fi lăsat de meserie după filmul ăsta. un grădinărit, ceva departe de lumea dezlănțuită cu un trabuc între dinți, într-o casă veche cu gramofon, trandafiri galbeni și bibliotecă de nuc... n-ar fi fost așa de rău.

venea atunci, în 95, după o serie incredibilă de trei filme, ‘tata în călătorie de serviciu’, ’vremea țiganilor’ și ’arizona dream’ - două premiate la cannes, unul la berlin - ca să-i lase fără suflare și epitete pe savanții de pe croazetă.

’underground’ mi-a părut de această dată, la a treia vizionare, o simfonie dementă despre demoni și dragoste, o farsă magistrală a vieții împotriva morții.
îmbibat de parabole,'underground' spune cu (monstruos) umor și (enormă) vigoare povestea tragi-comic-absurdă a europei de est în vremea dictaturii, a supraviețuirii omului (îngropat de viu) în beznă, sub pământ, timp de jumătate de secol.

după un film atât de dens, cu gaguri în cascadă și fanfare în spirală, cu un nelumesc tămbălău de pe lume, kusturica ar fi trebuit să realizeze că nu mai are nimic de spus. căci tocmai își dăduse, pe nerăsuflate, ultima suflare. și ce suflare...

cu ce să încep? (la valse d' amelie)

cu ce să încep? cu concertul inclasabil al lui yann tiersen de aseară?

cu scuza că am virat la stânga când instructorul gică mi-a cerut la dreapta, pentru că în acel moment tocmai îmi povestea cât de tare era dumnealui pe vremuri de le tremurau chiloții de frică lui nuțu cămătaru și fane spoitoru - că doar au copilărit și golănit împreună pe străzile dosnice ale bucureștiului -
și cum adrian păunescu a rămas mut și a ieșit val vârtej dintr-o cârciumă, cu tot cu bodyguard, când instructorul cu care m-am pricopsit i-a spus bardului ia mai du-te-n p... mea, de poet, ca aici ascult ce muzică vreau eu, iar păunescu i-a replicat eu parcă te știu de undeva și nea gică i-a ținut piept și i-a tăiat-o scurt păi și eu te știu că, pe vremuri, stăteam pe nuștiucarestradă la numărul 6 iar tu la numărul 9 și ce, crezi că mi-e frică de tine și de bodyguardul tău, mânca-mi-ai p...?

cu faptul că am vrut să fac un interviu cu doi homleși, femeie și bărbat, care au ocupat de vreo lună o bancă de lemn, unde dorm, mânâncă și vând cărți jerpelite și când am ajuns la locul faptei, pe o ploaie meschină, femeia, învelită-n pături și acoperită c-un celofan, dormea dusă și n-am mai deranjat-o cu prostiile mele?
cu cele zece cărți pe care am început să le citesc în ultimele două luni și din care n-am terminat decât vreo două?
cu regretul că mă apropii de 35 de ani, de jumătatea vieții, și n-am lansat încă pe piață nici un prunc și de aceea întrevăd niște bătrâneți boeme dar întristoșate și fără sens?

cu fasolea pe care am mâncat-o ieri, că era post, deși pofteam ca un porc la o friptură în sânge cu gogonele din borcan?
cu gândul că va mai trece un Crăciun pe lângă mine fără să bag de seamă, preocupat cu probleme mărunte și efemere?
cu frustrarea că nu m-am apucat nici acum, când am atâta timp gol la dispoziție, de proust și de război și pace și de brecht și de musset și de mai știu eu care?

habar n-am cu ce să încep.
am să termin însă cu yann tiersen (mai mult abisal & depresiv decât dezlănțuit), care a evoluat prea repede de la muzica de film la experimental și post rock. care nu mi-a displăcut, chiar dacă a transformat-o pe simpatica amelie într-o punkeriță emo.

la crâșmă la pantacruel

într-o bună zi îmi voi deschide o crâșmă exclusivistă în care clienții vor avea îndatorirea de a livra o poveste bună celorlalți meseni, ba chiar și câte un cântecel vesel sau trist, după măiestrie și umori - între al treilea și al patrulea păhărel.
iar la sfârșit, când burdihanele se vor îngreuna peste măsură, soundtrackuri ispititoare vor inunda încetișor localul și-ntr-un ungher întunecat vor rula secvențe din filmele bune de demult.

(la crâșmă la pantacruel)

bb vs mm

et Dieu crea la femme, după cum se știe. well... nobody's perfect și tocmai de aceea unii preferă ‘une parisienne’ (1957), iar altora le place jazz-ul și ‘some like it hot’ (1959),
tot așa cum primii sunt amorezați forever de bb,
ceilalți falling in love toujours with mm
și numai câțiva norocoși (printre care și pantacruel) le-ar înfia pe amândouă, mititelele, și le-ar lua acasă.

azi dimineață m-a amuzat îndrăcit un dialog fioros, bine argumentat plastic, dintre un fan al voluptoasei brigitte (cristian sârb) și unul al ațâțătoarei marilyn (als).
redau mai jos rezumatul

cristian sârb: - nu am înţeles niciodată de ce atâta tărăboi cu monroe. mai totul este artificial (patologic) la ea, timp în care bardot era senzualitatea genuină întru(chi)pată. erotismul brigittei nu era unul ‘de împrumut’, nici mecanism de apărare folosit în scopuri 'artistice' nu era.

alex leo șerban: - nu inteleg de unde această echivalare 'artificial = patologic' (!?); daca a demonstrat ceva, mm a demonstrat k, dincolo de 'artificiul' impus de stilistii hollywoodului, exista ceva profund genuin & necosmetizat care ne emotioneaza si astazi.
barbatii care nu vibreaza la mm nu sint barbati (iar femeile, se stie, sint invidioase).

c.s.: - mm? am simţit-o mereu ca pe una căreia i-a fost permis de la ospiciu să joace niscai roluri, eventual, în scop terapeutic, în absenţa efectelor scontate ale chimioterapiei.
monroe 'miaună' ca fetiţă labilă, e artificială, se screme jalnic dorind să pară o doamnă, când prin toţi porii îi transpira vocaţia de prostituată tristă.

a.l.s.: - ‘ospiciu', 'fetita labila', 'prostituata tristă’(!!!) la adresa celei care este simbolul absolut al feminității de mai bine de jumătate de secol încoace pe tot cuprinsul globului?
frumusetea lui bb s-a trecut, pe când cea a lui mm va ramine forever.

c.s.: - bardot nu emana o seducţie de femeie iremediabil dereglată, pe motivul că ar fi fost abuzată în copilărie.

a.l.s.: - bardot avea un trup perfect, de acord, dar si o gura k un fund de găină!

varianta mai puțin patetică

varianta mai puțin patetică a poveștii cu cosașu:
- pantacruel, ce-a fost prostia asta?
- mă tem ca am exagerat puțin, doamnă.
- știu că îți place să bravezi, dar de data asta ai sărit calul. vei primi nota 3 și un ultim avertisment. le-am citit tâmpenia ta și colegilor de cancelarie și...
- și...?! le-a plăcut?
- au spus că ești irecuperabil.
- nu cred că au vorbit serios, doamnă. totuși să știți că eu îl consider genial pe radu cosașu. trebuia să spun asta în teză, cu orice risc. ați citit ceva de radu cosașu?
- deja te întreci cu gluma!

atunci am înțeles că nu eram chiar singurul care îl simpatiza pe bătrân.

despre cosașu (varianta patetică)

în zori, s-a trezit și-a plecat la liceu cu autobuzul. era într-a XI-a și avea teză la literatură. s-a așezat în bancă, și-a frecat mâinile înghețate, a scos un pix, două coli de hârtie și a așteptat.
în clasă era frig, iar pantacruel era istovit după o noapte aproape albă cu radu cosașu. pe care îl adora încă de pe vremea când îl descoperise în paginile gazetelor sportive. împrumutase de la mătușă-sa, singura posesoare de bibliotecă pe care o cunoștea, una dintre cărțile maestrului, ’cap limpede’. stătuse până târziu în noapte, pierdut printre melancoliile blânde ale cosașului și hazul năvalnic, în vărtejuri, al acestuia.

‘condiția geniului neînțeles în poezia lui mihai eminescu’ se rostogoli dinspre catedră vocea colțuroasă a doamnei profesoare.
se gândi o clipă și cuvintele începură să se așeze pe foaie, ușor, în straturi, precum fulgii de zăpadă pe asfaltul înghețat.
prima propoziție era despre eminescu, pentru ca următoarele, despre caragiale, să facă trecerea de la poetul național la 'genialul' radu cosașu.
haimanaua nu se mulțumise doar să îi dedice întreaga lucrare contemporanului său, ba chiar îl decretase 'urmașul de drept și continuatorul' lui nenea iancu.

în ziua aceea, după ce ochii holbați, zeflemeaua și corul de grohăituri din cancelarie s-au mai ostoit - majoritatea celor prezenți la sfat au considerat că rebelul era nu doar sonat (și prin urmare ar putea să compună sonete) și haios, dar mai ales dăunător societății - tânărul pantacruel a primit un 3 la teză, un ultim avertisment și a fost amenințat cu deportarea la o școală de mecanici auto.

*****
p.s.
venerabilul radu cosașu a împlinit zilele trecute 79 de ani, iar de la întâmplarea relatată au trecut mai bine de 17 campionate de fotbal. și încă n-am reușit să dau ochii (sau mâna sau săru'mâna) cu marele bătrân...